• Leu / EUR4.7834
  • Leu / GBP5.7074
  • Leu / USD4.4307
ZF 24

Vine scadenţa. Cei din noua generaţie în loc să pornească cu o casă, aşa cum au pornit părinţii lor, pornesc cu o datorie. 100 mld. euro

Vine scadenţa. Cei din noua generaţie în loc să pornească cu o casă, aşa cum au pornit părinţii lor, pornesc cu o datorie. 100 mld. euro

Autor: Sorin Pâslaru

10.04.2014, 00:07 8444

În faţa deciziei politice a băncilor străine de a reduce expunerea pe România -  ceea ce se vede limpede în stagnarea din decembrie 2008 încoace a soldului creditului neguvernamental la 50 de miliarde de euro  - economiştii acestor bănci vin acum cu explicaţii incredibile: creşterea economică ar fi independentă de reluarea creditării.

Dar o simplă privire asupra evoluţiei soldului creditului neguvernamental în paralel cu evoluţia PIB arată că între 2004 şi 2008, perioadă în care în fiecare an s-au mai adăugat circa 10 miliarde de euro la credite, PIB-ul şi-a adăugat în medie circa 20 de miliarde de euro pe an.

Astfel, creditul a crescut în perioadă de la 10 la 50 de miliarde de euro, deci cu 40 de miliarde de euro, în timp ce PIB-ul a crescut de la 60 la 140 de miliarde de euro, deci cu 80 de miliarde de euro.

Iată aici chiar efectul de multiplicare a investiţiilor în evoluţia PIB, evaluat la un raport de 2 la 1. La doi euro creştere a soldului creditului, PIB-ul a crescut cu un euro.

La cinci ani de la declanşarea crizei financiare, cele două perioade pot fi privite acum în oglindă. Cinci ani de creştere a soldului creditului şi a PIB-ului, alţi cinci ani de stagnare a creditului şi, după cum se vede în tabelul alăturat, de scădere a PIB-ului şi de revenire la nivelul din 2008, deci tot de stagnare a PIB-ului.

Cinci ani în care băncile străine au injectat masiv în creditare, apoi alţi cinci ani de când activitatea lor principală este recuperarea creditelor date cu toptanul, eventual şi cu aceiaşi furnizori de soft pe care îi foloseau la evaluarea riscului, pe care îi folosesc acum la detectarea debitorilor dispăruţi.

Anomalia urmează însă abia acum. Între 2009 şi 2013 datoria externă s-a dublat de la 50 la 96 de miliarde de euro, fără ca în această perioadă creditarea companiilor şi a persoanelor fizice să mai crească. Cine a absorbit aceşti bani? Evident, statul care a trebuit să compenseze supraextinderea sectorului privat din prima perioadă.

Se vede cu ochiul liber cum economia a pierdut cinci ani între 2008 şi 2013 din punctul de vedere al avansului PIB, deci al prosperităţii. Nu am făcut decât să revenim de unde am plecat. Suntem însă de două ori mai îndatoraţi la extern, ceea ce într-o situaţie de criză reprezintă cea mai mare vulnerabilitate.  

Când se pune problema îndatorării externe, se spune: „nu avem economisire internă, deci singura şansă de dezvoltare este să apelăm la economiile altora“. Bun. Dar nu e corect să avem şi o măsură a eficacităţii acestei îndatorări externe?

Dacă noi avem azi o datorie externă de 96 miliarde de euro la un PIB de 140 de miliarde de euro, iar în 2008 aveam o datorie externă de 50 de miliarde de euro la un PIB tot de 140 de miliarde de euro, se cheamă că ne-am îmbunătăţit eficacitatea utilizării datoriei pentru a o transforma în PIB sau ne-am înrăutăţit-o?

Sau dacă am compara datoria externă cu exporturile, vedem cum în 2004 raportul era de un euro datorie la un euro export, pentru ca astăzi să fie doi euro datorie la un euro export. Iar serviciul acestei datorii externe se plăteşte tocmai din exporturi.

Pârghia prin care creditele au mişcat PIB-ul se observă şi mai bine analizând evoluţia cifrei de afaceri consolidate a tuturor întreprinderilor din România. De la 114 miliarde de euro cifră de afaceri totală care contribuia la formarea unui PIB de 61 de miliarde de euro în 2000 (PIB-ul este valoarea adăugată pe care aceste întreprinderi o realizează, deci din cifra de afaceri totală se scad achiziţiile), în 2008 toate companiile din România ajunseseră la o cifră de afaceri de 302 miliarde de euro, care crea un PIB de 140 de miliarde de euro.

Cum să nu fie influenţată această triplare a cifrei de afaceri (între 2004 şi 2008) de levierul creditelor? Este evidentă corelaţia. Aşa cum orice companie are ca soluţie pentru a îşi majora cifra de afaceri creşterea datoriei, la fel s-a întâmplat şi în cazul economiei româneşti între 2004 şi 2008. Dar şi cu risc pe măsură.

Singurul indicator care a reuşit să-şi revină mai bine ca la nivelul anului 2008, în criză, au fost exporturile, care sunt astăzi cu 50% mai mari decât în 2008.

Exporturi, credite, PIB, dobânzi – toate până la urmă au relevanţă în măsura în care se regăsesc în dezvoltarea economică şi în imbunătăţirea vieţii oamenilor.

O recentă conferinţă de la BNR, care a analizat aceste tendinţe în ultimii 15 ani, a fost un bun început pentru a reflecta asupra a ceea ce politica de creditare, de dobânzi, de curs sau de ţintire a inflaţiei, aflate în directa administrare a Băncii Naţionale, au determinat transformări în economia reală.

Au fost în sală aproape toţi reprezentanţii generaţiei care, la 40 de ani, a luat puterea economică şi instituţională în 1990 şi a ghidat România spre ceea ce este astăzi. Din acest punct de vedere, a fost un start pentru a explica ce ne lasă moştenire această generaţie. Se vede că simt că au o datorie de a evalua ceea ce au construit în România în aceşti ani. Chiar dacă arată că nu au curajul să susţină ferm şi negru pe alb că ceea ce au propus şi au realizat a fost bun, că transformările au fost benefice pentru România.

Vrând-nevrând, cei care au astăzi peste 60 de ani se vor retrage din actualele funcţii, iar cei care au astăzi între 30 şi 40 de ani le vor lua locul. Ei, primii, au venit la putere cu o Românie care avea zero datorii externe, dar în care leul avea acoperire de doar 9% în mărfuri. Astăzi leul este convertibil, PIB-ul real este cu 33% mai mare ca în 1990, dar datoria externă este aproape de 100 mld. euro.

Noua generaţie va trebui să achite această datorie făcută de cei care au luat puterea în ’90. Nici nu mai e cazul să vorbim de împărţirea în sector privat şi sector public pentru că povara e povară, indiferent pe al cărui cap este, tot România este datoare cu totul.

Cei din noua generaţie în loc să pornească cu o casă, aşa cum au pornit părinţii lor, pornesc cu o datorie. Ceea ce înseamnă că automat din venitul lor trebuie să scadă partea serviciului datoriei. Să sperăm că vor fi mai buni, mai rapizi şi mai eficienţi astfel încât să acopere şi această datorie, dar şi să construiască pentru viitor. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.04.2014

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7834
Diferență: 0,0942
Ieri: 4.7789
Azi: 4.4307
Diferență: 0,1492
Ieri: 4.4241
Azi: 5.7074
Diferență: -0,6476
Ieri: 5.7446
Azi: 4.5078
Diferență: 0,2134
Ieri: 4.4982