ZF 24

Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat. Instanţa a pus o serie de condiţii pe care acuzatul trebuie să le respecte

Autor: Mediafax

16.06.2011, 18:45 173

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, judecarea în stare delibertate a lui Sorin Ovidiu Vîntu în procesul de şantajare amanagerului Sebastian Ghiţă, instanţa punând o serie de condiţii pecare acuzatul trebuie să le respecte. Decizia tribunalului estedefinitivă, astfel că joi seara Vîntu va părăsi arestul preventiv,alături de complicele său, Ion Ilie Cezar.

Iniţial, tribunalul apreciase că este legală măsura arestăriipreventive, astfel că menţinuse cele 60 de zile de arest.

Ulterior, avocaţii celor doi au cerut revocarea măsuriiarestării prevetivă, solicitare admisă de Tribunal deşi Judecătoriasectorului 1 Bucureşti respinsese acţiunea.

"Conform art.139 alin 2 Cpp respinge cererea de revocare amasurii arestarii preventive formulată de inc: Vîntu Sorin Ovidiu;Conform art 160 8a alin 6 Cpp respinge ca neîntemeiate cererile deliberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţiiVîntu Sorin Ovidiu şi Ilie Ion Cezar. Cu recurs în 24 de ore de lapronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru ceilipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.06.2011 ora 19.40", searată în minuta Judecătoriei sectorului 1, publicată pe portaluljust.ro. Citiţi mai mult despre eliberarea lui Sorin Ovidiu Vântu pewww.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO