ZF 24

Wizz Air dă startul rezervărilor de bilete de avion fără numele pasagerilor

Wizz Air dă startul rezervărilor de bilete de avion...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

15.09.2017, 15:28 7426

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană de pe plan local, a introdus un nou serviciu numit „Flexible Travel Partner”, care le va permite clienţilor să efectueze o nouă rezervare fără să includă numele tuturor pasagerilor la acel moment.

Serviciul poate fi folosit doar în cazul unei rezervări pentru maximum nouă persoane. Însă, la momentul achiziţionării Flexible Travel Partner, călătorii Wizz  Air trebuie să furnizeze doar un singur nume. Clienţii pot furniza celelalte nume în orice alt moment accesând rezervarea online, înainte de termenul limită pentru check-inul electronic. Noul serviciu este disponibil pentru o taxă de numai 47 de lei / pasager/zbor.

Acest produs a fost conceput pentru acei pasageri care doresc să îşi rezerve din timp călătorii la preţ redus, dar nu sunt încă siguri care le vor fi partenerii de drum, spun reprezentanţii Wizz Air.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO