Să aprindem lumina peste acciză şi profit

Guvernul Ponta a scumpit carburanţii peste noapte cu 7%. O vom simţi cu toţii cât de curând, la orice cumpărăm, fie că e vorba despre pâine, apă sau televizoare LCD.

România are acum preţuri la carburanţi mai mari decât Austria, în ciuda salariilor de aprox. 10 ori mai mici.

Totuşi eu nu aş considera doar Guvernul vinovat pentru această situaţie absolut injustă.

Preţul carburanţilor are 3 mari componente de bază: preţul de cost, profitul companiei (cei mai importanţi în România, cu peste 95% din piaţă, sunt grupul Petrom-OMV, MOL, Lukoil, Rompetrol şi Nis-Gazprom) şi taxele către stat.

În situaţia în care vrem să comparăm preţurile carburanţilor din România cu alte state din UE, ar trebui să comparăm nu doar preţul final, cât şi procentul care se duce la stat, structura de costuri şi profitul estimativ.

Partea cu profitul estimat raportată la structura de costuri este relevantă mai ales în cazul Petrom-OMV, companie cu costuri extrem de reduse pe exploatarea resurselor României, în comparaţie cu alte companii care cumpără de pe piaţa liberă internaţională sau extrag ţiţei din alte zone, cu costuri mai mari.

Într-o statistică publicată de o companie de profil europeană, Aral, avem o reprezentare a modului cum se formează acest preţ final, pentru toţi membrii UE.

Trebuie menţionat că aceste date, din 24 martie 2014, care dau un preţ mediu pentru România de 1,25 euro pe litru benzină, nu iau în calcul creşterea de preţ despre care discutăm în România, de 7 eurocenţi.

Dar, surpriză din nou, după cum puteţi vedea, la staţiile Petrom unde ZF a verificat preţul actual de 1,35 euro/litru benzină, faţa de 1,25 euro în statisticile celor de la Aral, rezultă o diferenţă de 10 eurocenţi, nu de 7.

Articol ZF: http://www.zf.ro/zf-24/de-ieri-benzina-costa-mai-mult-in-romania-decat-in-austria-blanculescu-guvernul-a-facut-asta-pentru-viata-soferilor-12380394

Raţionamentul din spatele tabelului ARAL este simplu: se ia preţul mediu la pompă în fiecare ţară pentru 1 tonă de carburant (pe categorii, super şi diesel), din care se scade nivelul taxelor şi impozitelor publice (TVA, accize, etc).

Rezultă aşadar nivelul mediu din fiecare ţară, pentru preţul la care toţi producătorii şi distribuitorii activi, vând combustibili pe pieţele respective. În cazul nostru, cei de mai sus, unde Petrom şi OMV au o cotă de piaţă estimată la peste 40% pe retail.

În Germania sau Austria, aşa cum reiese din tabel, jucătorii de pe aceste pieţe, adică Shell, OMV, Total, Jet, Aral, au un preţ final pentru consumatori MAI MIC decât Petrom în România!

În România avem un preţ mediu de 631 euro pe tonă, iar în Germania şi Austria, OMV şi Shell, de exemplu, rezistă pe piaţă şi fac profit cu 623 euro pe tonă, respectiv, 620 euro pe tonă! Senzaţional!

În Marea Britanie, avem un preţ de 588 euro pe tonă! La salariile şi costurile de acolo, absolut o minune.

Adică acolo cumpără ţiţei mai scump de pe piaţa liberă, sau extrag cu costuri mai mari, plătesc salarii de 10 ori mai mari, au costuri cu rafinarea mai mari, în parte tot datorită salariilor dar şi al altor factori precum calitatea sau normele de mediu, şi totuşi reusesc să vândă mai ieftin!

Consiliul Concurenţei, Guvernul ştiu asta? Au văzut astfel de statistici? Vreunul din sutele de consilieri le-au arătat vreodată cum stă treaba?

Acum e momentul să ne întrebăm sideraţi cum este posibil ca o companie ca Petrom care are o structură de costuri de producţie în România infimă ca valoare faţă de Shell, de exemplu, în Germania şi Austria, sau BP în Marea Britanie, să vândă cu preţuri mai mari carburanţii pe piaţa din România.

Încă o dată se pare că pentru România, chiar şi companiile extrem de mari, şi care acţionează pe pieţe puternic reglementate, de siguranţă naţională chiar, aleg un model de business care „stoarce” la maxim potenţialul generator de profit al ţării, şi nu pune accent şi pe dezvoltarea durabilă sau pe un comportament economic ceva mai etic, focusat pe oferirea de uşoare avantaje cetăţenilor României, prin prisma exploatării unor resurse, care, la urma urmei, aparţin de drept ţării şi cetăţenilor săi.

În direcţia ameliorării acestei tendinţe generalizate, care devine alarmantă pentru dezvoltarea durabilă a ţării, şi nu mă refer aici numai la această piaţă strategică, ar fi normal ca Statul să se implice mai mult.

Revenind la taxe, în Germania din 1521 euro pe tonă, la stat se duc aprox. 900 euro.

În România, conform ARAL, din 1254 euro pe tonă se duc la stat doar 623 euro, la care se vor adăuga cu noua taxă încă 70 de euro pe tonă, deci 693 euro.

Şi, am mai rămas cu o nelămurire: unde se duc cei 3 cenţi care rezultă din calculele ARAL pentru 24 martie 2013 şi calculele ZF după scumpire? E uşor de presupus.

Eugen Dragnea este auditor financiar, absolvent MBA