ZF 24

Tui, cea mai mare agenţie de turism din lume, anunţă o creştere a preţurilor pentru vacanţele de vară cu peste 20%. Rezervările pentru mijlocul anului 2022 vor fi aproape de nivelurile pre-pandemice

Autor: Andrei Şerbănescu

08.02.2022, 15:19 70

Tui a declarat marţi că rezervările de vară din acest an vor fi aproape de nivelurile de dinaintea crizei. Cererile „foarte mari” au determinat creşterea preţurilor cu mai mult de o cincime, scrie Financial Times.

Agenţia de turism anglo-germană a mai declarat că intenţionează să efectueze prima rambursare a celor peste 4 miliarde de euro în împrumuturi garantate de stat care au susţinut-o în timpul pademiei.

Tui, cu sediul în Hanovra, a avertizat în decembrie că tulpina Omicron a afectat sever cererea, dar a a declarat marţi că tiparele de rezervare au rămas „relativ stabile”, în pofida răpândirii variantei.

„Ne aşteptăm la o vară puternică în 2022. Calea de ieşire din pandemie devine din ce în ce mai clară. Cererea de călătorii a crescut semnificativ pe toate pieţele”, a declarat Fritz Joussen, directorul executiv.

Veniturile din ultimele trei luni ale anului 2021 au fost de 2,3 miliarde de euro, de cinci ori mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2020, dar în continuare în scădere cu o treime faţă de 2019.

Tui a declarat că preţurile pentru vacanţele de vară din 2022 au crescut cu 22% în urma cererii puternice pentru pachete de servicii complexe şi hoteluri mai luxoase.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO