ZF 24

Se mai face fuziunea Holcim-Lafarge? Holcim: Nu vom continua "în condiţiile actuale"

Se mai face fuziunea Holcim-Lafarge? Holcim: Nu vom...

Autor: Luiza Chiroiu

16.03.2015, 10:44 1006

"Boardul directorilor Holcim a ajuns la concluzia că acordul (cu Lafarge - n.r.) nu poate fi pus în practică în forma actuală şi a propus negocierea cotei de schimb (a acţiunilor - n.r.) şi a aspectelor legate de conducere. Lafarge a arătat că refuză să negocieze, cu excepţia cotei de schimb", se arată într-un comunicat al Holcim.

Reprezentanţii companiei franceze Lafarge au primit duminică o scrisoare din partea preşedintelui Holcim prin care acesta arăta că nu doreşte să continue procesul fuziunii în forma aprobată deja în luna iulie a anului trecut, potrivit The Wall Street Journal.

Oficialii Lafarge au arătat că membrii boardului companiei "rămân angajaţi" pentru a încheia fuziunea şi sunt "dispuşi să exploreze posibilitatea revizuirii parităţii".

Înţelegerea iniţială presupunea o majorare de capital din partea Holcim, pentru ca acţiunile producătorului francez să ajungă la paritate cu cele ale Lafarge. Astfel, boardul Holcim refuză să aprobe această cotă a schimbului de acţiuni.

Mai mult decât atât, Holcim ar dori să impună un nou director executiv general în fruntea noii entităţi, potrivit unor surse Bloomberg. Acordul încheiat anul trecut prevede ca Bruno Lafont, CEO-ul Lafarge, să preia această funcţie.

Holcim şi Lafarge au convenit în aprilie 2014 o fuziune prin schimb de acţiuni, care ar crea cel mai mare producător de ciment din lume, cu vânzări anuale de aproximativ 40 de miliarde de euro.

În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a aprobat fuziunea, care urma să se încheie în prima jumătate a acestui an, însă obţinerea acordului instituţiei europene a depins de renunţarea la unele dintre activele deţinute de cei doi mai producători de ciment la nivel mondial.

În aceste condiţii, în luna februarie, Holcim şi Lafarge au ajuns la un acord cu producătorul irlandez CRH pentru ca acesta să cumpere cea mai mare parte dintre activele scoase la vânzare de cele două companii, inclusiv pe cele din România, pentru 6,5 miliarde de euro.

În România, producătorul irlandez va prelua activele companiei franceze Lafarge, şi anume două fabrici de ciment, de la Medgidia şi Hoghiz, şi staţia de măcinare de la Târgu Jiu.

Activele Holcim din România nclud două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO