ZF 24

Videoconferinţa ZF Mobilio 2020. Cătălin Chiş, CEO al Active Power Solutions: Dacă sectorul public îşi va recalibra costurile, criza va fi mai uşor de suportat de toată lumea

Cătălin Chiş, CEO al APS: Nu există un interes sau un leadership pe această dinamică, care să definească unde vrem să ajungem şi să punem resurse încât să ajungem.

Cătălin Chiş, CEO al APS: Nu există un interes sau un leadership pe această dinamică, care să definească unde vrem să ajungem şi să punem resurse încât să ajungem.

Autor: Alex Ciutacu

27.04.2020, 19:30 139

„Este al naibii de complicat pentru toată lumea, şi pentru IMM-ul cu 4-5 angajaţi şi pentru stat, care are multe grupuri de interes şi multe fluxuri de informaţii greu de aliniat şi asimilat.“

Criza financiară provocată de epidemia cu noul coronavirus va fi mai uşor de traversat de către întreaga economie şi societate dacă sectorul public îşi va recalibra costurile la noul context, a declarat Cătălin Chiş, CEO al grupului de firme Active Power Solutions (APS) în cadrul în cadrul ediţiei din 2020 a evenimentului ZF Mobilio, organizat în acest an în regim de videoconferinţă.

„Cred că nu sunt diferenţe foarte mari între cum ar trebui să reacţioneze sectorul public şi cum ar trebui să reacţioneze privatul. Doar misiunea este diferită. Dacă sectorul public îşi va readapta şi recalibra costurile şi cheltuielile relaţionat cu ceea ce se întâmplă, cred că impactul crizei financiare va fi mai suportabil de către toată lumea. Dacă sectorul public va păstra aceleaşi costuri, presiunea va fi foarte mare pe toată lumea“, a afirmat Chiş. „Nu ştiu cum ar trebui să reacţionăm. Pot spune doar ce mi-aş dori. Din perspectiva digitalizării: Digitalizarea este un concept extrem de complex. Aş merge în conceptul anterior digitalizării, eficienţa. Digitalizarea este doar un instrument sau un concept care ar putea să ne ajute să creştem eficienţa. Este dificil să creşti eficienţa dacă educaţia de care ai parte este slabă sau necesită îmbunătăţiri. Statul ar trebui să pună accent pe educaţie. În acelaşi timp, văzând problemele de sănătate, cred că este un moment bun ca acest concept de telemedicină să înceapă să fie adoptat de mai mulţi participanţi. Cred că ar trebui să nu mai amânăm. Să apucăm lucrurile pas cu pas. Nu îmi este clar unde ne-am dori să ajungem. Toate demersurile din societate şi din stat sunt demersuri ale unora care cred în ele. Nu există un interes sau un leadership pe această dinamică, care să definească unde vrem să ajungem şi să punem resurse încât să ajungem“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO