ZF 24

Tesla anunţă o reducere a numărului de angajaţi cu 3,5%

Tesla anunţă o reducere a numărului de angajaţi cu 3,5%

Autor: Andrei Şerbănescu

21.06.2022, 12:24 670

Tesla Inc. îşi reduce forţa de muncă salariată cu aproximativ 10% în următoarele trei luni, ceea ce duce la o reducere cu aproximativ 3,5% a numărului total de angajaţi al producătorului de maşini electrice, a declarat directorul executiv Elon Musk, potrivit Bloomberg.

„Am crescut foarte repede din punct de vedere al salariaţilor”, a declarat Musk într-un interviu cu editorul-şef Bloomberg News, John Micklethwait, la Forumul Economic din Qatar de marţi. „Peste un an, cred că numărul nostru de angajaţi va fi mai mare”, dar deocamdată reducerea efectivului va fi de la 3% la 3,5%, a spus el.

Musk a anunţat planurile companiei de a reduce personalul la începutul acestei luni. Tesla, acum cu sediul central în Austin, a crescut la aproximativ 100.000 de angajaţi la nivel global. Reducerile de locuri de muncă au venit ca o mare surpriză pentru majoritatea, afectând fiecare aripă a companiei, de la reprezentanţii resurselor umane până la inginerii de software.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO