ZF 24

Spitalul din Bacău, ţinta unui atac cibernetic. Serverul afectat a fost sigilat

Spitalul din Bacău, ţinta unui atac cibernetic....

Autor: Ilinca Nazarie

15.05.2017, 16:51 106

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Bacău, Mirela Romaneţ, a declarat luni corespondentului MEDIAFAX că în data de 5 mai unitatea medicală pe care o reprezintă a fost ţinta unui atac cibernetic, pe server fiind găsit un mesaj potrivit căruia datele criptate ar fi putut fi recuperate urmând anumiţi paşi.

„Un atac cibernetic se confirmă la Spitalul Judeţean Bacău, este confirmat de serviciile de specialitate. Pe serverul nostru s-a găsit un mesaj conform căruia datele noastre au fost criptate şi dacă vrem să le recuperăm trebuie să urmăm anumiţi paşi. Numai că noi nu am fost nevoiţi să urmăm paşii lor pentru că noi am avut mijloacele noastre fizice de recuperare, în sensul că am recuperat datele de pe foile de observaţii, foile de consultaţii. Pe data de 5 s-a consumat atacul şi în ziua respectivă ne-au fost criptate datele din acea zi" a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Bacău.

Potrivit lui Romaneţ, activitatea instuţiei medicale a fost afectată doar în ziua atacului cibernetic, pentru că a fost ştearsă baza de date, iar de atunci nu au mai fost semnalate probleme.

„Serverul care a fost atacat şi distrus este sigilat şi a fost predat organelor de cercetare, noi ne facem activitatea pe un alt server", a explicat Mirela Romaneţ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO