ZF 24

Un antreprenor din Călăraşi îşi diversifică portofoliul şi trece de la agricultură la cafenele

Brandul Café Ritazza este prezent în 23 de ţări, fiind deschise peste 100 de cafenele

Brandul Café Ritazza este prezent în 23 de ţări, fiind deschise peste 100 de cafenele

Autor: Cristina Roşca

03.05.2015, 13:52 3229

O familie de antreprenori cu afaceri în agrobusiness aduce pe piaţa locală brandul de cafenele Caffé Ritazza, prezent deja cu 102 unităţi în 23 de ţări. Fa­milia Aron din Călăraşi deţine un distribuitor de produse agricole cu afaceri de 9-10 mil. euro.

„Vom începe expansiunea cu o cafenea fanion (flagship - n.red.) într-un spaţiu stradal din centrul Bucureştiului. Vom continua apoi expansiunea în malluri. Suntem deja în negocieri directe cu toţi jucătorii importanţi din piaţă, dar până acum nu am semnat încă nimic, astfel că în continuare suntem deschişi oricăror opţiuni“, spune Oana Aron, master francizat pentru Cafe Ritazza în România. Antreprenoarea afirmă că sunt puţine spaţii care să se potrivească bine cu conceptul brandului, care să aibă o vizibilitate bună şi care să fie amplasate într-o zonă cu trafic intens. „Vrem să deschidem minimum patru cafenele în Bucureşti prin investiţii directe şi după aceea să ne extindem la nivel naţional. Înţelegem cât de important este manage­men­tul şi implicarea în acest business de aceea nu vrem să ne grăbim.“

Master francizatul Caffé Ritazza spune că nu se uită momentan la centrul vechi, aştep­tând mai întâi ca zona să atragă mai mulţi retai­leri care să îşi poziţioneze magazinele printre ca­fe­nele. „Vrem o zonă unde clienţii să se poată bucura de o cafea după o şedinţă de shopping.“

Oana Aron afirmă că nu a fost uşor să îi con­vingă pe cei de la Caffé Ritazza să îi ofere mas­ter franciza, însă antreprenorii au realizat un raport de cercetare de piaţă ajutaţi de un con­sultant specializat şi au reuşit să îi convingă pe acţionarii lanţului de cafenele, grupul bri­tanic SSP The Food Travel Experts, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de restaurante din lume, cu afaceri de peste 2 mld. euro anual.

Compania operează însă mai multe branduri, unele în franciză, printre care Bur­ger King, Starbucks sau Marks and Spen­cer Simply Food. Businessul Caffé Ritazza a fost lansat în 1995, inspirat de cafenelele din nordul Italiei, şi a ajuns azi în 23 de ţări.

„România este o piaţă a cafelei deja matură, de aceea am decis să oferim franciza Caffé Ritazza aici. Piaţa locală a cafelei a ajuns la 420 mil. euro în 2014, cu un consum mediu per capita de 2,3 kilograme“, spune Sukh Tiwana, director comercial în cadrul grupului SSP The Food Travel Experts. Ea mai adaugă că businessul de bază al grupului este acela de a deschide unităţi noi în cadrul aeroporturilor şi gărilor, de aceea, oferirea de francize permite grupului dezvoltarea în spaţii de retail ñ zone stradale, malluri.

Francizatul din România a fost selectat de SPP The Food Travel Experts împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting.

„Am analizat mai multe opţiuni de franciză şi am luat o decizie pe baza cafelei pe care Caffé Ritazza o oferă şi pe baza ofertei de mâncare din meniu.“ Businessul de cafenele va fi operat prin internediul firmei Leblon Cafe, însă familia Aron deţine şi o altă companie prin care îşi operează businessul de circa 9-10 mil. euro din agricultură. Businessul din Călăraşi este un integrator regional de agribusiness. „Avem experienţă în agricultură însă dorim să ne extidem portofoliul, motiv pentru care am analizat mai multe opţiuni. Am hotărât să investim într-o cafenea ca un prim pas în industria de profil. Credem că mai este loc de dezvoltare pe această piaţă.“ Piaţa de cafenele a fost una dintre cele mai lovite de criză, românii renunţând mai degrabă să iasă în oraş la „un pahar de vorbăì decât la un prânz.

Astfel, în perioada 2008-2013 peste 1.000 de companii care operau cafenele şi baruri, atât brand-uri locale cât şi internaţionale, au tras obloanele sub povara chiriilor mari şi a preţurilor pe măsură. În ultimii ani însă, interesul pentru această industrie a revenit, atât antreprenorii locali cât şi brandurile internaţionale fiind dispuşi să parieze peste 100.000 de euro pe un local specializat în vânzarea de produse pe bază de cafea.

Cele mai noi nume interesate de piaţa locală sunt Esquires Coffee, un brand canadian cu o istorie de peste două decenii, şi Caffé Ritazza. Ambele reţele vor intra local prin francizaţi, un model urmat de toate lanţurile internaţionale, de la Starbucks la Columbus Coffee. "Fiecare cafenea ñ locală sau parte a unul brand global ñ trebuie luată în considerare atunci când vorbim de concurenţă“, adaugă Oana Aron.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO