ZF 24

Statul care interzice Coca-Cola de la sfârşitul anului

Statul care interzice Coca-Cola de la sfârşitul anului

Foto: AFP

Autor: Octavian Calei

10.08.2012, 15:51 51326

David Choquehuanca, ministrul de externe al Boliviei, a anunţat că din data de 21 decembrie 2012 produsele companiei Coca-Cola vor fi interzise în ţară, scrie Forbes.

Choquehuanca a explicat că data de 21 decembrie 2012 marchează începerea unui nou ciclu, conform calendarului maiaş. Pentru Choquehuanca, această dată înseamnă sfârşitul erei capitaliste şi începerea unui nou stil de viaţă, bazat pe comunitate. Guvernul Boliviei va sărbători acest nou început printr-o serie de evenimente ce vor avea loc pe una dintre cele mai mari insule de pe lacul Titicaca, La Isla del Sol.

"21 decembrie 2012 înseamnă sfârşitul egoismului, diviziunii. 21 decembrie trebuie să marcheze sfârşitul Coca-Cola şi începutul pentru mocochinche (băutură răcoritoare locală cu aromă de piersici). Planetele se vor alinia acum, după 26.000 de ani. Acesta este sfârşitul capitalismului şi începutul comunitarianismului", a spus ministrul de externe al Boliviei.

Interesant este faptul că Bolivia a decis să interzică Coca-Cola pe teritoriul ei, având în vedere că unul dintre ingredientele principale ale băuturii se spune că ar fi extractul de coca (Compania Coca-Cola refuză să confirme acest lucru, spunând că formula lor este secretă).

Frunzele de coca sunt o afacere importantă pentru Bolivia, reprezentând 2% din PIB, sau aproximativ 270 milioane de dolari (220 mil. Euro) şi revendică 14% din afacerile cu agricultura.

Coca este vândută legal în pieţele din unele oraşe boliviene. Există chiar şi un bar de cocaină în La Paz.

Bolivia pledează pentru legalizarea consumului de frunze coca, care sunt transformate în mod clandestin în cocaină. În 1961, ONU le-a declarat narcotice ilegale împreună cu cocaina, opiumul şi morfina, când în Bolivia consumul de coca avea o tradiţie de secole, fiind adânc înrădăcinată în credinţele diverselor grupuri indigene.

"Nici SUA şi nici o altă ţară capitalistă nu are un motiv bine întemeiat pentru a menţine interdicţia consumului de frunze coca", a spus preşedintele Boliviei, Evo Morales.

Coca-Cola nu este prima companie americană care întâmpină dificultăţi în Bolivia. McDonald's a fost nevoită să se retragă din ţară în 2000 deoarece nu putea aduce profit. Motivul retragerii se pare că a fost boicotul cultural al bolivienilor împotriva companiilor americane, concluzionează documentarul "Why McDonald's Failed in Bolivia".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO