ZF 24

România a exportat medicamente oncologice de 580 mil. € fără a avea producţie care să acopere acest nivel

România mai trimite în afara ţării şi medicamentele care conţin penicilină (61 de milioane de euro), medicamentele conţinând hormoni (35 de milioane de euro) şi antibioticele (15 milioane de euro). Foto: Shutterstock

România mai trimite în afara ţării şi medicamentele care conţin penicilină (61 de milioane de euro), medicamentele conţinând hormoni (35 de milioane de euro) şi antibioticele (15 milioane de euro). Foto: Shutterstock

Autor: Georgiana Mihalache

22.03.2017, 12:09 1229

România a exportat anul trecut produse farmaceutice utilizate în tratamentul cancerului în valoare de  585 de milioane de euro, potrivit datelor provizorii furnizate de Institutul Naţional de Statistică, care arată că valoarea totală a exporturilor de produse farmaceutice a fost de 725 de milioane de euro în 2016. 

„Sunt produse de oncologie şi nu merg în circuit deschis. Merg în spitale, ele ar trebui să ajungă în spital şi nu ştiu dacă ajung. Produsele acestea sunt foarte scumpe“, a spus Paul Negoiţă, farmacist şi manager al Iris Pharm, un lanţ de 50 de farmacii din Buzău.  El a explicat că orice spital care nu are farmacie proprie este obligat să încheie contract cu o farmacie, iar spitalele care au retail cu circuit închis fac licitaţie pentru a achiziţiona produsele.

„Firmele distribuitoare sunt singurele care îşi permit să meargă la licitaţiile acestea. În momentul în care o firmă exportă, are cunoştinţă despre nevoile spitalului pentru că spitalul trebuie să facă un caiet de sarcini în care sunt trecute nişte cantităţi“, potrivit lui Paul Negoiţă.

Denumirea ştiinţifică sub care sunt incluse aceste produse este cea de „medicamente  care conţin alcaloizi sau derivaţi din aceştia“, conform datelor de la INS. Potrivit memoratorului de farmacologie, Actavis, parte din gigantul israelian Teva Pharmaceutical, este unul dintre cei mai importanţi producători prezenţi în România pe acest segment. Câteva exemple de medicamente din grupa celor care conţin alcaloizi sunt Vinblastină, produs de Teva, utilizat în mai multe tipuri de cancer, Sindovin, sub marca Actavis, Telbine (Teva), Vinorelbin Actavis, Javlor (Pierre Fabre).

Actavis este, printr-o reprezentanţă fiscală, cel mai mare exportator din industria farma în 2016. Grupul deţine fabrica Sindan din Bu­cureşti, care produce medi­camente oncologice generice. Cifra de afaceri a Sindan în 2015, ultimul an pentru care există date publice, a fost de circa 6,5 milioane de euro, potrivit Ministerului de Fi­nanţe. Contactaţi de ZF, reprezentanţii Teva, grupul care deţine Actavis, nu au furnizat date privind valoarea exporturilor companiei şi nici nu au precizat care este valoarea medicamentelor oncologice produse în fabrica Sindan în 2016.

Primele cinci grupe terapeutice din topul celor mai exportate produse au în total o cotă de piaţă de 97% şi fac parte din medicamentele care se eliberează pe bază de prescripţie medicală. Astfel, după medicamentele oncologice care domină piaţa de exporturi, România mai trimite în afara ţării şi medicamentele care conţin penicilină (61 de milioane de euro), medicamentele conţinând hormoni (35 de milioane de euro) şi antibioticele (15 milioane de euro). De asemenea, vaccinurile sunt pe lista de exporturi şi, deşi pacienţii români se plâng că nu mai au acces la aceste produse, România a exportat vaccinuri de peste 10 milioane de euro anul trecut, potrivit datelor provizorii ale INS.

Exporturile de produse farmaceutice au depăşit anul trecut 725 de milioane de euro, iar industria farma­ceutică este reprezentată în top 500 cele mai mari companii exportatoare din economie de 11 firme din producţia şi distribuţia de medicamente. Printre companiile exportatoare se numără distribuitorii Mediplus (locul 179), Pharmnet (locul 186), Farmexpert (361) şi Fildas (429), reprezentanţele fiscale Actavis (locul 99) şi Sandoz (238) şi producătorii Zentiva (locul 194), Terapia (327), Antibiotice (356), Gedeon Richter (456), Rompharm (463).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO