Una dintre cele mai importante veşti economice ale anului 2013 a fost deocamdată insuficient dezbătută. România a reuşit în sfârşit să treacă cu exporturile de produse agroalimentare peste importurile de alimente, astfel încât balanţa comercială externă în acest sector a fost pozitivă în 2013 pentru prima dată după 1989.
Anul trecut, exporturile de produse agoalimentare au fost de 5,1 miliarde de euro, cu 300 de milioane de euro mai mult decât importurile. Excepţională a fost evoluţia exporturilor din ultimii şase ani. De la circa un miliard de euro în 2007 la 5,1 miliarde de euro în 2013. Nu mai există în România o industrie care să îşi fi majorat exporturile de cinci ori în şase ani.
În aceeaşi perioadă, exporturile României s-au dublat, de la 25 de miliarde de euro la 50 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că ponderea exporturilor de produse agroalimentare s-au dublat în această perioadă în total, de la 4% la 10%.
Însă dacă intrăm în detaliu pe structura exporturilor, veştile nu mai sunt atât de bune. Cele 5,1 miliarde de euro exporturi de anul trecut au fost obţinute pe baza dublării exporturilor de grâu (1 mld. euro, 4,7 milioane de tone) şi a creşterii semnificative a exporturilor de porumb (700 mil. euro), de floarea –soarelui (600 mil. euro), de orz şi rapiţă (400 mil. euro).
În total, exportul de cereale brute înseamnă 2,7 miliarde de euro. În top mai urmează exporturile de oi şi capre (150 de milioane de euro), bovine (130 de milioane de euro) şi carne de pasăre (140 de milioane de euro).
În total, exporturile de cereale şi animale vii înseamnă 3,2 miliarde de euro, adică două treimi din totalul de 5,1 miliarde de euro din 2013.
Trebuie remarcat însă că avem o creştere substanţială a alimentelor procesate, chiar dacă valorile deocamdată sunt reduse.
Astfel, exporturile de produse de brutărie şi patiserie s-au dublat în 2013 până la 70 de milioane de euro, cele de preparate alimentare au crescut cu 15%,
până la 70 de milioane de euro, cele de conserve s-au majorat cu 25%, până la 60 mil. euro. La acestea se adaugă creşterea cu 50% a exportului de brânzeturi, până la 35 milioane de euro şi cu 20% a exportului de cârnaţi, până la 31 milioane de euro.
Datele macro sunt corelate cu ceea ce anunţă companiile producătoare de alimente. Un element comun în criză a fost, în condiţiile scăderii consumului intern, ieşirea la export. Chiar cu ponderi destul de reduse în portofoliul de venituri, între 10% şi 30%, dinamica cererii externe a asigurat creştere pentru întreaga cifră de afaceri a multor companii din acest sector.
Ziarul Financiar chiar a premiat în sesiunea de anul trecut a proiectului „Campioni în Business“, care identifică jucătorii cu cea mai dinamică creştere a cifrei de afaceri şi a profitbailităţii în ultimii trei ani, numeroase firme din zona de producţie agroalimentară.
De fapt, este o evoluţie naturală. De la 20-30 mil. euro afaceri în sus, companiile au capacitatea de-a prospecta pieţele externe şi de-a identifica parteneri care să le asigure comenzi. Şi oricât ar fi de dezorganizat statul român la nivelul reprezentanţelor comerciale în străinătate, puterea firmelor a suplinit lipsa de informaţii şi contacte pe pieţele externe, care ar fi trebuit furnizate de ataşaţii comerciali.
Însă pentru o ţară cu 8 milioane de hectare de teren agricol precum România, 70 mil. euro exporturi de preparate alimentare pe an este infim. La acest capitol, precum şi la brutărie, patiserie, conserve, brânzeturi, România este pe deficit comercial de zeci şi sute de milioane de euro.
Creşterea gradului de procesare internă a materiilor prime agricole este vitală. Problema este că în condiţiile acordurilor de comerţ liber la care este parte România prin aderarea la UE nu mai pot fi instaurate niciun fel de taxe vamale la export ca să se poată deturna producţia agricolă locală către industria alimentară locală, aşa cum face Rusia, spre exemplu. Şi avem paradoxul că mâncăm produse alimentare făcute în Occident, folosind materie primă agricolă românească.
Miza nu este numai intensificarea producţiei agricole locale, ci creşterea gradului de prelucrare internă. Aceasta este de fapt problema numărul unu a agriculturii româneşti, mai importantă chiar decât lipsa de irigaţii sau fărămiţarea terenurilor (aceasta din urmă de fapt o falsă problemă, România fiind astăzi cu cea mai mare polarizare din UE a fermelor mari -3.000 de companii şi persoane fizice deţin 50% din suprafaţa arabilă).
O explicaţie pentru creşterea fulminantă a exportului de produse agroalimentare din 2007 încoace este fără îndoială şi absorbţia fondurilor europene, mult mai bună în agricultură decât în restul sectoarelor.
Experienţa SAPARD a fost un atu pentru instituţiile de coordonare din agricultură, care s-au organizat mult mai bine decât Ministerul Transporturilor, Mediului sau al Dezvoltării şi au reuşit să absoarbă 60% din banii puşi la dispoziţie de UE între 2007 şi 2013, adică 6 miliarde de euro. La aceşti bani s-au adăugat încă 4 miliarde de euro plăţi directe la hectar în toată această perioadă.
Iată, cele 10 miliarde de euro intrate în agricultură sunt reversul pozitiv al aderării României la Uniunea Europeană.
La capitolul „minusuri“ însă figurează scăderea dramatică a şeptelului de vaci şi porci în această perioadă. Acest prim lanţ valoric – adică folosirea cerealelor pentru hrănirea animalelor a fost astfel subminat, în loc să fie potenţat cu banii de la UE. Va continua acest ritm de creştere şi în anii următori? Fără investiţii în capacităţi tehnologice şi marketing, este foarte probabil să se epuizeze înainte de a fi un motor real de dezvoltare.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.03.2014
