Doi expaţi propuşi de Fondul Proprietatea şi un administrator al Foraj Sonde Craiova, firmă controlată de fraţii Marius şi Emil Cristescu, se bat cu actualii membri ai consiliului de administraţie al Romgaz pentru cele cinci locuri din CA. Acţionarii producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaş (SNG) vor alege pe 30 decembrie un nou consiliu de administraţie, prin vot cumulativ, la solicitarea Fondului Proprietatea (FP), cel mai mare acţionar minoritar al companiei, cu 15% din acţiuni. Solicitarea vine după ce compania s-a listat în noiembrie pe bursă.
La începutul anului, statul a scos reprezentantul FP din CA de la Romgaz. Între timp, statul şi-a redus participaţia la 70%, iar 15% din acţiunile companiei au fost cumpărate de investitori de pe bursă. Fondul Proprietatea i-a propus ca administratori la Romgaz pe olandezul Peter Jansen (52 de ani), specialist în comunicare şi marketing, care a condus din octombrie 1999 până în iulie 2005 compania de publishing Sanoma Hearst România. Al doilea candidat propus de FP este americanul David Klingensmith, un bancher cu o carieră de 34 de ani, din care ultimii 17 ani în cadrul BERD, unde a fost director de risc.
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea
Departamentul pentru Energie o propune în CA pe Ecaterina Popescu, director general al Chimforex Pleaşa, o firmă specializată în producţia de nisipuri argiloase care face parte din grupul Bega controlat de fraţii Cristescu. Ea este şi administrator al Foraj Sonde Craiova, firmă care beneficiază anual de contracte de foraj din partea Romgaz, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la numirea ei în poziţia de administrator al Romgaz.
În CA al Romgaz mai sunt în prezent Virgil Metea, directorul general al companiei, Dragoş Doroş, director Taxation Services în cadrul KPMG, Adrian Volintiru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Aurora Negruţ, director în cadrul Departamentului pentru Energie, şi Eufemia Muşat, expert în cadrul aceluiaşi departament. Romgaz este cea mai valoroasă companie de stat, cu o capitalizare de 2,91 mld. euro.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.12.2013