ZF a realizat o analiză simplă, jurnalistică, privind evoluţia în timp a unui credit ipotecar luat în 2007 în franci elveţieni, euro sau lei. Paradoxal, până la zi, cei cu franci elveţieni au plătit mai puţin. De acum încolo, la un curs de peste 4 lei plătesc mai mult.
Cine a pariat pe un credit în franci elveţieni în 2007 pentru a-şi lua casă a achitat în ultimii opt ani rate mai mici decât dacă ar fi optat pentru variantele în euro sau lei datorită dobânzilor mai mici, care au absorbit şocul deprecierii leului în faţa monedei elveţiene.
Totuşi, clienţii care au preferat celelalte două variante recuperează rapid teren în contextul ultimului val de apreciere a francului (care a crescut cu 25% într-o singură săptămână). Suma achitată până acum în contul unui credit de 78.000 de franci (echivalentul a 50.000 de euro) contractat în ianuarie 2007 se ridică la 47.000 de franci (adică 143.000 de lei). Clienţii cu credite în franci au plătit rate semnificativ mai mici în primii ani de contract, dar ulterior acestea au fost umflate de deprecierea masivă a leului. De exemplu, cine a avut iniţial o rată lunară de 1.000 de lei trebuie să scoată acum din buzunar peste 2.000 de lei lunar.
Click pe tabel pentru imaginea mărită