ZF 24

TVA-ul in vama va fi platit pana la finele lui 2011

05.10.2007, 09:29 70

Firmele vor continua sa plateasca TVA in vama pentru importurile de bunuri din statele din afara UE pana la finele anului 2011, conform Codului Fiscal aprobat ieri de Guvern, desi initial Executivul a decis reintroducerea masurii de la 15 aprilie 2007 pana la finele anului 2008, informeaza Mediafax.

Codul Fiscal intrat in vigoare la 1 ianuarie prevedea procedura simplificata pentru importatorii inregistrati in scopuri de TVA, respectiv care au notificat derularea activitatilor taxabile sau scutite de plata TVA cu drept de deducere.

Astfel, persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA nu aveau obligatia sa plateasca in vama TVA aferenta importurilor de bunuri din state din afara UE, aplicandu-se metoda simplificata a platii prin decontul de TVA, care nu implica fluxuri monetare. Prin aplicarea masurilor de simplificare, importatorii nu au mai platit TVA in vama, ci au aplicat taxarea inversa mentionand taxa in acelasi decont ca taxa de plata si cea deductibila.

La finele lunii martie, Guvernul a decis, insa, reintroducerea pe o perioada determinata, de la 15 aprilie 2007 pana la finele anului 2008, a sistemului de plata in vama a TVA ca urmare a pierderilor consemnate ca din cauza evaziunii mai usor de realizat.

Mai multe stiri gasiti pe site-ul www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO