• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
ZF 24

Tensiunea creşte la graniţă: Rusia a cerut retragerea NATO din România şi Bulgaria. Reacţia MAE: Este inoportun, fără fundament. Iohannis a convocat CSAT, iar americanii exclud orice modificare a alianţelor NATO

Tensiunea creşte la graniţă: Rusia a cerut retragerea NATO din România şi Bulgaria. Reacţia MAE: Este inoportun, fără fundament. Iohannis a convocat CSAT, iar americanii exclud orice modificare a alianţelor NATO

Autor: Laura Buciu

21.01.2022, 15:00 7761

Ministerul Afacerilor Externe respinge ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament declaraţiile Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO.

MAE reaminteşte că prezenţa NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliaţi şi implementate de structurile aliate politice şi militare responsabile în acest sens, este o reacţie strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federaţiei Ruse în Vecinătatea Estică, „mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia”, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Ministerul Afacerilor Externe.

„Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv”, arată MAE.

„Solicitarea ca postura forţelor NATO în toate statele Alianţei care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerinţelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021. Această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianţa Nord-Atlantică atât public, cât şi în cadrul dialogului NATO cu Rusia şi, respectiv, SUA-Rusia. O astfel de solicitare este inadmisibilă şi nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare şi apărare este nemijlocit conectată cu, şi este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terţ nu poate avea drept de veto. Aliaţii au menţionat ferm că vor continua politica de consolidare a securităţii şi apărării colective, inclusiv prin prezenţa trupelor aliate pe teritoriul aliaţilor estici”, mai arată MAE.

MAE menţionează că, alături de aliaţii săi, România va continua să susţină ferm, cu argumente bazate pe evoluţiile de securitate din Vecinătatea Estică, importanţa întăririi Flancului Estic.

„În acest sens, autorităţile române au salutat anunţurile recente ale SUA şi Franţei privind intenţia de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare şi apărare aliate. Totodată, România îşi exprimă speranţa că procesul de dialog deschis cu Federaţia Rusă în această perioadă va continua şi va conduce la dezescaladarea situaţiei de securitate, spre beneficiul întregului spaţiu euroatlantic”, potrivit MAE


Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, în contextul situaţiei de securitate în zona extinsă a Mării Negre.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT de miercuri, de la ora 13.00, sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO.

În şedinţa CSAT se vor discuta măsurile privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat în mai multe rânduri că Alianţa Nord-Atlantică susţine suveranitatea Ucrainei şi va riposta prin sancţiuni economice şi financiare în cazul unei agresiuni a Rusiei, însă a subliniat că nu va exista o ripostă militară. „Garanţiile de securitate ale NATO nu se aplică Ucrainei", a declarat Jens Stoltenberg.

Rusia este acuzată că a mobilizat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107