ZF 24

Tranzacţie. Adrian Creţoiu, acţionar la Foraj Sonde Videle, şi antreprenorul Iulian Stanciu preiau firma Argenta SRL Năvodari, producător de construcţii metalice

Tranzacţie. Adrian Creţoiu, acţionar la Foraj Sonde...

Autor: Roxana Rosu

10.06.2025, 13:29 954

Adrian Creţoiu, acţionar la Foraj Sonde Videle, şi antreprenorul Iulian Stanciu au preluat firma Argenta SRL Năvodari, producător de construcţii metalice, construcţii pentru proiecte utilitare pentru fluide şi alte proiecte inginereşti. 

Tranzacţia s-a realizat prin intermediul First All Energy Europe SRL, deţinută de Adrian Creţoiu, şi Inspire Asset Management S.R.L, deţinută de  Iulian Stanciu, ambele companii desfăşurând activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat achiziţia. 

În urma analizei, Consiliul a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Argenta SA  este specializată în execuţia lucrărilor de montaj şi reparatii utilaje, conducte tehnologice şi magistrale transport fluide, montaj rezervoare cilindrice şi sferice, montaj centrale termice, conducte de alimentare cu apa şi agent termic, conducte de distributie şi instalatii de utilizare gaze naturale, fabricatie şi montaj structuri metalice.

Firma a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de 91 milioane lei şi un profit net de 32 milioane lei, având 176 de angajaţi, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. 

În noiembrie 2024 că Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din România, preşedinte al grupului eMAG, a intrat în acţionariatul Foraj Sondele prin achiziţia unui pachet de 33% de la omul de afaceri Sever Raicu prin intermediul companiei Inspire Asset Management SRL, la care potrivit datelor termene.ro Iulian Stanciu are o deţinere de 100%. Din acţionariatul Foraj Sonde Videle face parte şi First All Energy Europe, cu 16,1%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels