ZF 24

Zidurile unei clădiri administrative din Imperiul Habsburgic, descoperite în Timişoara

Zidurile unei clădiri administrative din Imperiul...

Autor: Pacala Dana, Liliana Iedu

27.01.2014, 15:38 157

Lucrările arheologice din Piaţa Ţarcului, în faţa Palatului Dicasterial, se desfăşoară în cadrul unui proiect de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei şi sunt conduse de arheologul Constantin Inel de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, care a explicat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că, având în vedere întinderea şantierului arheologic, autorităţile timişorene au apelat la arheologi din alte judeţe.

Potrivit arheologilor, în zona respectivă, în faţa Tribunalului Timiş au fost descoperite zidurile a două clădiri. Una dintre acestea a fost construită înainte de anul 1752 şi a găzduit administraţia locală a Imperiului Habsburgic.

"Prima construcţie datează de dinainte de 1752 şi aparţinea administraţiei camerale a Imperiului Habsburgic. Despre cea de-a doua construcţie, care se află chiar lângă Tribunal, nu avem date, ea nu apare pe vechile hărţi ale cetăţii Timişoarei", a declarat Constantin Inel.

Potrivit sursei citate, clădirea administrativă a funcţionat până în anul 1854, când a început construcţia actualului Palat Dicasterial, construcţie care a durat până în anul 1860.

De asemenea, pe acest şantier arheologic au fost descoperite fragmente de obiecte de ceramică din secolul al XVII-lea, care vor fi adunate şi duse la Muzeul Banatului din Timişoara.

La Muzeul Banatului au fost deja duse mai multe fragmente ale unor obiecte de ceramică de pe şantierul din Piaţa Sfântul Gheorghe.

Bucăţile de ceramică sunt aduse la Muzeul Banatului în pungi, însoţite de câte un bileţel pe care scrie ce reprezintă obiectul respectiv. Angajaţii muzeului preiau aceste pungi, apoi spală conţinutul, iar odată ce obiectele sunt uscate începe restaurarea lor.

Până în prezent, arheologii din Timişoara, care lucrează pe şantierul din Piaţa Sfântul Gheorghe, un alt loc unde se fac lucrări de reamenajare a centrului istoric, au descoperit un cimitir turcesc, în total fiind scoase la lumină aproximativ 30 de schelete umane. De asemenea, s-au descoperit zidurile unei biserici şi ale unei moschei.

În Piaţa Libertăţii, s-au descoperit pereţii unei băi turceşti, un sistem de canalizare, postamentul unei statui, dar şi obiecte din perioada ocupaţiei otomane.

Lucrările de reabilitare a centrului istoric au început la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut şi sunt realizate de firma Romprest, care va face lucrări de arhitectură, rutiere, de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de alimentare cu energie electrică, instalaţii electrice pentru iluminatul public şi telecomunicaţii.

La finalul lucrărilor, programat pentru iulie 2015, zece străzi vor deveni pietonale. În plus, vor fi schimbate aproape în întregime pieţele Sfântul Gheorghe, Libertăţii şi Ţarcului, excepţie făcând Piaţa Unirii, unde se vor face doar lucrări pentru înlocuirea reţelelor subterane şi a pavajului.

Totodată, proiectul prevede şi schimbarea mobilierului urban din zonă, iar subsolurile clădirilor istorice ar urma să fie transformate în spaţii comerciale.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 21 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de 53.005.711,38 lei, la care se adaugă TVA de 12.582.466,32 lei. Din acest total, contribuţia eligibilă a Uniunii Europene este de 42.013.145,55 lei, adică 80,35 la sută, cea a bugetului de stat este de 9.228.774,35 lei, adica 17,65 la sută, iar cea a Primăriei Timişoara este de 1.936.120,60 lei. TVA eligibilă este de 12.410.137,20 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO