Ca reprezentant al Concordia, mi-a plăcut întotdeauna să afirm un lucru excepţional – în ultimii 20 de ani, România a fost cel mai frumos subiect de succes al Europei, cu o creştere de cinci ori a PIB-ului, ceva ce nu a mai existat nicăieri în Europa. Am reuşit lucruri care acum 20 de ani nici nu ne puteau trece prin minte: să depăşim PIB per locuitor al Ungariei, al Greciei. Cine a făcut asta? Comunitatea de afaceri, 4 milioane de oameni care lucrează în firmele private din România, încă 3 milioane de români care lucrează în afara ţării. Ei au făcut aceste lucruri, un miracol economic. Putem uita lucrul acesta? Ne aşteptăm totuşi ca cineva să remarce lucrul acesta, să aibă o minimă mulţumire, cineva în afară de Ziarul Financiar, pentru că în ZF mulţumirile se văd şi sunt pe prima pagină de fiecare dată.
Totuşi, în ultima vreme, am început să ne încurcăm puţin. Odată cu această creştere explozivă a economiei României, a crescut şi bugetul; odată cu bugetul au crescut cheltuielile şi s-a dezvoltat o birocraţie din ce în ce mai intruzivă, mai gurmandă, mai agresivă, mai prezentă. Odată cu ea, deficitul bugetar a crescut, an de an, clipă de clipă. Şi odată cu acest deficit a crescut pericolul la adresa propriilor noastre creaţii. Mulţi dintre noi am realizat ceva în 10-20-30 de ani, normal că avem obligaţia să ne apărăm tot ceea ce am construit. Pentru că am construit bine.
Pentru mine, simptomatică este vara lui 2023, când, ca şi reprezentant al Confederaţiei Patronale, am intrat cu decidenţii din acel moment care ne spuneau cu nonşalanţă, cu relaxare, că bugetul e construit prost; că suntem pe un deficit mult mai mare decât cel estimat şi că la sfârşitul anului 2023 ne vom trezi cu un deficit cam de 6%, în loc de cel 3% care era prognozat. În mod normal, singura soluţie care exista era mărirea de taxe. Un lucru pe care îl auzim de 30 de ani încoace. Cu greu am putut obţine de la decidenţii de atunci că această corecţie trebuie făcută, jumătate prin mărire de taxe, şi cealaltă jumătate prin micşorări de cheltuieli.
Taxele au fost mărite în septembrie 2023 şi încă o tranşă în 1 ianuarie 2024, o mărire importantă. Pe baza acestor măriri de taxe, bugetul a încasat, a colectat aproape 15% în plus într-un an, în 2024. Este enorm ! Pe baza acestei colectări, dezechilibrul bugetar ar fi putut să fie uşor corectat, dar surpriza anului 2024 a fost că cheltuielile au crescut cu peste 20%, iar din acestea, salariile cu bugetarii au crescut cu peste 25%. Ne-am trezit la sfârşitul anului 2024 cu un deficit de 10%. Se vorbeşte de 9%, dar convingerea mea este că depăşeşte 10%. Avem obligaţia să ne apărăm afacerile. A venit 2025, din nou, cu alte promisiuni, alte măriri de taxe, alte promisiuni de micşorări de cheltuieli.
Atenţie, în 2024 a apărut o taxă extrem de insidioasă – taxa pe cifra de afaceri. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi că pe 1 iulie 1993 a fost introdus un sistem de taxare inovator care se numea taxa pe valoare adăugată. Ea înlocuia un sistem de taxare anacronic primitiv. ICM – impozitul pe circulaţia mărfurilor, care conducea la o taxare a fiecărui pasaj al mărfii. Acum am reuşit cu brio să le avem pe amândouă. Promisiunea care a fost atunci lansată a fost aceea că este, în mod cert, o taxă tranzitorie, doar pentru o corecţie de maxim unu-doi ani. Exact aceeaşi decidenţi care promiteau lucrul acesta acum doi ani de zile, acum sunt primii care vorbesc despre permanentizarea ei. Un lucru este evident, când vă uitaţi la zilele de astăzi, firmele noastre, cele care merg în clipa de faţă mai puţin bine decât mergeau în trecut, şi-au făcut corecţie de personal. Unele dintre ele au fost obligate să facă corecţii chiar si cu două cifre. Uitaţi-vă la birocraţie! Uitaţi-vă la ceea ce se întâmplă în buget. Se vorbeşte de o corecţie de 1% şi nici măcar aceea nu se poate face, nici măcar 1%. Nu se poate realiza!
Este timpul să ne fie puţin teamă sau din ce în ce mai teamă de birocraţie, de această creştere din ce în ce mai stufoasă a birocraţiei, mai agresivă. Evident că este timpul. Este timpul să ne apărăm propriile noastre afaceri, toate creaţiile, tot ce am facut noi după atâta timp. Este evident că avem obligaţia să facem. Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră. Birocraţii au copii, au rude, au prieteni. Ei nu vor lucra niciodată în fabrici, în magazine, nu vor lucra în centre logistice sau în centre de servicii. Pentru ei trebuie inventate slujbe – şi nu orice fel de slujbe. Slujbe în control, să vă controleze pe dumneavoastră, să vă avizeze, să vă autorizeze. Adică, vom permanentiza ideea că cei care nu au construit în viaţa lor nimic sunt cei care vor aviza şi autoriza pe ceilalţi care toată viaţa lor n-au făcut decât să construiască.
Avem nevoie de Concordia! Avem nevoie să fim împreună, avem nevoie să ne apărăm interesele, indubitabil. Concordia în clipa de faţă reprezintă 30% din PIB-ul României, e mult, dar nu suficient. Trebuie să ajungem într-o perioadă scurtă la minim 50%.
Vocea noastră trebuie să fie ascultată, să putem introduce noi pe agenda publică subiectele de discuţie pentru tot ce înseamnă partea economică. Modelele noastre din Europa - Confindustria reprezintă 80% din PIB-ul italian, Medef - 85% din PIB-ul francez. Asta avem de făcut. Cine ne ajută? Noi ne ajutăm. Şi în plus, Ziarul Financiar!
