• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
ZF 24

Turbomecanica: afaceri la jumatate si pierderi de 1,6 mil. euro

Producatorul de componente pentru motoare pentru aeronave Turbomecanica Bucuresti (TBM), una dintre cele mai stabile companii de pe Bursa din punctul de vedere al rezultatelor financiare in ultimii ani, a raportat pierderi de aproape 6 milioane lei (1,6 milioane euro) in primul trimestru, fata de un profit de 530.000 de lei (156.000 de euro) in perioada similara din 2007.

Cifra de afaceri a companiei a scazut cu 52%, de la 17,6 milioane lei in primul trimestru din 2007, la 8,54 milioane lei (2,3 mil. euro) in primele trei luni din acest an. In aceste conditii si veniturile totale s-au redus cu 25%, la 15,2 milioane lei, in timp ce cheltuielile au avansat cu 9%, la 21,2 milioane lei.

"Acesta pierdere a fost determinata in principal de faptul ca procesul de asimilare si omologare a celor doua cutii de transmisie fabricate pentru clientul AGUSTA nu a fost finalizat si ca urmare un nivel de productie de 3,66 milioane lei nu a putut fi vandut pe de-o parte, iar pe de alta parte principalul client MApN a intarziat plasarea programelor de productie pe anul 2008 din lipsa de finantare", se arata in raportul trimestrial al companiei.

Compania a raportat rezultate in scadere si la finele anului trecut. Turbomecanica a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 91,9 milioane lei (27,5 milioane euro), cu 11% sub nivelul consemnat in 2006, si un profit net de 7,8 milioane lei (2,33 milioane euro), reprezentand mai putin de jumatate din rezultatul de 16,5 milioane lei raportat in 2006.

Rezultatele in scadere au determinat si scaderea actiunilor, care au pierdut circa 45% de la inceputul anului. Capitalizarea companiei este de 36,6 milioane euro.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743