Hidroelectrica şi Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UNSTPB) au încheiat joi un memorandum de colaborare care are ca scop dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul energiei regenerabile, tehnologiilor inovative şi sustenabilităţii energetice, inclusiv prin ore de practică şi mentorat pentru studenti.
Documentul a fost semnat de Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica, şi de Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii.
Studenţii vor putea să se implice în proiecte de cercetare aplicată şi să participe la stagii de practică în cadrul Hidroelectrica. Memorandumul prevede, de asemenea, programe de mentorat, schimburi de experienţă şi workshopuri tehnice, susţinute de experţi din industrie, dezvoltare în domeniul hidroenergiei şi ingineriei energetice, cu accent pe optimizarea eficienţei şi sustenabilităţii sistemelor hidroenergetice.
„Hidroelectrica este dedicată inovării şi sustenabilităţii. Colaborarea cu Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti ne oferă oportunitatea de a sprijini cercetarea şi de a forma noi generaţii de specialişti. Viitorul energetic al României depinde de implicarea tinerilor şi de adoptarea celor mai noi tehnologii,” a declarat Karoly Borbely la eveniment.
La rândul lui, rectorul Mihnea Costoiu a declarat că universitatea se angajează să contribuie la formarea unei noi generaţii de ingineri şi specialişti, care să joace un rol esenţial în dezvoltarea sectorului energetic din România. ”Colaborarea cu un lider precum Hidroelectrica aduce studenţilor noştri oportunităţi reale de a aplica ceea ce învaţă în proiecte concrete şi inovative.”