• Leu / EUR5.3393
  • Leu / GBP6.3273
  • Leu / USD4.7706
ZF 24

Tranzacţiile cu apartamente au scăzut la jumătatea anului cu 2% în Bucureşti, 16% în Cluj şi 11% în Iaşi

Tranzacţiile cu apartamente au scăzut la jumătatea...

Autor: Roxana Rosu

08.09.2026, 09:29 218

Piaţa rezidenţială din România a încetinit în prima jumătate a anului, după câţiva ani de creştere puternică, dar datele nu arată o corecţie majoră, potrivit raportului Colliers pentru primul semestru. Bucureştiul a recuperat mare parte din începutul slab de an şi a încheiat primele şase luni cu doar 2% mai puţine tranzacţii cu apartamente faţă de aceeaşi perioadă din 2025.

La nivel naţional, vânzările au scăzut cu circa 9%, însă piaţa rămâne peste nivelurile de dinaintea pandemiei. Inflaţia ridicată, creditele scumpe şi presiunea asupra bugetelor îi fac pe cumpărători mai atenţi la preţ, la costul total al locuirii şi la calitatea proiectelor, în timp ce oferta de locuinţe noi rămâne limitată.

Diferenţele dintre marile oraşe sunt tot mai clare. În primele şase luni, tranzacţiile cu apartamente au scăzut cu aproximativ 16% în Cluj-Napoca şi cu 11% în Iaşi, în timp ce Timişoara a înregistrat o creştere de circa 3%.  

Te-ar putea interesa și:

Oferta de locuinţe noi rămâne una dintre principalele constrângeri. În 2025, la nivel naţional au fost livrate aproximativ 59.000 de locuinţe, cel mai scăzut nivel din 2017 până în prezent, iar pe termen scurt nu este aşteptată o creştere semnificativă. În Bucureşti apar însă semnale mai bune pentru anii următori, având în vedere că suprafaţa utilă autorizată pentru clădiri rezidenţiale a crescut de 3,6 ori în primele cinci luni din 2026, cel mai rapid ritm din ultimii cinci ani.

 Bucureştiul contrastează cu tendinţa naţională, în condiţiile în care numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu aproximativ 9 - 10% în primul semestru şi cu circa 15% în iunie faţă de aceeaşi lună din 2025.

 

Volumul lucrărilor la clădirile rezidenţiale a crescut cu aproximativ 16% în primele cinci luni ale anului, cel mai rapid ritm dintre principalele segmente ale construcţiilor.  

Costurile de construcţie rămân însă o presiune importantă. Preţurile mai multor materiale au revenit pe creştere în 2026, unele apropiindu-se de niveluri record, iar noile costuri asociate mecanismului european de taxare a carbonului pentru materialele importate pot adăuga presiune suplimentară.

„Nu vedem o scădere uniformă a pieţei, ci mai degrabă diferenţe tot mai mari între proiecte şi oraşe. Cumpărătorii sunt mai atenţi la ce primesc pentru banii lor, iar dezvoltatorii aleg mai prudent unde şi ce construiesc. În Bucureşti, creşterea autorizaţiilor este un semnal bun pentru oferta viitoare, dar efectele nu se vor vedea imediat. Vorbim mai degrabă despre proiecte care pot ajunge pe piaţă în următorii doi până la cinci ani”, explică Gabriel Blăniţă, Director Î Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Finanţarea continuă să susţină o parte importantă a pieţei. Aproximativ 58% dintre achiziţiile de locuinţe sunt realizate prin credit ipotecar, o pondere similară cu cea de anul trecut. Programul garantat de stat sprijină în continuare segmentul mai accesibil, cu un plafon de garantare de 500 de milioane de lei în 2026 şi o dobândă limitată la IRCC plus două puncte procentuale.

La mijlocul verii, preţurile cerute în Bucureşti erau cu aproximativ 9% peste nivelul de anul trecut, evoluţia fiind similară şi la nivel naţional.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3393
Diferență: 0,0431
Ieri: 5.3393
Azi: 4.7706
Diferență: -0,088
Ieri: 4.7706
Azi: 6.3273
Diferență: 0,1266
Ieri: 6.3273