Turcia a ajuns să aibă peste 500 de spitale private în prezent, după zece ani în care s-a derulat un plan ce avea ca obiect (printre altele) extinderea sectorului privat. În cadrul acestui plan, în 2007 statul a decis să deconteze servicii de sănătate în spitalele de stat, ceea ce a reprezentat un stimulent puternic pentru investitorii privaţi.
Dacă până acum era privită ca o destinaţie de vacanţă pentru turiştii din această zonă a Europei, la fel pentru pacienţii care au nevoie de tratament pentru boli dificile, Turcia începe să se contureze ca o alternativă la sistemul local de sănătate.
Potrivit unor informaţii citate de Reuters, la începutul lui martie trei spitale erau în construcţie printr-un parteneriat public-privat, şase erau în stadiul de contractare, pentru alte şapte se organizau licitaţii, iar alte două erau în stadiul de proiect care aşteaptă aprobarea. Numai acestea urmau să adauge 28.000 de paturi la capacitatea deja existentă de 200.000.
O vizită la Istanbul, oraş care oficial adăposteşte 12 milioane de locuitori (iar neoficial undeva la 18-20 de milioane), scoate la iveală zeci de spitale mari, însă situaţia este similară şi în alte oraşe mari ale acestui stat.
Cum funcţionează sistemul în Turcia
Spitalele private pot funcţiona după trei modele de business: cele care au venituri doar din banii primiţi de la stat, cele care primesc bani de la stat pentru un anumit număr de pacienţi (caz în care preţurile intervenţiilor sun fixate de către stat) şi cele care nu au niciun fel de contract cu statul, după cum explică Burcu Taner, director al Acibadem Fulya.
Acibadem este cel mai extins operator privat din Turcia şi nu primeşte bani de la stat pentru intervenţiile realizate, veniturile fiind obţinute din asigurări şi plăţi cash ale pacienţilor. În principiu sistemul este similar cu cel din România, diferenţa fiind că statul român decontează mai puţin către privaţi, care îşi pot completa costurile cu banii pe care îi percep direct de la pacienţi (ceea ce în Turcia nu se poate).
„În Istanbul sunt aproximativ 40 de spitale de clasa A plus (cea mai înaltă clasificare – n.red.), dar în total probabil că sunt sute“, a spus Burcu Taner.
O analiză arată că sistemul este apropiat cu cel al României, însă Turcia a luat startul mult mai rapid. Una dintre explicaţii pentru dezvoltarea sectorului privat este că a avut la dispoziţie o perioadă mai lungă de timp.
„La fel ca la noi, serviciile de stat sunt mai degrabă incomplete şi modeste. Cu toate acestea, industria de servicii medicale este cu mult mai avansată, iar diferenţa se datorează în primul rând perioadei mult mai lungi de evoluţie a acestor companii. Părinţii turcilor care se tratează azi la clinici private din Turcia s-au tratat cu jumătate de generaţie în urmă la aceleaşi clinici. La noi, dată fiind tinereţea medicinei private, istoria aceasta abia acum se construieşte. Dacă extrapolăm creşterea clinicilor româneşti de top pe următorii zece - cincisprezece ani, vom avea cu siguranţă un nivel care să depăşească nivelul de azi al clinicilor din Turcia“, a spus Sergiu Neguţ, transformation partner al Wanted Transformation Consultancy. În trecut, el a fost director general adjunct al spitalului Regina Maria, unul dintre cei mai mari operatori privaţi din România.
Turcia se află la finalul unui program de zece ani de dezvoltare a sistemului de sănătate (Health Transformation Programme), prin care statul a dorit introducerea unui sistem de medici de familie, să crească numărul celor acoperiţi de asigurări de sănătate şi totodată să crească calitatea serviciilor oferite.
O serie de reforme au fost implementate în acest interval, iar segmentul privat a reuşit să câştige teren, existând anumite stimulente fiscale pentru furnizorii privaţi de servicii medicale.
Numărul pacienţilor din spitalele private a crescut de la 1,2 milioane în 2006 la 2,7 milioane în 2010, potrivit datelor Acibadem, în timp ce populaţia acoperită de asigurări private s-a majorat de la 1,28 de milioane în 2008 la 2,28 milioane în 2011.
La nivelul acestui an, veniturile publice din domeniul sănătăţii sunt estimate la 56% din total, în timp ce în 2010 erau de aproape 60%. Până în 2016, sectorul public va rămâne cu numai 52% din venituri. O parte din această dezvoltare s-a realizat şi prin atragerea de medici din sistemul public în cel privat prin oferirea unui procent din încasările realizate. De asemenea, o parte dintre medici sunt colaboratori, astfel că pot lucra atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat.
Sergiu Neguţ aminteşte că situaţia economică şi politică din Turcia a facilitat apariţia unor conglomerate, care au avut resurse şi s-au dezvoltat şi în sectorul medical.
Spre exemplu, Anadolu, unul dintre operatorii privaţi din Turcia care deţine un spital de 209 paturi şi o clinică satelit, este deţinut de fundaţia Anadolu, deţinută la rândul său de Anadolu Holdings, care vinde brandurile Coca-Cola şi Efes în Turcia, dar care mai are businessuri în industria auto, în energie şi altele.
O piaţă a medicamentelor extrem de fragmentată
Piaţa de medicamente din Turcia este extrem de fragmentată, peste 300 de companii având operaţiuni, primele 20 dintre acestea realizând în jur de 70% din piaţă. Peste 40 de facilităţi de producţie operează în Turcia (spre comparaţie în România sunt peste 20) şi deşi se numără printre marii producători de pastile din Europa, balanţa comercială arată că este un importator net. Folosirea medicamentelor generice este mai ridicată în Turcia, iar în continuare genericele vor avea o creştere susţinută.
Primul contact al unui pacient cu sistemul de sănătate din Turcia este cu medicul de familie care eliberează reţete, iar dacă decide că este necesar, scrie o trimitere către medicul specialist. Dacă pacientul doreşte să treacă peste medicul de familie, va suporta costul consultaţiei de la specialist.
Medicamentele se eliberează doar prin intermediul farmaciilor, iar publicitatea pastilelor este interzisă.
Efectele reformelor în Turcia
Turcia a început în 2003 (primul an de mandat al actualului premier Recep Tayyip Erdogan) o reformă a sistemului medical, în baza unui plan de zece ani. Planul prevedea printre altele instituirea unei asigurări universale de sănătate şi extinderea asigurării sociale de sănătate şi la spitalele private.
Înainte de 2003
Existau trei fonduri de sănătate (Sosyal Sigortalar Kurumu, Emekli Sandigi şi BagKur); de exemplu la Sosyal Sigortalar Kurumu cotizau angajaţii din sistemul privat şi muncitorii necalificaţi din sistemul public (gulerele albastre).
Mai exista şi sistemul Green Card pentru cei cu venituri mici.
Fiecare fond stabilea individual cota de contribuţie însă bani suplimentari veneau de la bugetul de stat.
Sistemul îi lăsa neacoperiţi pe cei care lucrau în agricultură şi pe şomeri.
Asigurările private au fost introduse în 1998, iar cei care aveau o astfel de asigurare erau obligaţi să plătească în continuare contribuţii la stat.
În intervalul 1996 – 2000 a existat un plan de cinci ani, care a vizat printre altele implementarea modelului medicilor de familie, ca prim punct de contact al pacientului cu sectorul de sănătate.
În această perioadă, guvernul a acordat subvenţii pentru construcţia de spitale private.
După 2003
S-a început un plan pe zece ani; scopul principal era ca întreaga populaţie să aibă acces la servicii sociale oferite de stat.
În 2006 cele trei fonduri (Sosyal Sigortalar Kurumu, Emekli Sandigi şi BagKur) au fuzionat (şi cei care aveau un Green Card au intrat în acest sistem); astfel a fost creat un singur fond în care se vărsau banii strânşi din contribuţiile obligatorii.
În prezent angajaţii din sistemul public şi privat şi liber profesioniştii plătesc o contribuţie obligatorie de 12,5% la sănătate (7,5% pentru angajat şi 5% pentru angajator).
Sistemul privat a fost impulsionat de decizia din 2007 de a deconta servicii prestate în spitalele private fără suprataxare; numărul pacienţilor de la privat ce îşi pot deconta serviciile cu statul este însă plafonat (sistemul a fost implementat în 2007).
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.08.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
