ZF 24

Unsprezece tineri s-au “bătut” pe un loc de internship la stat

Unsprezece tineri s-au “bătut” pe un loc de...

Autor: Corina Mirea

25.07.2014, 17:03 1451

Guvernul României, Ministerul de Externe sau Ministerul de Justiţie şi alte 20 de instituţii publice vor pregăti în următoarele două luni 160 de tineri în cadrul celei de-a doua ediţii a programului de internship lansat de stat în vara anului trecut.

Peste 1.800 de tineri cu vârste de până în 25 de ani, din ţară sau din străinătate, s-au înscris în cursa pentru un job de intern într-o instituţie publică. Aceştia au trecut prin trei probe de departajare – propunerea unor iniţiative inovative care pot schimba România în bine, un test grilă la care le-au fost evaluate capacitatea de raţionalizare şi nivelul de cuoaştere al unor elemente de bază din Constituţia României şi un interviu final. Doar 450 dintre ei au reuşit să treacă de evaluarea iniţială şi să participe la test şi la interviul de “angajare”.

Cei 160 de studenţi şi absolvenţi au început să lucreze într-una dintre cele 23 de instituţii publice implicate în programul de internship chiar din această săptămână şi vor avea “mandat” până la jumătatea lunii septembrie. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO