• Leu / EUR4.9430
  • Leu / GBP5.7237
  • Leu / USD4.7005
ZF 24

Un antreprenor român se asociază cu o companie din Cehia pentru a intra în domeniul inventarierii digitale

Un antreprenor român se asociază cu o companie din Cehia pentru a intra în domeniul inventarierii digitale

Autor: Bogdan Alecu

28.05.2022, 18:54 206

Antreprenorul român Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group, investeşte într-un nou domeniu – inventarierea digitală – şi anunţă lansarea pe piaţa din România a companiei DANTEM, pe care o va dezvolta împreună cu omul de afaceri ceh Petr Adámek. Prima fază a entităţii nou create înseamnă o investiţie de aproximativ 100.000 de euro, iar estimarea celor doi parteneri privind cifra de afaceri din primul an de activitate se apropie de 5 milioane de euro.

”Vrem să customizăm serviciile pentru piaţa autohtonă. Inventarierea patrimoniului este obligatorie în România şi, de regulă, se face la sfârşitul exerciţiului financiar. Acest proces este unul prea puţin tehnologizat în plan local, numărarea manuală şi etichetarea din pix fiind metodele cele mai des întâlnite”, declară Eugen Saulea, care deţine astăzi cel mai mare jucător de pe piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară, ESSA Group, o afacere de 16,5 milioane de euro în 2021.

În filiala DANTEM din România, Eugen Saulea şi Petr Adámek sunt parteneri egali: primul vine în acest business cu resursa umană şi logistica deja existente în România, prin ESSA Group, iar al doilea cu echipamentele deja existente în Cehia şi know-how-ul acumulat de-a lungul anilor.

Decizia antreprenorului român de a dezvolta tehnologia inventarelor pe piaţa românească a fost luată tocmai pentru că procesul de inventariere este unul complex, mare consumator de energie şi generator de erori atunci când nu este corect organizat şi coordonat. În prezent, diferenţa dintre un inventar clasic implementat în România si unul implementat în Cehia este foarte mare.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9430
Diferență: -0,0546
Ieri: 4.9457
Azi: 4.7005
Diferență: 0,6208
Ieri: 4.6715
Azi: 5.7237
Diferență: -0,0367
Ieri: 5.7258
Azi: 4.9319
Diferență: 0,793
Ieri: 4.8931