Locotenent colonel doctor Daniel Gheorghe Aron este medic militar şi a plecat în prima sa misiune militară la 34 de ani, în Irak. De atunci au trecut 8 ani şi, de-a lungul timpul, a mai fost plecat în alte trei misiuni – toate în Afganistan. Spune că a plecat în teatrele de operaţiuni pentru a-şi îngriji colegii alături de care a trăit pe timp de pace. Ajuns acolo, a tratat nu doar soldaţi români. Avea în grijă sute de oameni de diferite naţionalităţi. Îi vindeca inclusiv pe talibanii care îi atacau camarazii. “În astfel de situaţii nu ţii cont că rănitul din faţa ta este de partea cealaltă a baricadei. Satisfacţia e mai mare atunci când reuşeşti să îl vindeci”, spune acesta. Acasă, la Zalău, îl aşteptau o soţie şi doi copii: o fată şi un băiat. A petrecut Crăciunul, Anul Nou şi ziua de naştere departe de aceştia, dar nu va uita niciodată revederea cu ei după prima sa misiune, cea din Irak, care a durat şase luni. Acum, îi pregăteşte pe alţi medici să facă faţă condiţiilor grele de pe front la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica", din Cincu, în apropiere de Braşov. Într-un interviu acordat gândul, medicul militar a vorbit despre cele mai grele momente prin care a trecut pe câmpul de luptă, dar şi despre satisfacţia pe care profesia sa i-o oferă.
„Eram naş la o nuntă. Am ieşit din biserică. S-a auzit: ‚bum, bum, bum’. M-am adăpostit la pământ, şi am adăpostit-o şi pe soţia mea. Am băgat-o, cu rochia ei de naşă, sub mine, în cel mai mare noroi”. Aceasta a fost reacţia instinctivă a locotenentului colonel dr. Daniel Gheorghe Aron, întors de doar câteva zile de pe frontul din Afganistan, şi căruia focurile de artificii i-au aprins imediat în minte situaţiile cu care s-a confruntat de nenumărate ori în teatrele de operaţiune.
