ZF 24

UPDATE: Avionul Germanwings a căzut brusc de la altitudinea de 10.000 de metri - anchetatori

UPDATE: Avionul Germanwings a căzut brusc de la...

Autor: Ioana Bojan

24.03.2015, 12:47 6650

Germanwings a confirmat după ora 16 prăbuşirea avionului, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Mesajul afişat de site-ul companiei era următorul: "Vă anunţăm cu regret că zborul Germanwings 4U 9525 de la Barcelona la Dusseldorf a suferit un accident deasupra Alpilor Francezi. Zborul era operat cu o aeronavă Airbus A320 şi transporta 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Lufthansa şi Germanwings au pus la dispoziţie o linie de telefon care poate fi apelată gratuit la numărul 0800 11 33 55 77 de către familiile victimelor. Toţi  angajaţii Germanwings şi Lufthansa sunt profund şocaţi şi îndureraţi de aceste evenimente. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familiile şi prietenii pasagerilor şi membrilor echipajului".


 

Misiunile diplomatice române din Spania, Franta şi Germania au iniţiat "demersuri în regim de urgenţă" pe lângă autorităţile acestor ţări pentru a verifica dacă pe lista de pasageri a avionului Germanwings, care s-a prăbuşit marţi, se află şi cetăţeni români. Detalii aici


 

Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alain Vidalies, a declarat că "nu există nici un supravieţuitor" în urma prăbuşirii unui avion Airbus A320 al companiei Germanwings, în sudul Franţei, relatează Les Echos în ediţia electronică. Detalii aici.


 

Cel puţin 45 dintre pasagerii avionului Airbus 320 al companiei Germanwings care s-a prăbuşit marţi dimineaţa în sudul Franţei au nume spaniole, au anunţat surse din cadrul Guvernului de la Madrid, citate de El Mundo, în ediţia electronică. Detalii aici.


 

Elicopterele trimise în zona în care s-a prăbuşit marţi un avion Airbus A320, în sudul Franţei, au reperat epava aparatului de zbor şi câteva cadavre în jurul acesteia, a anunţat secretarul de stat pentru Transporturi Alain Vidalies, citat de Europe1 în pagina electronică. Detalii aici.


Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat că un Airbus A320 s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, scrie Le Figaro în ediţia electronică.

Avionul aparţine companiei germane Germanwings.

Potrivit postului France TV, avionul decolase de la Barcelona (Spania) şi se deplasa către Dusseldorf (Germania). Aparatul de zbor, care avea la bord 142 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit în apropierea localităţii Prads-Haute-Bléone (Alpes-de-Haute-Provence).

Două elicoptere ale jandarmeriei franceze au fost trimise în zona în care s-a prăbuşit avionul.

UPDATE

Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat marţi că cel mai probabil nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, relatează Le Parisien, în ediţia electronică.

"Condiţiile accidentului nu sunt încă elucidate (...) Ele sugerează că nu va fi niciun supravieţuior", a declarat preşedintele francez.

Hollande a adăugat, de asemenea, că pentru moment nu sunt cunoscute identităţile victimelor. "Nu cunoaştem încă identităţile victimelor. Tocmai s-a constituit o celulă de criză", a adăugat el.

La rândul său, premierul Manuel Valls a declarat marţi că se teme că toţi pasagerii avionului Airbus A320 prăbuşit în regiunea Digne-les-Bains din Alpes-de-Haute-Provence sunt morţi.

"Nu ştim prea bine motivele accidentului, ne temem evident că cei 142-150 de pasageri şi personal navigant sunt morţi, având în vedere condiţiile acestui accident", a declarat el.

Potrivit direcţiei generale de aviaţie civilă (DGAC), avionul, care aparţine companiei germane Germanwings şi se deplasa pe ruta Barcelona-Dusseldorf, transporta 142 de pasageri şi şase membri ai echipajului.

UPDATE

 Avionul de pasageri al companiei Germanwings prăbuşit în sud-estul Franţei a pierdut 10.000 de metri în doar două minute, existând informaţii contradictorii referitoare la transmiterea de către piloţi a unui semnal de alertă, informează Europe1.

Potrivit informaţiilor preliminare, avionul Airbus A380 a căzut rapid de la altitudinea de 10.000 de metri.

Unele surse declaraseră că piloţii transmiseseră un semnal de alertă, dar informaţia a fost respinsă de autorităţile aeronautice franceze.

Resturile avionului sunt concentrate pe o rază de doi kilometri, iar autorităţile suspectează o eroare tehnică.

Compania aerianã Lufthansa a confirmat prăbuşirea unui avion al filialei low-cost Germanwings în sud-estul Franţei, punând la dispoziţie o linie telefonică directă pentru rudele victimelor. "Cu profund regret, trebuie să confirmăm că Zborul Germanwings 4U 9525, pe ruta Barcelona - Düsseldorf, a suferit un accident în Alpii francezi. Cursa era efectuată cu un avion de tip Airbus A320, iar la bord erau 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului", a comunicat Lufthansa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO