ZF 24

Ungurii de la Indotek revin la shopping în România şi vor să cumpere patru centre Auchan într-o tranzacţie de sale&leaseback, într-o perioadă în care şi Carrefour discută vânzarea operaţiunilor de pe plan local către Dedeman

Ungurii de la Indotek revin la shopping în România şi...

Autor: Bogdan Alecu

23.02.2026, 14:43 4991

Grupul maghiar de investiţii imobiliare Indotek, controlat de omul de afaceri Dániel Jellinek, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ungaria şi apropiat al premierului Viktor Orban, este la un pas de a cumpăra patru centre comerciale din România care găzduiesc hipermarketurile din schema ATAC Hiperdiscount by Auchan, potrivit datelor din piaţa imobiliară. Este vorba despre centrele din Ploieşti, Braşov, Târgu Mureş şi Baia Mare, proiecte care, potrivit surselor citate, au performanţe sub media grupului francez Auchan în România.

Tranzacţia ar marca revenirea în forţă a Indotek pe piaţa de retail din România şi vine într-un moment efervescent pentru sectorul comercial local, în care mai multe lanţuri internaţionale fie îşi schimbă proprietarii, fie îşi reconfigurează prezenţa. La nivel naţional, cea mai mare mişcare din retail este cea legată de vânzarea Carrefour România către Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, într-o tranzacţie evaluată la 823 de milioane de euro, anunţată oficial în februarie 2026 şi care urmează a fi finalizată în a doua jumătate a anului.

Carrefour România operează o reţea de 478 de magazine, incluzând 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate şi 30 de unităţi discount, cu vânzări brute de circa 3,2 miliarde de euro. Decizia grupului francez face parte dintr-un amplu proces de revizuire strategică a portofoliului, prin care Carrefour se concentrează pe cele trei pieţe principale – Franţa, Brazilia şi Spania –, România devenind astfel o piaţă „mai puţin strategică".

În acest peisaj de reconfiguări, achiziţia pregătită de Indotek vizează componenta imobiliară a centrelor comerciale care găzduiesc magazinele ATAC, noul format de hiperdiscount lansat de Auchan în România începând cu primăvara anului 2024. Conceptul ATAC a fost implementat iniţial la Braşov, urmat de Ploieşti şi Timişoara, iar ulterior extins la Târgu Mureş, Galaţi, Satu Mare, Sibiu, Bucureşti (Chitila) şi Oradea, ajungând la nouă unităţi. Formatele ATAC au apărut prin conversia hipermarketurilor Auchan cu rezultate mai slabe, acestea fiind recalibrate ca magazine cu preţuri agresiv de mici, orientate spre un sortiment de 17.000 de produse, expuse la palet şi bax, cu costuri operaţionale reduse.

Indotek nu este un nume nou pe piaţa imobiliară românească. Grupul a intrat în ţară în 2019 prin achiziţia mall-ului Promenada din Târgu Mureş, într-o tranzacţie estimată la 43 de milioane de euro, în cadrul unui pachet care a marcat ieşirea fondului francez AEW Europe de pe piaţa locală. Ulterior, compania a investit 16 milioane de euro în renovarea şi rebrandingul centrului comercial, redenumit Plaza M, care are o suprafaţă de 55.000 de metri pătraţi şi găzduieşte 90 de magazine, cu o rată de ocupare de aproximativ 92%.

Expansiunea pe piaţa românească a continuat cu achiziţia clădirilor de birouri Băneasa Business Center şi One Victoriei Center (redenumită Bucharest Business Center) din Bucureşti, precum şi cu achiziţia proiectului industrial Aiud Industrial Park din judeţul Alba. Portofoliul românesc al Indotek a ajuns la peste 150 de milioane de euro, cu un total de peste 80.000 de metri pătraţi.

La nivel european, Indotek este un jucător de calibru, cu operaţiuni în 13 ţări. Strategia grupului pune accentul pe revitalizarea şi extinderea clădirilor existente, mai degrabă decât pe construcţia de la zero, model folosit şi în Italia, Spania şi Ungaria. În Spania, compania a cumpărat centre comerciale de la colosul american Blackstone şi de la Merlin Properties, iar recent a achiziţionat trei centre comerciale în Grecia. La finalul anului 2023, Indotek a preluat 47% din operaţiunile din Ungaria ale retailerului Auchan, cu planuri de a aduce lanţul în topul celor mai mari trei retaileri de pe piaţa maghiară.

Achiziţia celor patru centre Auchan din România ar consolida astfel legătura Indotek cu brandul francez de retail, fiind vorba de o tranzacţie imobiliară care vizează deţinerea clădirilor, nu operarea magazinelor. Auchan ar urma să rămână chiriaş în aceste locaţii, în timp ce Indotek ar urma să aplice acelaşi model de gestionare şi valorificare a proprietăţilor pe care l-a implementat în alte ţări. Compania lui Dániel Jellinek a fost asociată şi cu interesele ginerelui premierului Viktor Orban, István Tiborcz, ale cărui fonduri au cumpărat la începutul anului 2024 cinci clădiri de birouri din Belgrad de la Indotek.

Piaţa imobiliară de retail din România traversează o perioadă de reconfigurare amplă, cu mai mulţi investitori regionali care profită de deciziile de retragere sau restructurare ale marilor grupuri occidentale. Volumul total al tranzacţiilor imobiliare comerciale din 2025 a ajuns la circa 535 milioane de euro, unul dintre cele mai mici din ultimii ani iar segmentul de retail a atras cele mai mari investiţii. În această ecuaţie, grupul Indotek ar putea deveni unul dintre cei mai importanţi proprietari de spaţii comerciale din România, deja prezent atât pe segmentul de mall-uri, cât şi pe cel de birouri şi industrial, iar acum orientându-se şi spre hipermarketuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF ESG Summit 2026
Principalele valute BNR - joi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0937
Diferență: -0,0236
Ieri: 5.0949
Azi: 4.3629
Diferență: 0,0619
Ieri: 4.3602
Azi: 5.8478
Diferență: -0,1383
Ieri: 5.8559