ZF 24

Test Auto ZF: Ford Mondeo Hybrid, consum de diesel, dar cu rafinament de benzină

Foto

Foto

Autor: Bogdan Alecu, Drive Test

05.01.2015, 19:05 4267

Hibridele reprezintă fără doar şi poate următorul pas al industriei auto în planul de a reduce până la zero emisiile de dioxid de carbon şi de gaze poluante. Din acest motiv, constructorii auto pe măsură ce reînnoiesc modelele din gama fiecăruia au grijă să includă cel puţin un hibrid, fie el „mild” (cu motor electric care doar ajută nu şi propulsează maşina), full-hybrid (cu motor electric care poate propulsa maşina pe distanţe scurte, de aproximativ 2 km) sau plug-in hybrid – cu sistem electric ce poate fi alimentat de la priză şi baterii ce permit motorului electric să ruleze cel puţin 20-50 de kilometri în mod 100% electric.

Odată cu cea de-a patra generaţie a Mondeo, americanii şi-au propus să aducă şi în Europa versiunea hibridă a acestuia pentru a convinge europenii că există o alternativă concretă la diesel. Mai mult, nu trebuie ignorat faptul că francezii au început o luptă cu motorizările diesel, semn că propulsoarele pe motorină au zilele numărate în Franţa, soluţie care se va extinde cel mai probabil în întreaga Uniune Europeană.

Spre deosebire de alte hibride de pe piaţă, argumentul costului poate fi utilizat în cazul noului Mondeo. Având în vedere faptul că Mondeo Hybrid va fi disponibil pe piaţa locală cel mai probabil în a doua jumătate a anului, momentan fiind disponibile numai versiunile pe benzină şi diesel, vom lua în calcul preţurile din Germania. Acolo un Mondeo Hybrid are un preţ de pornire de 34.950 de euro (luând în calcul TVA de 19% şi un grad de echipare similar cu versiunea de top Titanium) cu un sistem de propulsie ce furnizează în total 187 CP, în timp ce un Mondeo echipat cu un motor pe benzină de 2,0 litri EcoBoost de 203 CP costă 34.150 euro în echiparea Titanium, în timp ce un diesel de 2,0 litri TDCi de 150 CP cu transmisie automată PowerShift şi sistem Start/Stop costă tot 34.950 de euro. Oficial, hibridul are un consum mediu de 4,2 litri/100 km, dieselul de 4,4 litri/100 km în timp ce EcoBoost 2,0 litri îl are de 7,3 litri/100 km. În realitate, în testul realizat între Bucureşti şi Sibiu via Braşov, hibridul a afişat un consum mediu între 5,4 şi 5,8 litri/100 km, adoptând un stil de condus normal, traseul fiind parcurs atât pe autostrada Bucureşti Ploieşti, cât şi pe DN1 şi pe porţiunea cu viraje spre Pârâul Rece. Mai mult, din cei circa 320 km parcurşi, peste 100 km s-au parcurs în mod electric, adică fără niciun fel de emisii de noxe. Spre comparaţie, Între Sibiu şi Rm. Vâlcea, cu dieselul de 2,0 litri, consumul mediu înregistrat a fost tot de aproximativ 5,5 – 5,8 litri/100 km, similar cu cel al modelului hibrid. Diferenţa dintre cele două modele este însă la nivel de preferinţe. Dieselul testat era echipat cu o cutie manuală cu şase trepte, în timp ce hibridul vine cu o cutie de tip CVT (continuously variable transmission). Această cutie este probabil şi cel mai mare minus al maşinii. Dacă se adoptă un stil mai sportiv de condus, atunci cutia va tura mult motorul până să modifice „treapta”, fapt ce va deranja acustic. Dacă însă este condus normal, atunci aceasta va reacţiona normal, oferind şi un consum redus de combustibil. Al doilea minus al versiunii hibrid îl reprezintă reducerea considerabilă a spaţiului portbagajului pentru a face loc bateriilor. În timp ce versiunea „normală” în cinci uşi oferă un portbagaj de 550 de litri, hibrida în patru uşi vine cu numai 383 de litri şi cu imposibilitatea de a obţine o suprafaţă plană la rabatarea banchetei spate.

La exterior americanii au mizat pe un design dinamic şi elegant mizând nu numai pe tehnologii, ci şi pe imagine. Partea frontală este foarte asemănătoare cu cea a modelelor Aston Martin, pornind cu grila radiatorului de mari dimensiuni şi continuând cu blocurile optice. De asemenea aripile faţă şi capota sunt puternic profilate, întocmai cum te-ai aştepta din partea unui model sport.

