Grupul TeraPlast a închis anticipat, după prima zi, faza a doua a majorării de capital social după ce investitorii au subscris integral cele peste 31 de milioane de acţiuni rămase nesubscrise după prima etapă a majorării.
În total, compania a atras peste 20 de milioane de euro în cadrul celor două etape.
„Le mulţumesc acţionarilor care au subscris alături de mine în această majorare de capital social, atât celor existenţi care au subscris în etapa 1, cât şi noilor acţionari care au epuizat acţiunile rămase în primele ore de la deschiderea plasamentului privat. Chiar dacă procesul de creştere şi extindere a business-urilor Grupului TeraPlast durează mai mult decât am anticipat şi rezultatele se lasă aşteptate, sprijinul acţionarilor şi investitorilor permite Grupului TeraPlast să continue să se dezvolte prin achiziţii de companii, atât în România, cât şi în străinătate. Este o perioadă favorabilă achiziţiilor, iar succesul majorării de capital social ne dovedeşte că avem alături investitori cu o viziune puternică pe termen lung, care ştiu că suntem bine poziţionaţi să beneficiem la maximum de oportunităţile din piaţă.” a declarat Dorel Goia, Preşedintele Consiliului de Administraţie al TeraPlast S.A.
Fondurile atrase vor fi folosite pentru achiziţia de companii noi, în ţară şi străinătate, precum şi pentru acoperirea nevoilor curente ale companiei.
Majorarea de capital social s-a făcut prin emisiunea unui număr de 222,2 milioane acţiuni noi din care, în prima fază, cea de exercitare a drepturilor de preferinţă, s-au subscris 190,76 milioane acţiuni de către acţionarii existenţi ai societăţii. Diferenţa a fost subscrisă în cadrul unui plasament privat, început în data de 12 septembrie, anunţat iniţial cu o durată de 4 zile.
Preţul final al majorării de capital social este de 0,45 lei/acţiune nou emisă.
Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler şi Somplast.
Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.