ZF 24

Viktor Orban ar putea câştiga cu 50% din voturi alegerile generale de duminică

Viktor Orban ar putea câştiga cu 50% din voturi...

Autor: Andrei Şerbănescu

30.03.2022, 13:59 1154

Premierul ungar Viktor Orban este gata să câştige alegerile generale de duminică cu o marjă confortabilă, deşi nu suficientă pentru a asigura o altă supermajoritate în parlament, potrivit ultimului sondaj, scrie Bloomberg.

Partidul său, Fidesz, are un sprijin de 50% în rândul alegătorilor, comparativ cu 40% pentru alianţa de opoziţie formată din şase partide, conform sondajului Median pentru revista săptămânală de ştiri HVG. Alte sondaje au prognozat o cursă mai strânsă.

În Parlamentul Ungariei, cu 199 de locuri, diferenţa de 10 puncte se poate traduce în 128 de locuri pentru Fidesz -- mai puţin faţă de cele 133 necesare pentru o supermajoritate legislativă, dar foarte departe de minimul de 100 pentru a forma un guvern. „Uniţi pentru Ungaria”, alianţa de opoziţie, ar putea câştiga 71 de locuri, potrivit sondajului. Două partide mai mici sunt aproape de a depăşi pragul de voturi pentru a intra în parlament.

Votul din Ungaria a fost umbrit de războiul din Ucraina. În tot acest timp, Orban a mers pe o muchie subţire, încercând să creeze o distanţă între el şi preşedintele Vladimir Putin, cu care a cultivat relaţii strânse în ultimul deceniu, oferind în acelaşi timp un sprijin limitat Ucrainei, din îngrijorarea că o implicare mai serioasă l-ar putea antagoniza pe liderul Rusiei.

Opoziţia a încercat să-l marcheze pe Orban drept pionul lui Putin şi să reducă alegerile la o alegere între Est şi Vest. Dar premierul cu patru mandate a sporit sprijinul electoratului menţionând că va ţine Ungaria departe de război.

9 din 10 alegători Fidesz credeau că partidul va câştiga alegerile, dublu faţă de susţinătorii opoziţiei, potrivit HVG, citând sondajul Median. Aproximativ 43% dintre alegătorii Fidesz au spus, de asemenea, că sunt de părere că invadarea Ucrainei de către Rusia este justificată, în comparaţie cu 9% dintre alegătorii care susţin alianţa de opoziţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO