ZF 24

Va reuşi schema de sprijinire a rambursării creditelor să stimuleze consumul şi cu cât?

Va reuşi schema de sprijinire a rambursării creditelor...

Autor: Razvan Voican

05.02.2014, 20:35 1264

În discuţia privind schema „Rate la jumătate“ sunt trei efecte care trebuie luate în considerare: cu cât va fi impulsionat consumul în doi ani, cât de mult vor beneficia băncile prin oprirea creşterii stocului de credite neperformante, cum va fi influenţată aplicarea schemei de inflaţie şi dacă vor fi necesare noi taxe pentru acoperirea golului bugetar.

Câteva sute de mii de români cu venituri sub salariul mediu pe economie (circa 1.600 de lei) ar putea rămâne în următorii ani cu mai mulţi bani în buzunar dacă vor intra în schema gândită de guvern pentru facilitarea achitării creditelor la bănci.

Într-un scenariu în care aproximativ 500.000 de clienţi ar fi eligibili, iar băncile lor ar avea încredere că vor primi după doi ani toţi banii care le sunt datoraţi, circa 1,2 mld. lei (250 mil. euro) ar rămâne de cheltuit într-un an luând în calcul o medie de 200 de lei/lună suportaţi de stat pentru fiecare client. Pentru cei doi ani în care ar urma să se aplice schema, ar rezulta o sumă disponibilă pentru consum de 500 mil. euro, care s-ar putea traduce în creşterea PIB cu jumătate de punct procentual. Nu ar fi o creştere spectaculoasă, însă ar putea contribui la acumularea unei mase critice de sentiment pozitiv în economie.

Marea întrebare este dacă aceşti bani vor merge într-adevăr în consum şi în ce proporţie, având în vedere că reîntregirile de salarii din sectorul bugetar nu s-au văzut în economie aşa cum sconta Ministerul Finanţelor, iar consumul a rămas îngheţat. Pe de-o parte, persoanele cu venituri mici cărora li se adresează schema guvernamentală au în mod obişnuit şi cea mai mare înclinaţie spre consum odată ce câştigă ceva bani în plus, acesta fiind şi motivul pentru care statul se orientează spre această categorie. Pe de altă parte, criza din ultimii ani i-a făcut pe oameni să dea drumul banilor cu foarte mare greutate, tendinţa naturală fiind să pună deoparte pentru eventuale noi vremuri grele. Aici intervine şi un ingredient esenţial pentru succesul unei asemenea scheme şi pentru orice program guvernamental de resuscitare a economiei: încrederea.

Oamenii nu cheltuiesc şi compani­ile nu se lansează în investiţii dacă nu au încredere în politica guvernului, în perspectivele economiei, în stabilitatea şi predictabilitatea sistemului de taxe. Iar la acest capitol guvernul Ponta nu are o poziţie foarte solidă după un an de exerciţiu.

Un alt semn de întrebare este legat de atitudinea băncilor faţă de schema de sprijin şi impactul acesteia asupra sistemului bancar. În primă instanţă, bancherii ar trebui să renunţe la o parte din rate, bazându-se pe promisiunea statului că banii vor veni după doi ani. Acesta ar putea fi un cost la prima vedere prin prisma încasărilor scontate în mod normal. În realitate, restructurarea susţinută de stat ar putea însemna salvarea unui număr mare de credite cu întârzieri la plată de 30-60 de zile care „gâfâiau“ şi riscau să eşueze în masa uriaşă a neperformantelor. Rata mare a neperformantelor din sistemul bancar (circa 22%) cere imperios soluţii, iar bancherii ar putea folosi un asemenea suport de „înverzire“ a portofoliilor, schema propusă de stat venind ca un instrument legal care va susţine restructurări de credite, după ce o serie de bănci au fost acuzate de BNR că recurg la asemenea practici şi în mod artificial, cu restructurări repetate chiar dacă clienţii tot nu plătesc, doar pentru a nu fi nevoite să imobilizeze şi mai mulţi bani în provizioane. Chiar şi în acest caz bancherii ar putea încerca să resusciteze şi unele credite cu restanţe mai mari de 90 de zile pentru a le putea include în schema guvernului şi a elibera din provizioane.

BNR a semnalat că susţine folosirea schemei în ideea în care aceasta ar preveni formarea de noi credite neperformante, insistând însă pe caracterul opţional pentru băncile comerciale.

În ecuaţie intră şi inflaţia din următorii doi ani, care va uşura efortul financiar al statului, dar şi cel al clienţilor cu datorii. Pe de altă parte, banii eliberaţi în consum ar putea avea un efect inflaţionist, în condiţiile în care BNR a subliniat recent că în România nu există niciun risc de deflaţie în ciuda scăderii mai rapide a unor categorii de preţuri.

Guvernul se arată gata să renunţe acum la o parte din impozitele pe venit datorate de contribuabilii cu credite, mizând pe încasări suplimentare generate de ipotetica relansare economică aşteptată în următorii doi ani. Numai că această relansare nu este garantată, fiind dependentă inclusiv de un context extern foarte volatil, dar şi de capacitatea până acum discutabilă a statului de a susţine economia prin pârghii standard – investiţii în infrastructură, absorbţie bună a fondurilor europene, stabilitate legislativă.

Rămâne astfel ameninţarea ca peste doi ani să fie nevoie de majorări de taxe sau de taxe noi pentru acoperirea posibilului gol de încasări la buget.

Nu în ultimul rând, guvernul de la momentul respectiv s-ar putea trezi sub presiune pentru a mări salariile pentru că mulţi clienţi cu venituri mici care îşi vor restructura creditele riscă să fie sufocaţi peste doi ani de ratele care vor veni mărite, pericolul de intrare în default devenind chiar mai mare decât este în prezent.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO