• Leu / EUR4.9454
  • Leu / GBP5.7743
  • Leu / USD4.8344
ZF 24

Zeci de kilometri de autostradă fără benzinării

Zeci de kilometri de autostradă fără benzinării

Autor: Bogdan Alecu

19.08.2013, 21:12 6659

Autostrăzile sau tronsoanele de autostradă precum Cernavodă-Constanţa sau Bucureşti-Ploieşti inaugurate în ultimul an nu au până în prezent nici măcar în plan o inaugurare de spaţiu de serviciu funcţional, cu benzinărie. Astfel, un şofer poate merge aproape 80 km pe autostradă, de la Feteşti până în Constanţa, fără să întâlnească o benzinărie.

Din acest motiv, se întâlnesc cazuri în care coada în prima benzinărie pe A2 dinspre Constanţa, spre Bucureşti, cea de la Feteşti, să blocheze şi prima bandă a autostrăzii cu maşinile care aşteptau să alimenteze.

„Coada la prima benzinărie dinspre Constanţa era atât de mare, încât maşinile ajungeau să staţioneze pe autostradă pentru a alimenta. Toate pompele erau ocupate“, spune Alexandru B., un turist care se întorcea duminică seară de la mare.

Pentru Bucureşti-Constanţa, înainte ca primele benzinării să apară pe noul tronson de autostradă deschis circulaţiei anul trecut, Compania Naţională de Drumuri trebuie întâi să atribuie unei companii întreţinerea tronsonului, abia după care vor apărea şi primele benzinării pe autostrăzile respective. 

„În prezent este în derulare dialogul cu candidaţii preselectaţi în cadrul procedurii de dialog competitiv pentru operarea şi întreţinerea autostrăzilor Bucureşti-Piteşti şi Bucureşti-Constanţa“, au spus oficialii de la CNADNR.

O situaţie similară s-a întâlnit şi pe primul tronson al autostrăzii A2, Bucu­reşti-Feteşti. Primele benzinării de pe acest tronson au apărut în 2009, adică la aproape cinci ani de la deschiderea traficului pe primii kilometri ai autostrăzii şi la doi ani de la deschiderea traficului pe întreg tronsonul Bucureşti-Feteşti. În prezent sunt peste zece staţii de alimentare pe acest tronson, deţinute fie de Petrom-OMV, fie de Rompetrol. Pentru ca un drum să respecte standardul de autostradă, trebuie să dispună de spaţiu funcţional de servicii din 10 în 10 kilometri, iar o benzinărie la cel puţin 50 de kilometri. Investiţia medie într-o benzinărie pe autostradă este de circa 1,3 mil. euro, primele şase benzinării ale Petrom şi OMV costând aproape 10 mil. euro.

Desemnarea ofertantului câştigător în cadrul procedurii de atribuire a contractului de concesiune se va face după finalizarea etapei de dialog şi după etapa de pregătire şi depunere a ofertelor finale, termenul estimat de compania de drumuri fiind cel de noiembrie 2013.

„Viitorul concesionar va avea obligaţia, printre altele, să pună la dispoziţia utilizatorilor autostrăzii Bucureşti-Constanţa şi servicii de furnizare a alimentării cu carburanţi. Viitorul contract de concesiune nu va presupune, pentru construcţia benzinăriilor, închirierea spaţiului pe autostradă“, au spus oficialii de la CNADNR.

Aceeaşi situaţie se repetă şi în cazul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, unde nu există nici măcar o parcare funcţională, cu toate că circulaţia a fost deschisă în urmă cu un an de zile, dar şi în cazul Autostrăzii Transilvania între Câmpia Turzii şi Gilău sau Timişoara-Arad, drumurile respective nerespectând standardul de autostradă europeană.

Ministerul Transporturilor are pe mână anul acesta un buget de circa 6,3 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro), după ce la rectificarea bugetară din această vară fonduri de circa 950 de milioane de lei (210 milioane de euro) au fost tăiate de la această instituţie.

În ciuda faptului că Ministerul Transporturilor a avut pe mână circa 25 de miliarde de euro în ultimii zece ani, infra­structura de transport din România are în continuare o serie de deficienţe, indiferent că este vorba de infrastructura rutieră, ferată, aeroportuară sau navală. Cu doar 548 de kilometri de autostrăzi, România se situează la coada clasamentului european în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de drumuri.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.08.2013.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9454
Diferență: 0,0101
Ieri: 4.9449
Azi: 4.8344
Diferență: 0,5324
Ieri: 4.8088
Azi: 5.7743
Diferență: -0,1763
Ieri: 5.7845
Azi: 4.9860
Diferență: 0,1808
Ieri: 4.9770