ZF 24

Studiu PwC: Băncile în forma “tradiţională” ar putea dispărea într-un deceniu

Studiu PwC: Băncile în forma “tradiţională” ar...

Autor: Andra Oprescu

17.08.2014, 14:03 1808

 Băncile în forma tradiţională ar putea să dispară până în 2025-2030 având în vedere tendinţele actuale de schimbări rapide în domeniul tehnologiei, comportamentul clienţilor şi cadrul legislativ, se arată într-o analiză realizată de firma de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC).

 Modul de funcţionare a sistemului bancar ar urma să se schimbe în contextul acestor modificări, iar rolul băncilor ar putea să fie preluat de alte instituţii, ceea ce face ca şi rolul factorilor de decizie să se transforme.Schimbările rapide în domeniul tehnologiei, comportamentul clienţilor şi cadrul legislativ acţionează asupra modului în care funcţionează instituţiile bancare şi pot reprezenta un dezavantaj pentru acestea, permiţând competitorilor din afara sistemului bancar să intre pe teritoriul băncilor.

În unele economii emergente, mai ales în Africa, operatorii de telefonie mobilă au pătruns nu numai în domeniul sistemelor de plăţi, dar chiar şi în domeniul creditării. M-Shwari este un serviciu oferit de operatorul de telefonie mobilă Safaricom  din Kenya, care permite realizarea de depozite şi chiar accesul la credite de valori mici. Compania Safaricom este deţinută în proporţie de peste 40% de Vodafone.

Şi în ţările dezvoltate, ca SUA sau Marea Britanie, agenţiile bancare clasice întâmpină provocări şi noi jucători intră pe terenul lor. Companiile din domeniul tehnologiei pătrund şi aici în domeniul serviciilor finaciare. De exemplu, Facebook a aplicat pentru o licenţă de instituţie emitentă de monedă electronică, iari Google a lansat portofelul mobil, numit Google Wallet. Acesta este un sistem de plată prin intermediul telefonului mobil care permite utilizatorilor să stocheze cărţi de credit, de loialitate sau carduri cadou.

O parte dintre serviciile bancare ar putea fi preluate şi de pieţele de capital, mai ales că piaţa europeană a activelor securitizate ar putea recupera decalajul faţă de cea americană, conform unui studiu publicat recent de BCE şi Banca Angliei şi citat de cei de la PwC.

Factorii de decizie şi cadrul legislativ vor fi puşi în faţa propriilor provocări. Dacă furnizarea de servicii financiare va continua să se extindă în afara instituţiilor bancare reglementate acest lucru va face ca rolul autorităţilor să devină mai complex . În aceste condiţii, cadrul legislativ va trebui, cel mai probabil, să se transforme radical. Legislaţia va trebui orientată mai mult spre produse şi servicii decât spre instituţii în sine.

Înlocuirea treptată a băncilor cu instituţii nebancare nu este reflectată de legislaţia din prezent şi nici nu îşi găseşte un loc important în agendele viitoare, dar acest lucru este necesar pentru a face faţă schimbărilor.

Totuşi, avantajul pe care băncile îl păstrează încă faţă de furnizorii alternativi de servicii bancare este reprezentat de lipsa de încredere a clienţilor în noii competitori. Chiar dacă imaginea băncilor a fost afectată de criză, brandurile şi reputaţia acestora rămân destul de puternice, datorită obişnuinţei, experienţei şi reglementărilor.

 Pentru a putea face faţă acestor schimbări, băncile vor fi nevoite să îşi consolideze imaginea şi să întărească încrederea clienţilor, să investească în serviciile oferite clienţilor şi în inovaţie operaţională, să se adapteze la schimbările legislative şi să rezolve problema activelor neperformante şi a structurii necorespunzătoare a costurilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO