În 2004, Mihai Tănăsescu, ministrul PSD al finanţelor, era lăudat cu asupra de măsură pentru că ţine în frâu deficitul bugetar, în ciuda faptului că respectivul an era unul electoral.
În 2004, deficitul bugetar a fost unul strâns, 1,4% din PIB, deşi au avut loc atunci trei rânduri de alegeri – locale, legislative şi pezidenţiale. La vremea respectivă, nu se punea problema tăierii unor cheltuieli dintr-o parte care să acopere pomenile electorale în alta, pomeni care erau şi atunci cu duiumul. Îndeobşte, pomenile electorale se duceau direct în deficitul bugetar. Că, în 2004, nu a fost tocmai un dezmăţ în finanţele statului s-a întâmplat din alte raţiuni decât cele de rigurozitate bugetară. PSD era atât de convins de victorie încât şi-a spus că nu are sens să sacrifice echilibrul bugetar pentru următori ani, de vreme are în buzunar un mandat de încă 4 ani. Calculul a fost întrucâtva corect, pentru că PSD a pierdut atunci alegerile în mod curios – miraculos pentru adversarii săi, fireşte.
Nimeni, de atunci încoace, nu a mai riscat.
La alegerile legislative din 2008, guvernul PNL a rupt baierele bugetului. A păpat 2 miliarde de euro din privatizarea BCR şi a încheiat anul şi cu un deficit bugetar uriaş, de 5,7% din PIB (7,9 mld. euro), la o creştere economică aproape de vârfurile istorice, de 7,9%.
În 2009, an cu alegeri prezidenţiale, criza se instalase dureros, dar pomenile din banii bugetului nu au încetat, iar anul a fost închis cu un deficit de 9% din PIB (10,7 mld. euro), dar la o contracţie economică de 6,6%.
De când România are acordul cu FMI, de când pieţele sunt cu ochii holbaţi la datoriile unei ţări şi la deficitele ei, majorând rapid dobânzile în momentul când miros un derapaj, dar mai ales de când România a semnat tratatul european de rigurozitate fiscală, angajându-se să-şi reducă deficitul structural la 1% din PIB (ba chiar la 0,5% dacă datoria guvernamentală îi va sări de 60% din PIB), nu mai este posibil să arunci în deficit pomenile electorale.
Prin urmare, trebuia găsit un nou mecanism. Şi a fost găsit.
Guvernul se va lăuda mâine sau poimâine, când va aproba cea de-a doua rectificare bugatară, că se menţine în ţinta de deficit stabilită a începutul anului, de 2,2% din PIB (3,3 mld. euro). Dar guvernul mai face ceva la această rectificare: ia banii de la infrastructură şi de la proiecte ce urma să fie derulate cu banii UE – 3,9 miliarde de lei, adică aproape 900 mil. euro - şi îi dă, în mare parte, primăriilor. Şi nu ar fi dramatic pentru că, slavă Domnului, şi acestea au nevoie de bani ca de aer, mai ales că 542 mil. lei (123 mil. euro) merg spre drumuri judeţene şi comunale, deci tot în infrastructură.
Problema acestui aproape un miliard de euro este alta: el este luat din banii destinaţi în legea bugetului proiectelor dezvoltate cu bani europeni nerambursabili (220 mil. euro sunt acum la compania de autostrăzi). Dacă ar fi fost cheltuiţi în scopul pentru care au fost prevăzuţi în buget, autoritatea de resort ar fi luat facturile şi le-ar fi trimis frumuşel la Bruxelles pentru decontare. Altfel spus, lucrările ar fi fost plătite în majoritate din banii UE, nu din banii bugetului. Acum că sumele amintite vor fi retrase şi mutate la nivel local sau în alte părţi, cheltuielile rămân doar ale bugetului de stat. Altfel spus, România pierde aproape 1 miliard de euro, bani ce-i puteau fi decontaţi, în condiţiile în care, în prezent, se află la 36% din absorbţia banilor UE, fără speranţă că ar putea atinge la finele exerciţiulul financiar 2007-2013 un nivel rezonabil de absorbţie.
Guvernul se justifică şi spune că a făcut aceste modificări în buget ca urmare a celor constatate în execuţia bugatară la opt luni, anume un grad de cheltuire a sumelor destinare proiectelor europene de doar 41%. Guvernul sugerează, astfel, că ar fi existat riscul ca banii să nu mai poată fi cheltuiţi în puţinele luni rămase până la finele anului. Într-adevăr, guvernul a prevăzut la începutul anului 16 miliarde de lei pentru proiectele dezvoltate cu bani europeni, iar, la finele lui august, cheltuise din aceştia 6,7 miliarde de lei, adică 41% din suma totală.
Dar cine a împiedicat instituţiile de resort ale statului să cheltuiască aceşti bani, pentru că ei sunt destinaţi proiectelor majore - canalizări, drumuri, autostrăzi?! Aici totul ţine de stat, nu de vreo altă instituţie din afară care să fi pus piedici.
Dacă ne uităm pe sumele primite de la UE în bugetul consolidat (sume care au fost decontate în baza cheltuielilor de tipul celor pe care guvernul tocmai le taie de la “proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile”), vedem că lucrurile nu stau extraordinar, dar nici foarte rău. Din cele 8,1 mld. lei plănuite în bugetul iniţial a fi atrase, au fost luate de la UE, până în august, 4,7 miliarde de lei, adică 57% din suma totală. Dar asta s-a întâmplat pentru că anul trecut s-au făcut cheltuieli (absorbţia a fost în 2013 de 2,8 mld. euro, cea mai bună din toţi anii de după aderare) care au fost decontate şi în lunile din acest an. Acum însă situaţia este complet blocată. La sfârşitul lui august, Bucureştiul avea cereri de rambursare transmise la Bruxelles de doar 62 de milioane de euro. Cu un astfel de stoc nu este nicio speranţă că România va mai lua sume consistente de la UE, până la finele anului. Cum să crească absorbţia fondurilor când tu nu cheltuieşi banii pe care i-ai alocat acestui scop şi nu transmiţi, apoi, facturile ca să-ţi fie decontate? Ce să-ţi deconteze UE, pomeni electorale? Astfel de sume nu se decontează - sunt cheltuieli pe barba ta, pe buzunarul tău. Te privesc.
Guvernul actual nu a procedat ca precedentele, majorând deficitul pentru a face figuri în campania electorală. A făcut însă un lucru la fel de reprobabil. A tăiat banii de investiţii, bani ce puteau fi apoi recuperaţi de la UE (nemaisocotind beneficiile pe care le aduc aceste investiţii) – aproape un miliard de euro – şi i-a semănat într-un câmp pe care nu cresc decât spini şi pălămidă. Asta va şi culege la vremea recoltei: spini şi pălămidă de un miliard de euro.
Pe lângă astfel de fapte de mare rafinament financiar, poveştile cu uleiul, zahărul, făina sau suta de lei împărţite electoratului sunt un fleac.
