Depozitele cu scadenţa la doi sau trei ani au ajuns în prezent la 10% din total, în condiţiile în care cu cinci ani în urmă ponderea era de numai 6%.
Băncile s-au pliat în trecut pe preferinţa clienţilor pentru depozite pe termen scurt, fiind confortabile cu faptul că cei mai mulţi dintre aceştia îşi prelungeau depozitele la scadenţă, iar în final oricum ajungeau să-şi păstreze banii la bancă unu sau doi ani. Criza a forţat însă băncile să promoveze mai agresiv depozitele lungi pentru a înlocui din resurse interne liniile de finanţare în valută retrase de băncile-mamă, care aveau scadenţe mai mari.
Multe bănci au ajuns să plătească mai puţin de 2% pe an pentru a atrage depozite pe una, două sau trei luni, sumele plasate de clienţi pe doi sau trei ani sunt bonificate cu până la 4,5% pe an. Unii analişti argumentează că depozitele lungi vor atrage în continuare banii clienţilor, fiind de aşteptat ca dobânzile să rămână real pozitive (peste rata inflaţiei) în următorii ani. Totuşi, o dobândă de 2% la un depozit de câteva mii de lei nu generează un câştig net suficient pentru a acoperi costurile legate de constituirea unui deposit.
S-a ajuns astfel la situaţii în care clienţii care îşi depun banii la bancă pentru una, două sau trei luni ajung să primească înapoi mai puţin, deoarece câştigul din dobândă nu acoperă comisioanele de retragere numerar şi administrare a contului curent.
La nivel agregat, populaţia are depozite la termen de 105 miliarde de lei (23 mld. euro), la care se adaugă conturi curente şi conturi de economii în care se aflau circa 27 mld. euro la sfârşitul lunii ianuarie.
