ZF 24

Statul român a pierdut din proprietatea sa cele mai multe păduri din Europa, în urma retrocedărilor. Trei judecători care erau suspectaţi în dosarul retrocedări ilegale, arestaţi

Statul român a pierdut din proprietatea sa cele mai...

Autor: Mediafax, Ioana David

15.10.2014, 15:55 884

Proprietatea publică a statului român s-a redus cu 1,6 milioane de hectare în perioada 2000 – 2010, aceasta fiind cea mai abruptă scădere din Europa în intervalul analizat, arată datele Eurostat.

În zece state europene statul a pierdut păduri din proprietate, iar pe lângă România, o scădere accentuată a mai fost înregistrată în Slovenia şi Lituania, dar mai atenuată în Austria, Finlanda, Letonia, Estonia, Germania, Slovacia şi Marea Britanie. Însă nu în toate cazurile retrocedările au stat la baza scăderii fondului forestier public, unele dintre state hotărând să vândă din activele publice.

Statul deţine 40% din pădurile statelor Uniunii Europene, suprafaţa reducându-se cu câteva procente între 2000 şi 2010.

În cazul României, scăderea fondului forestier public aratată de Eurostat este mai conservatoare comparative cu datele Romsilva, care arată că statul ar fi pierdut peste 2 milioane de hectare de pădure din 2000 până în 2010. Nu există informaţii publice care să arată de ce exista această diferenţă între cele două seturi de date. 

Miza din spatele noii legi a retrocedărilor: terenuri şi păduri de 11 miliarde de euro. Terenuri aparţinând institutelor de cercetare şi jumătate din pădurile României sunt uriaşa miză din spatele noii legi

Curtea de Conturi scoate la lumină mafia retrocedărilor: moştenitoarea unui pat şi a unui scrin a primit 8.000 de hectare de pădure

Curtea de Conturi acuză guvernele Ungureanu şi Ponta de abateri financiare de 6,2 miliarde de euro în 2012

Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu a judecătorilor Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, suspectaţi în dosarul privind retrocedări ilegale de păduri şi terenuri agricole.


Decizia a fost luată în şedinţa din 13 octombrie a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma cererii formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie Braşov.


De asemenea, CSM a încuviinţat şi percheziţionarea biroului de la Tribunalului Braşov a judecătoarei Roxana Anca Adam, precum şi domiciliile şi birourile de la Tribunalul Covasna ale magistraţilor Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă.


Cei trei judecători sunt suspectaţi în dosarul privind retrocedarea ilegală a aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier şi 100 de hectare de teren agricol, în care procurorii DNA Braşov au făcut percheziţii.


În acest dosar, procurorii DNA l-au audiat, miercuri, pe soţul judecătoarei Roxana Adam, deputatul PSD Ioan Adam, acesta fiind şi avocat în Braşov.
La ora transmiterii acestei ştiri, este audiat la DNA Braşov şi liderul senatorilor PSD Ilie Sîrbu.


Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc ar urma să fie audiat şi el, miercuri, la DNA Braşov, afirmă surse judiciare.


În acelaşi dosar mai este implicat şi un al doilea avocat, membru al Baroului Covasna.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24