ZF 24

Statistică surprinzătoare: Unde merge România? În mediul rural sunt 15.000 de agenţii de pariuri şi jocuri de noroc, de trei ori mai multe decât farmacii

Opinie Tudorel Andrei, preşedintele INSSE

Statistică surprinzătoare: Unde merge România? În...

Autor: Tudorel Andrei

07.12.2019, 12:01 2592

În mediul rural numărul de agenţii de pariuri şi jocuri de noroc a crescut cu aproape 2.000 între 2015 şi 2018, până la circa 15.000 de unităţi, în schimb numărul de farmacii a scăzut cu 200, până la circa 4.500.

Chiar dacă par două subiecte total diferite, evoluţia comparativă pentru perioada 2015 – 2018 a numărului punctelor de desfacere din domeniul vânzărilor cu amănuntul a produselor farmaceutice şi a numărului unităţilor având ca obiect de activitate jocurile de noroc scoate în evidenţă caracteristici interesante.

Din analiza seriilor de date se observă evoluţii relativ diferite ale celor două domenii, la nivelul mediul urban şi rural, atât la nivel naţional, cât şi pe judeţe. Întrebarea este: cine determină aceste evoluţii? Cererea sau oferta produselor oferite?

Conform datelor din tabel, la nivel naţional în anul 2018 au fost înregistrate 4.097 întreprinderi având ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice. Numărul acestora s-a redus în 2018 cu aproape 16%, reprezentând o scădere cu 774 întreprinderi în raport cu anul 2015. În schimb, numărul punctelor de desfacere (unităţi de farmacii) s-a redus într-un ritm mult mai scăzut, cu numai 2,7%, reprezentând o scădere cu aproximativ 300 în această perioadă, până la 10.545 de puncte de desfacere.

(…)

În domeniul jocurilor de noroc, serviciul către populaţie este realizat de un număr relativ mic de întreprinderi, dar care au un număr relativ mare de unităţi de lucru. Tendinţa la nivel naţional este de reducere a numărului de întreprinderi, de la 813 în 2015 la 675 în 2018. De asemenea, se observă o tendinţă de descreştere a numărului unităţilor de lucru, de la 43.330 în anul 2015 la 41.810 în anul 2018.

Dar, dacă în mediul urban s-a redus numărul punctelor de lucru ale agenţiilor de pariuri cu peste 11%, de la 30.176 la 26.784, în mediul rural numărul de puncte de lucru ale firmelor de jocuri de noroc a crescut de la 13.154 în anul 2015 la 15.086 în anul 2018.

Titlul şi extrasele din text aparţin ZF. Citiţi aici opinia integrală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO