ZF 24

Sancţiune uriaşă dictată în sistemul bancar din SUA: Citigroup plăteşte 7 mld. dolari pentru partea ei de vină în criza mondială

Sancţiune uriaşă dictată în sistemul bancar din SUA:...

Autor: Anca Dumitrescu

14.07.2014, 15:14 949
 

Banca a anunţat că va plăti 4,5 miliarde de dolari în numerar Departamentului de Justiţie şi altor instituţii federale şi statale şi şi 2,5 miliarde de dolari pentru despăgubirea clienţilor care nu au fost informaţi corect în legătură cu calitatea obligaţiunilor, emise în perioada 2003-2008.

Citigroup, a treia mare bancă americană în funcţie de active, a înregistrat în trimestrul al doilea costuri de circa 3,8 miliarde de dolari, înainte de taxe, legate de plata acestor penalizări.

Cu toate acestea, Citigroup a raportat pentru trimestrul al doilea profit şi venituri peste aşteptările analiştilor, acţiunile băncii fiind în creştere cu 4%. Astfel, banca a obţinut în trimestrul al doilea un profit net de 181 milioane de dolari, în scădere de la 4,18 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut.

Excluzând elementele excepţionale şi acordul de 7 miliarde de dolari cu autorităţile americane, profitul net a fost de 3,9 miliarde de dolari. Veniturile au scăzut de la 20,48 miliarde de dolari în urmă cu un an la 19,3 miliarde de dolari.

Acordul convenit de Citigroup cu Departamentul de Justiţie a venit după două luni şi jumătate de negocieri tensionate. Luna trecută, cele două părţi erau departe de un acord, autorităţile cerând 10 miliarde de dolari în timp ce Citigroup accepta numai 4 miliarde de dolari. Diferenţa mare dintre cele două sume a determinat Departamentul de Justiţie să ameninţe banca cu declanşarea unui proces.

JPMorgan Chase a acceptat în noiembrie plata unor penalizări de 13 miliarde de dolari pentru inchiderea unor investigaţii federale şi statate similare.

În schimb, Departamentul de Justiţie a întrerupt negocierile cu Bank of America, pe aceeaşi temă, instituţia avertizând că va lansa un proces împotriva băncii. Potrivit unei surse apropiate situaţiei, autorităţile au cerut Bank of America penalităţi de 17 miliarde de dolari, în timp ce banca este dispusă să plătească 12 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO