ZF 24

ROBOR la 3 luni îşi continuă scăderea, cel la 6, 9 şi 12 luni creşte

ROBOR la 3 luni îşi continuă scăderea, cel la 6, 9...

Autor: Tudor Ionescu, Mediafax

11.07.2018, 11:10 382

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, şi-a continuat scăderea miercuri până la valoarea de 3,35%, de la 3,36% cât înregistrase marţi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a revenit însă la 3,46%, de la 3,45%.

Şi indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 3,50% de la 3,48%.

Indicele ROBOR la 12 luni a urcat până la 3,54% după o stagnare de trei zile la valoarea de 3,53%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO