ZF 24

UEFA a închis Naţional Arena pentru inspecţia gazonului

UEFA a închis Naţional Arena pentru inspecţia gazonului

Autor: Andrei Mazurchievici

08.09.2011, 13:42 1896

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, preşedintele CA al clubului, Valeriu Argăseală, o comisie UEFA şi reprezentanţi ai firmei olandeze ce a fost contactată de Gigi Becali pentru a schimba gazonul de pe Arena Naţională inspectează stadionul pe care s-a disputat meciul România-Franţa.

Surse din cadrul FRF au declarat că în acest moment UEFA nu şi-a dat acordul ca pe arenă să se dispute meciuri şi că, în urma inspecţiei şi a discuţiei cu firma olandeză, forul european vrea să primească asigurări că suprafaţa de joc va fi în condiţii optime până miercuri. Un raport final al UEFA va fi dat vineri.

Echipa naţională de fotbal a României a remizat, scor 0-0, cu reprezentativa Franţei, în preliminariile Euro-2012, în primul meci disputat pe Arena Naţională, care a fost inaugurată în marţi seară şi la care au asistat 50.000 de spectatori.

După scurt timp de la începerea jocului România - Franţa, peluza de pe Arena Naţională a cedat sub crampoanele fotbaliştilor, numeroase bucăţi de gazon desprinzându-se pe toată suprafaţa acesteia. Jucătorii se afundau în teren, nu îşi puteau ţine echilibrul şi era aproape imposibil de pasat la firul ierbii sau de driblat. După câte un duel pentru balon, fotbaliştii se ridicau de la pământ, puneau la loc brazda pe care au dislocat-o şi abia apoi continuau faza.

Patronul firmei Gama Verde, care a montat gazonul pe Arena Naţională, Adrian Oprişan, spune că partida România-Argentina s-ar fi jucat în condiţii perfecte, dar că problemele la gazon au apărut ulterior, când efectul de seră provocat de temperaturile mari "a blocat tot sistemul radicular".

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a trimis un avion în Olanda care l-a costat 20.000 de euro, pentru a aduce un specialist care să schimbe suprafaţa de joc de pe Arena Naţională.

Joi, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat agenţiei MEDIAFAX că UEFA nu a interzis disputarea meciurilor pe Arena Naţională şi nici nu o va face, precizând însă că gazonul nu mai poate rezista decât pentru un singur meci.

Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO