Liviu Dragnea merge luni la Cotroceni cu noua propunere de premier, pentru care liderii PSD garantează majoritatea în parlament. Iar pentru asta „oile rătăcite” au fost întoarse acasă. „Cei care au fost convinşi sau au avut şi motive sentimentale, că au aparţinut unei organizaţii din care făcea parte premierul, n-au venit la vot, vin la votul Guvernului, fără niciun fel de rezerve. Au anunţat că vor vota Guvernul”, a susţinut vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu. De altfel, majoritatea a fost şi una din condiţiile preşedintelui Klaus Iohannis, scrie Gândul.
După eşecul numirii unilaterale a lui Sorin Grindeanu în urmă cu şase luni, Liviu Dragnea va merge, luni la Cotroceni, cu o propunere de premier discutată şi votată în Comitetul Executiv. Forul de conducere al social democraţilor se întruneşte dimineaţă pentru discuţii, decizia urmând să fie adusă la cumoştinţa partenerilor din ALDE, la prânz, şi formalizată în faţa lui Klaus Iohannis, la ora 15.00.
Că există dezbatere în partid, liderii PSD au transmis mesaje în acest sens pe toate canalele în ultimele zile, susţinând chiar că sunt până la opt propuneri de premier din care vor alege. Chiar şi aşa, cele mai mari şanse se pare că le-ar avea senatorul Mihai Fifor, ministrul de Interne Carmen Dan, dar şi europarlamentarul Viorica Dăncilă. După o întâlnire duminică, în cerc restrâns, pe listă a intrat şi Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD şi ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu. Varianta lui Florin Georgescu pare să fi ieşit din cărţi.