ZF 24

Simona Halep a câştigat turneul de la Shenzhen, după ce a învins-o pe Timea Bacsinszky

Simona Halep a câştigat turneul de la Shenzhen, după...

Autor: Luminita Turcu

10.01.2015, 08:18 804

Halep a obţinut al nouălea titlu al carierei, după un meci care a durat 62 de minute.

Cu serviciu şi lovituri puternice, sportiva elveţiană a încercat să fie agresivă, jucând foarte mult pe reverul româncei. Halep a returnat foarte bine serviciul în forţă al adversarei, apoi a căutat să-şi facă jocul ei obişnuit, cu schimbări de direcţie şi cu deschiderea unghiurilor terenului. Având o mobilitate superioară, sportiva română a câştigat destul de uşor primul set, 6-2, după circa 30 de minute, cu un break la debut şi altul în ghemul 5, ultimul fiind reuşit după ce a fost condusă cu 40-0.

Setul secund a început mai echilibrat, pe fondul unei uşoare nervozităţi a jucătoarei din Constanţa, care a căutat să grăbească lucrurile şi să încheie punctele mai repede. S-a mers cap la cap până la 2-2, apoi a rămas în joc numai Simona Halep. Ea a realizat câteva mingi spectaculoase pe serviciul lui Bacsinszky şi a făcut primul break al setului. De altfel, Halep a câştigat cinci ghemuri la rând de la scorul de 1-2, impunându-se şi în acest al doilea set tot cu 6-2.

La festivitatea de premiere, trofeul i-a fost înmânat Simonei Halep de fost jucătoare chineză Na Li, care s-a retras anul trecut şi care a câştigat ultimele două ediţii ale turneului.

Simona Halep s-a calificat în finală după ce a trecut de sportiva chineză Saisai Zheng, locul 97 WTA, scor 6-2, 6-3. Halep le-a mai eliminat pe Annika Beck din Germania, locul 55 WTA, pe rusoiaca Natalia Vihlianţeva, locul 584 WTA, şi pe Aleksandra Krunici din Serbia, locul 84 WTA.

Pentru Halep, aceasta a fost a 15-a finală. Ea câştigase de opt ori, la Doha, Bucureşti (ambele în 2014), Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia (toate cele şase turnee în 2013).

În schimb, românca a pierdut în ultimul act de şase ori, la Madrid, Roland Garros, Singapore - Turneul Campionilor (toate trei în 2014), Bruxelles (2012), Fes (2011 şi 2010).

Turneul de la Shenzhen este din categoria WTA International, finalista urmând a primi 180 de puncte WTA şi 55.323 de dolari, iar câştigătoarea 280 de puncte WTA şi 111.163 de dolari.

Următorul turneu la care va participa Simona Halep este cel de la Sydney. Ea este principala favorită a competiţiei din categoria Premier, urmând a evolua din turul 2. După Sydney, urmează Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO