Un raport al economiştilor de la Erste Grup realizat cu ocazia împlinirii a 10 ani de la aderarea la UE a ţărilor din grupul Vişegrad (sau V4, cum mai era numit în epocă) subliniază beneficiile însemnate pe care acest pas l-a avut asupra celor patru ţări din club, Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.
După integrarea în UE din 2004, ţările grupului au adăugat la PIB câte un punct procentual doar ca urmare a acestei aderări; PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în euro a crescut de peste două ori în Slovacia şi Polonia; puterea de cumpărare internă a ajuns la 65% din media UE15, de la 49% în 2003; disparitatea veniturilor s-a redus cu o treime, iar exporturile V4 au crescut de trei ori mai rapid decât exporturile UE15 (vechile state membre).
Privind în urmă, România nu are decât să regrete nu succesul celor patru ţări tovarăşe de lagăr comunist, ci faptul că, ratând intrarea în Grupul de la Vişegrad, ea a ratat, practic, aderarea la UE în 2004, deci trei ani care i-ar fi adus o dezvoltare şi mai puternică. Acest lucru arată cât de cruciale pot deveni unele decizii politice cărora, pe moment, nu li se dă semnificaţia cuvenită. România a prins în UE mai puţin de doi ani buni, înainte ca criza financiară şi apoi criza datoriilor suverane care s-a transformat într-o prelungită criză economică să lovească Europa. Chiar şi aşa însă, datele statistice arată că integrarea în UE a însemnat pentru România multe plusuri, în multe privinţe. Că se putea şi mai mult este de acum istorie.
Grupul de la Vişegrad (după numele localităţii ungare unde a fost semnat acordul) s-a constituit în 1991 şi la el au participat patru state foste comuniste – Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia – care s-au înţeles să se ajute reciproc în efortul de integrare în UE. Vreme de 13 ani cele patru s-au comportat ca o mică Uniune Europeană a estului. România a dorit să adere la acest grup încă de la început, dar a fost refuzată din cauza mineriadelor şi a tulburărilor etnice de la Târgu-Mureş. Acest lucru a contribuit la o şi mai mare izolare a României, cu consecinţele ştiute, o aderare mai târzie atât la NATO, cât şi la UE.
Raportul Erste arată că ţările V4 au aderat la Uniunea Europeană în 2004, din poziţia de economii relativ nedezvoltate, dar care prezentau un potenţial imens. Cu o populaţie de peste 64 de milioane, echivalentul a 13% din populaţia UE 28, economia ţărilor Grupului de la Vişegrad reprezenta doar aproximativ 3,7% din totalul producţiei UE 28. Zece ani mai târziu, PIB-ul celor patru a crescut cu 50%, reprezentând acum 5,4% din PIB-ul UE28.
Cele patru ţări au realizat o convergenţă puternică a veniturilor în această perioadă. PIB-ul pe cap de locuitor, evaluat pe baza standardelor puterii de cumpărare, a crescut de la 49% din media UE 15 în 2003 la 65% în 2013. Prin urmare, disparitatea veniturilor dintre V4 şi vechile state membre ale UE s-a redus cu o treime, arată documentul citat.
Mai mult, susţin analiştii grupului financiar austriac, acest progres s-a reflectat cu mult dincolo de indicatorii de bază, precum creşterea PIB-ului pe cap de locuitor. Conform evaluării indicelui privind calitatea vieţii, trei dintre cele patru ţări V4 au urcat puternic în clasament.
Aderarea la UE a adus noi oportunităţi companiilor din V4, oferindu-le acces la o piaţă unică cu 500 milioane de consumatori, iar exporturile celor patru au crescut puternic, devenind un competitor redutabil în rândul exportatorilor europeni. În acelaşi timp, ţările V4 au avut succes şi pe pieţele externe – exporturile lor către ţările non-UE 28 au crescut de patru ori comparativ cu 2003.
Producţia de maşini a devenit cea mai importantă industrie exportatoare din V4, depăşind în mod constant producţia de maşini din vechile state membre ale UE. V4 a devenit al doilea mare producător de maşini din UE, după Germania.
Documentul arată că şi vechii membri ai UE au beneficiat de pe urma acestei extinderi, care a oferit şanse companiilor din occident de a se extinde în est. Raportul Erste dă exemplul Austriei, ale cărei exporturi către V4 au crescut de la 8,9% din totalul exporturilor în 2003, la 12,4% în 2013.
Alături de liberalizarea comerţului, fondurile europene au jucat şi joacă un rol crucial pentru V4, facilitând proiecte care au îmbunătăţit infrastructura şi au susţinut IMM-urile. Pentru regiunea V4 s-au alocat încă 135,4 miliarde de euro în cadrul noului exerciţiu bugetar pentru Politica de Coeziune 2014-2020, arată documentul citat, elaborat la 10 ani de la aderarea V4 şi a altor şase ţări din est.
Chiar dacă nu a aderat în primul val, este limpede din statistici că aderarea la UE a adus multe plusuri României, care ar fi însemnat şi mai mult, probabil comparabil cu ţările V4, dacă ea se petrecea mai devreme - de pildă în absorbţia banilor UE, unde anul trecut Ungaria a absorbit echivalentul a 5,5% din PIB, în vreme ce România doar echivalentul a 2% din PIB (2,8 mld. euro). În ultimii 10 ani Ungaria a absorbit în fiecare an echivalentul a 2,5% din PIB, iar România a absorbit în medie echivalentul a 0,5% din PIB în fiecare dintre cei şapte ani de când se află în UE.
Totuşi, chiar dacă exporturile Ungariei sunt, de pildă, acum de 82 mld. euro, (la un PIB nominal cu o treime sub cel al României), iar ale României de 50 mld. euro, din 2003 până în 2013 acestea au crescut de trei ori – UE fiind destinatar a 80% din exporturile noastre. PIB-ul pe cap de locuitor evaluat pe baza standardelor puterii de cumpărare, a crescut de la 31%, anul aderării ţărilor de la Vişegrad, la 50% din media UE 28, în 2012. Dar, cum cinci din cei şapte ani de la aderarea din 2007 România i-a petrecut în criză, convergenţa s-a petrcecut şi pe seama regresului altora.
PIB-ul Româniai a crescut din 2003 până la data aderării de la 52,6 mld. euro la 123 mld. euro în 2007 şi a explodat la 140 mld. euro în 2008, după care a urmat prăbuşirea, ca urmare a crizei. Investiţiile străine s-au cifrat în ultimii 10 ani la 50 mld. euro şi ca urmare a pregătirii pentru aderare şi apoi a aderării. Rău pentru România a fost că nu a aderat mai devreme şi că a prins doar doi ani buni în UE, bine a fost că cea mai violentă criză de la Marea Depresiune a prins-o în sânul UE şi nu în afara ei.