La interior planşa de bord este complet nouă. Este simplă, elegantă şi mult mai uşor de „folosit” în condiţiile în care au dispărut complet butoanele mici ale vechiului sistem audio Sony şi au fost înlocuite cu displayul sistemului SYNC 2. Acesta are un touch screen color de 8 inci de înaltă rezoluţie şi control vocal avansat al funcţiilor audio, navigaţiei, sistemului de aer condiţionat şi telefoanelor mobile. Dar chiar şi aşa, nu poate concura de la egal la egal cu noul Passat, care nu numai că vine cu un interior mai elegant, ci şi cu materiale de o calitate superioară, cum ar fi inserţiile de lemn

Sistemul de navigaţie oferă de asemenea pentru prima dată în Europa un ecran divizat cu intersecţii detaliate, denumiri de străzi dictate, vizualizare 3D a intrărilor şi ieşirilor de pe autostrăzi şi a clădirilor, precum şi ghidul de drum Michelin. în plus, şoferii pot emite instrucţiuni de navigaţie individuale mai simple şi pot cere sistemului să redea melodiile artistului preferat printr-o simplă comandă vocală. De asemenea, sistemul „copiază” într-o anumită măsură Siri de la Apple şi spre exemplu, prin apăsarea a butonului de control vocal şi spunând  „I’m hungry” (îmi este foame) se va afişa o listă de restaurante locale cu instrucţiuni de direcţionare prin sistemul de navigaţie. Pe lângă acesta noul Mondeo vine şi cu un sistem de asistare automată a parcării, un altul de asistenţă la frânare la detecţia pietonilor sau a altor maşini. În plus, lista de echipamente este completată de volanul reglabil electric, dotare care se întâlneşte numai pe modele premium.

Atenţia americanilor acordată pasagerilor nu se rezumă numai la echipamente multimedia, ci şi la dotări mai puţin neobişnuite pentru clasa medie cum ar fi scaunele Multicontour, încălzite şi ventilate, cu reglaj în zece direcţii şi senzori care monitorizează mişcarea coloanei vertebrale la care se adaugă un sistem cu 11 perne de aer ce „masează” ocupantul pentru a reduce stresul la volan.

După modelul Passat, şi Mondeo vine cu ceasuri de bord digitale, însă doar pe jumătate – cifrele sunt clasice, dar acele au fost înlocuite cu un display digital pe care sunt afişate. în total sunt trei displayuri, dintre care unul principal în centru şi două secundare, în vitezometru, respectiv turometru. Din cel central se poate controla cu ajutorul comenzilor de pe volan toate funcţiile Sync2, de la navigaţie la climatizare sau sistemul multimedia.  

Din punct de vedere spaţiu, maşina respectă aceeaşi idee precum generaţia anterioară şi poate transporta chiar şi cinci pasageri plus bagajele acestora fără probleme, chiar şi pe distanţe mai lungi.

La fel precum în cazul noului Focus, Ford a pus accent pe reducerea zgomotului la interior, iar acum maşina este mai bine antifonată, oferind pasagerilor un confort fonic similar maşinilor premium. De asemenea, şi suspensia a fost regândită pentru a prelua mai bine denivelările fără a afecta ţinută de drum.

Ca motorizări,  americanii mizează pe două „vârfuri” de lance  - cel pe benzină de 1,5 litri EcoBoost de 160 CP produs la Craiova şi dieselul de 2,0 litri şi 150 CP, ambele cuplate la o cutie de viteze cu şase trepte. Pe lângă acestea, gama va fi completată de dieselul 2,0 litri 180 CP (ambele fiind disponibile atât cu transmisie manuală, cât şi automată Powershift cu dublu ambreiaj) cât şi de motorul EcoBoost 2,0 litri în două versiuni, de 203 CP respectiv 240 CP.

Gama noului Mondeo va fi completată anul viitor în permieră de o versiune cu tracţiune integrală ce se va lupta de la egal la egal cu gama Passat.

În România preţul pentru Mondeo diesel 2,0 litri TDCi 150 CP şi echipare Trend porneşte de la 23.150 de euro cu TVA inclus, aceasta incluzând airbag-uri frontale şofer şi pasager, laterale, tip cortină faţă şi spate, airbag genunchi şofer, tehnologie Start & Stop,radio CD cu MP3, 8 difuzoare, USB, comenzi audio pe volan, aer condiţionat automat cu reglare separată stânga/dreapta, pilot automat,volan şi schimbător de viteze îmbrăcate în piele,lumini de zi cu tehnologie LED.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO