Signal Iduna, liderul pieţei de asigurări de sănătate, a lansat cardul virtual Easy Pay, prin care asiguraţii pot avea acces la orice spital sau clinică din România, fără să fie nevoie să achite din fondurile proprii şi apoi să solicite rambursarea sumei plătite.
Compania transferă, în avans, suma de bani necesară accesării serviciilor medicale acoperite prin contract.
Cardul virtual poate fi solicitat în orice moment, iar în urma înrolării în portofelul electronic, asiguratul îl poate utiliza pentru plăţi în orice clinică, spital sau laborator privat din România. Acesta este disponibil atât pentru asiguraţii individuali, cât şi celor care au acest beneficiu din partea angajatorilor.
„Cardul virtual vine în sprijinul românilor care caută acum soluţii simple şi eficiente, care să le rezolve probleme complexe. Prin acest pas, SIGNAL IDUNA îşi reconfirmă angajamentul de a le oferi clienţilor săi servicii de înaltă calitate şi accesibilitate şi de a fi totodată o companie prietenoasă cu mediul. Prin Easy Pay, clinicile primesc pe loc plata serviciilor medicale, iar asiguraţii nu trebuie să acceseze fondurile proprii pentru a putea beneficia de tratamente, analize sau orice alt serviciu medical care le este necesar. Este încă o modalitate prin care le uşurăm asiguraţilor SIGNAL IDUNA accesul la orice furnizor medical privat din România. Cardul Easy Pay face parte din cele trei metode de accesare a serviciilor medicale oferite de asigurările SIGNAL IDUNA, alături de decontarea directă în reţeaua Mediqa Net şi rambursare”, declară Daniela Casapu, Membră a Directoratului SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE.
Varianta fizică a cardului Easy Pay a fost lansată în 2019, devenind una dintre metodele preferate de accesare a serviciilor medicale de cei peste 200.000 de asiguraţi din portofoliul companiei. Din 2019 şi până la finalul lunii ianuarie 2023, valoarea plăţilor pentru serviciile medicale efectuate prin intermediul lui a depăşit 6 milioane de lei. Cele mai multe accesări au fost în Arad, Bucureşti, Galaţi şi Iaşi.
Dintre beneficiarii cardului fizic Easy Pay, bărbaţii reprezintă 62%, în timp ce femeile reprezintă 38%, iar categoriile de vârstă cu cele mai multe înregistrări pentru card sunt cele cuprinse între 20 şi 40 de ani (38%), urmate de cele între 40 şi 50 de ani (27%).