ZF 24

“Statul peste program a devenit o cutumă a angajatului român”

“Statul peste program a devenit o cutumă a angajatului...

Autor: Adelina Mihai

21.04.2013, 18:35 2808

Angajaţii români petrec mai mult timp la serviciu decât colegii lor din Occident din mai multe motive: au prea multe responsabilităţi, sunt pasionaţi de ceea ce fac, nu vor să plece înaintea şefului pentru că “nu dă bine”, nu îşi organizează cum trebuie sarcinile de serviciu sau petrec prea mult timp cu alte tipuri de activităţi faţă de cele legate de job.

Specialiştii spun că, pe de-o parte, există un fel de jenă în rândul angajaţilor de a pleca de la serviciu înaintea şefului, chiar dacă acesta nu ar lua nicio măsură care să îi afecteze în acest caz sau nu s-ar supăra pe cei care pe cei care pleacă mai repede. Iar această obişnuinţă a angajaţilor poate fi observată în cele mai banale obiceiuri, cum este acela al golirii parcărilor imediat ce şefii pleacă de la birou, este de părere Mihai Matyas, directorul general al La Fântâna, cel mai mare îmbuteliator local de apă în sisteme de răcire-încălzire şi un executiv cu ani buni de experienţă în cadrul Pepsi.

Pe de altă parte, există concepţia în rândul managerilor români că, pe măsură ce timpul petrecut la lucru este mai mare, cu atât angajatul este mai dedicat şi mai productiv, ceea ce nu este în mod neapărat adevărat.

Citiîi ce soluţii există ca să nu mai staţi peste program, doar astăzi, în revista BUSINESS Magazin.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO