Enrico Letta, fost premier al Italiei, omul ales să caute idei pentru ca UE să aibă un viitor, a pledat pentru o piaţă unică europeană în energie, telecom şi servicii financiare în faţa a 1.000 de invitaţi la Gala ZF

♦ Luni, 18 noiembrie, la Face Convention Center din Bucureşti a avut loc Gala ZF 2025 unde au fost premiate Top 10 cele mai valoroase companii din România ♦ Ca în fiecare an, Ziarul Financiar invită un speaker de talie internaţională pentru a afla ce se întâmplă în lumea globală, care sunt trendurile politice, economice, sociale şi de securitate care ne influenţează şi pe noi, România ♦ Europa, lumea occidentală – încotro? Care sunt marile semne de întrebare privind modelul economic european? Cum poate România să îşi regăsească creşterea economică? Cum poate deveni România mai antreprenorială şi mai capitalistă – a fost tema galei ZF de anul acesta.

Europa se află în faţa unui test de maturitate econo­mi­că fără precedent, iar miza nu mai este doar competiti­vi­tatea, ci însăşi capacitatea continentului de a rămâne relevant într-o lume dominată de blocuri economice gi­gan­tice. Acesta este avertismentul lui Enrico Letta, fost premier al Italiei şi au­tor al unuia dintre cele două rapoarte stra­tegice comandate de instituţiile europene pentru a diagnostica stagnarea UE.

Invitat special la Gala ZF 2025, Letta a vorbit despre marea problemă europea­nă: scalarea şi despre consecinţele directe ale fragmentării pieţelor de telecom, energie şi financiare – o fragmentare care „trimite capital şi joburi în afara Europei“ şi riscă să transforme UE într-o „colonie economică“.

Într-un discurs pentru adâncirea in­tegrării europene, Letta a explicat cum de­ci­zii vechi de decenii ţin economiile euro­pene captive în logici naţionale care nu mai corespund realităţilor globale.

Piaţa comună funcţionează „pe jumă­ta­te“, IMM-urile nu pot creşte, iar com­paniile americane şi chinezeşti câştigă teren într-un spaţiu european care nu îşi poate uni forţele. „Dacă nu vom putea scala, în telecom, energie şi pieţe financiare, dis­cuţia de la Gala ZF 37 va fi dacă vrem să fim o colonie a SUA sau o colonie a Chi­nei“, a avertizat el, chemând statele mem­bre să susţină adâncirea integrării până în 2028 şi crearea unui „al 28-lea stat virtual“ cu reguli simple, dedicate inovaţiei.

Evenimentul ZF a fost organizat cu sprijinul partenerilor Nova Power and Gas, Philip Morris România, Unicredit Bank, Vodafone, Volkswagen, BCR Leas­ing, Carrefour, Electrica Furnizare, Ge­nesis College, Hidroelectrica, Nibiru, Nus­co, Superbet, Transgaz, BAT România, Alice Tips and Trips, Antibiotice Iaşi, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, CITR, CNREE, Concelex, Evergent Investments, EximBank Romania, Garanti BBVA, Grampet Group, ING Bank, Infinity Capital Investments, Iulius, Lactalis, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Redport, Sanador, Sofmedica, Sphera, Uniqa Asigurări, Terapia, Tinmar Energy, Ursus Breweries.

Enrico Letta, în faţa unei ediţii a Ziarului Financiar care îl are pe prima pagină pe fostul premier italian Silvio Berlusconi, într-un articol despre situaţia economiei Italiei.

Parteneri suport ai evenimentului au fost Alexandrion Group, Chandon, PopCola, De'Longhi, Domeniul Bogdan, Doza de fresh, Didactica Publishing House, DY Nutrition, Gourmet Gift, Kenvue, Magnolia, Molton Brown, Nutrivita, PepsiCo, Ritter Sport, Sabon, Senneville, Skytree, ARCA, Sensay şi Face Convention Center.

Puteţi citi mai jos discursul integral al lui Enrico Letta la Gala ZF 2025:

Vreau să împărtăşesc câteva idei des­pre viitorul Uniunii Europene. În urmă cu doi ani, instituţiile europene au decis să încer­ce să înţeleagă mai bine de ce Europa este în urma SUA şi în urma mai multor ţări, şi care este problema lipsei de competi­tivitate a UE. A fost o perioadă complicată din cauza războiului şi a multor altor crize. Dar în realitate, problema înţelegerii lipsei de competitivitate este ceva ce atinge toate ţările europene, din Italia până în Suedia, din Finlanda până în România, din Portu­galia în Franţa. De aceea ne-au rugat pe noi – nu ştiu exact de ce pe noi, doi italieni (n.red. - Mario Draghi), probabil pentru că sun­tem foarte buni în crize şi în manage­mentul crizelor – să facem două rapoarte despre viitor şi despre cauzele stagnării în Europa. Un prieten, şef al unei mari multi­naţionale, mi-a spus mai demult că are o reţetă fantastică – când are o criză într-un stat în multinaţionala lui, pune un italian să se ocupe. Dar, după ce criza s-a terminat, pune şef un german.

Aceste două rapoarte erau unul despre piaţa comună şi unul pentru competitivi­ta­te. Al meu era cel pe piaţa comună, corelat cu cel al lui Mario Draghi. Am încercat să nu înţeleg doar problemele din Bruxelles, ci de peste tot din Europa, să vedem cum să le rezolvăm şi cum să le înţelegem mai bine. Aşa că am călătorit peste tot în Europa timp de un an, cu peste 400 de întâlniri.

Vă pot spune că am început prin a fi surprins de surpriză. În prezentarea rapor­tului, este un punct cheie pe care aş vrea să îl împărtăşesc: când în ZF se prezintă situa­ţia din lume, de regulă se spune Europa, SUA, China. Lumea se împarte din punct de vedere economic în aceste trei blocuri. Dar dacă mergem mai adânc, dacă încer­căm să înţelegem, vedem că aceasta idee este falsă. Parte din problemele noastre por­nesc de la această imagine falsă – pentru că dacă vorbim de pieţe financiare sau conec­tivitate, telecom, energie – există o piaţă comună de energie în Europa? Este o piaţă comună de telecom în Europa? Este o singură piaţă financiară în Europa? Cel puţin în aceste trei subiecte, nu suntem unul, suntem 27. Şi faptul că suntem 27 este legat de decizii pe care le-am luat în urmă cu 2-3 decenii şi am decis să rămânem fragmentaţi la nivel naţional în aceste trei mari domenii. A fost o decizie politică pe care am luat-o când lumea era diferită de lumea de azi. Este foarte simplu. Când piaţa comună a fost creată, în anii ‘80, ‘90, lumea era „jumătate“ din cât este astăzi. Cealaltă jumătate este restul lumii, nu Europa. Când piaţa comună a fost creată, din punct de vedere economic, Italia era la fel de mare ca India şi China împreună. Astăzi, India şi China împreună sunt de 20 de ori mai puternice economic decât Italia.

Aceasta este marea schimbare pe care am trăit-o în ultimii 30 de ani. Dar, pentru decizii politice, am decis să păstrăm piaţa comună doar pe jumătate integrată, frag­men­tată. Care decizii politice? Multe. Vă dau un exemplu, poate cel mai important dintre cele trei. De ce pieţele financiare sunt atât de fragmentate în Europa? E simplu, pentru că în anii ‘90, integrarea euro şi a politicii monetare în principalele economii europene a fost atât de complicată, că am decis să amânăm adoptarea euro de către restul ţărilor. Şi am spus că pieţele finan­ciare vor fi într-un pas ulterior al inte­grării. Apoi a venit criza financiară, apoi Brexitul – care a avut o influenţă negativă teribilă asupra integrării pieţelor financiare în Europa – apoi COVID, iar acum suntem în această situaţie.

Fragmentarea acestor pieţe din Euro­pa ne obligă să spu­nem că, în realitate, sun­tem o singură piaţă doar în unele do­menii – de exem­plu piaţa co­mu­nă este cunos­cu­tă ca piaţa celor 4 liber­tăţi: li­ber­tatea de cir­cula­ţie a bu­nurilor, servi­ciilor, ca­pi­ta­lu­lui, şi a oa­menilor. Dar, în rea­litate, funcţio­nează la bu­nuri şi la oameni. La ser­vicii şi capital este extrem de com­pli­cat să ai o piaţă comună inte­grată. Pen­tru că am decis să dăm fie­cărei ţări ca­pa­cita­tea să îşi prote­je­ze sistemul. Asta în­seam­nă că nu avem capacitatea să scalăm şi nu putem lucra ca o entitate unică.

Care sunt consecinţele? Poate acum 30 de ani era o decizie bună. Marile ţări europene erau şi mari la nivel mondial, lumea era mai mică, era diferit. Dar astăzi cred că este o decizie foarte proastă. De ce? Pentru că fragmentarea obturează anvergura şi capacitatea companiilor europene să fie suficient de mari să joace la nivel mondial. Şi dacă nu suntem suficient de puternici să concurăm la nivel mondial, care sunt consecinţele? Vom folosi servicii, bunuri şi unelte non-europene, oferite de companii care sunt suficient de mari, din afara Europei.

Va provoc să vă gândiţi la viaţa noastră zilnică. Câte economii ale europenilor zboa­ră către piaţa americană. De ce? Pen­tru că piaţa europeană este fragmentată, iar piaţa americană este una singură, mare, integrată, cu randamente bune. BCE spune că aproape 300 mld. euro merg spre astfel de bunuri americane în fiecare an – bani economisiţi de europeni, care sunt investiţi în piaţa americană, care întăresc compa­niile americane, care revin în Europa şi cum­pără cu banii noştri companii europene.

Când spun că în sectorul financiar devenim o colonie a Wall Streetului, nu e ceva negativ faţă de Wall Street, ci spun că noi suntem Europa, noi trebuie să devenim suficient de mari cât să ajutăm economiile reale cu finanţe europene.

Să luăm un alt sector financiar, cum ar fi plăţile digitale. Noi în Italia nu vom plăti vreodată cu un card de credit fran­cez. Fran­cezii nu vor plăti cu un card de credit ger­man. Germanii nu vor plă­ti cu un card de cre­dit românesc. Dar toţi sunt fe­riciţi să plă­tească cu car­duri de credit ameri­cane. Asta fa­cem în fiecare zi, din cauza lipsei de am­pli­tudine a serviciilor financiare euro­pene.

Orice produs ameri­can din finanţe porneşte în America. Şi are acces imediat la toată piaţa americană. Şi având acces la piaţa americană înseamnă că eşti instant global. Nu contează că începi în Alabama, în Texas, în Florida, eşti american. Gândi-ţi-vă la produsele lansate în Europa – o ban­că, o firmă de asigurări, un fond – pri­mul pa­şaport este mereu cel naţional. Începi româ­neşte, începi italieneşte, franţu­zeşte, etc. Dar dacă porneşti cu un paşaport na­ţio­nal, primul tău obstacol nu va fi în China sau SUA, ci în ţara vecină, care va încerca să te blocheze, pentru că încearcă să îşi pro­tejeze propriile companii din acel sector. Gândiţi-vă ce se întâmplă cu fuziunile dintre marile bănci europene. Aţi auzit de aşa ceva? Sunt 20 de ani de când nu am mai avut fuziuni mari, transnaţio­nale. Avem acelaşi peisaj bancar. Care este con­secinţa? Cea mai mare bancă ameri­cană este de 8 ori mai mare decât cea mai mare bancă europeană.

Pe scurt, trebuie să creăm o piaţă co­mu­nă şi trebuie să scalăm. Scalarea nu în­seamnă că totul trebuie să fie un campion european, german sau francez. Scalarea spu­ne că trebuie să creăm campioni euro­peni care să lucreze în întreaga piaţă euro­peană, pornind dintr-o ţară sau alta, dar dacă nu sunt la nivel de top ca dimen­siuni, nici măcar IMM-urile nu vor putea să aibă succes. Câte IMM-urile lucrează cu marii campioni regionali? Multe.

Marea noastră problemă acum este scalarea. Dacă nu vom putea face această scalare în telecom, energie, în pieţele financiare, consecinţa va fi colonizarea Europei, iar discuţia la Gala ZF 37 va fi dacă vrem să fim o colonie a SUA sau o colonie a Chinei.

Trebuie să ştim astăzi că singurul mod în care putem să evităm această alegere este să adâncim integrarea europeană. Este un studiu de la FMI care ne spune că dacă inte­grăm şi reducem barierele din UE vom obţine un procent de competitivitate de 3 ori mai mare decât costul tarifelor împotriva UE. Nu este doar o problemă de ce putem face în restul lumii. Problema este de barierele interne. Şi nu e doar o problemă a dimensiunii pieţelor.

În sectorul telecom global se vorbea „europeneşte“. În anii ‘90, în telecom totul avea lideri europeni la nivel mondial. As­tăzi, situaţia este foarte diferită. De ce? Sun­tem 27 de pieţe. Fiecare ţară are 3-4-5 ope­ra­tori. Sunt 80 de operatori în Europa. Ştiţi câţi clienţi are fiecare operator chinez în medie? Peste 400 mil. clienţi pentru fiecare operator. În SUA numărul este de 100 mil. În Europa, din cauza fragmentării, numă­rul mediu este de 5 milioane de clienţi. Poate suntem fericiţi cu această fragmen­tare, pentru că stăm protejaţi acasă, dar rezultatul este că suntem o colonie a ceva ce se întâmplă în afară, cu reguli care nu mai sunt decise în Europa. În loc să facem noi regulile jocului, am ajuns să ne conformăm regulilor făcute de alţii. Şi diferenţa este uriaşă.

Pentru prima oară în istoria noastră, avem încă un corp - identitatea noastră digitală, informaţia pe care o avem în telefoanele mobile. Dacă cineva intră în telefonul tău mobil, ştie tot despre tine. Protecţia acestor date este fundamentală. Astăzi câştigă cine deţine date. Uitaţi-vă la diferitele moduri în care se gestionează această protecţie a datelor în diferite locuri ale lumii. E o diferenţă mare între ceea ce se întâmplă în Europa, în SUA şi ce se întâmplă în China. Nu e acelaşi lucru. În China, deţinătorul suprem de date este statul. În SUA, deţinătorul suprem de date este piaţa. Ei nu au prea multe reguli. În Europa, deţinătorul suprem de date este persoana. Şi pentru mine, asta este o mare realizare a modului în care Europa a gestionat drepturile omului.

În Uniunea Europeană, modul în care am rămas în urmă are mai multe probleme majore - lipsa de simplificare, birocraţia şi dificultăţile vieţii de zi cu zi. Fragmentarea nu este doar verticală, energie, telecom, pieţe financiare. Este o problemă de fragmentare care este orizontală. Dacă vreţi, cu serviciile sau produsele voastre, să mergeţi peste tot în Europa şi să exploraţi piaţa comună, aveţi o problemă – fiecare ţară are propria lege a corporaţiilor. Şi dacă mergeţi în ţări cu sistem federativ, aveţi de asemenea şi legi regionale. Câţi bani trebuie să cheltuiţi pentru a gestiona aceste diferenţe? Şi câţi bani pierdem pentru că firme din afară nu vor să intre în Europa din cauza acestei fragmentări şi a lipsei simplificărilor.

În raportul meu, un alt punct pe care l-am ridicat este această propunere: nu vreau să deschid cutia pandorei a eliminării celor 27 de legi corporative sau a reformelor instituţionale care sunt atât de complicate. Astăzi, avem nevoie de soluţii pentru prezent. Soluţia cu care am venit a fost crearea unui „al 28-lea“ stat virtual, cu propriile reguli, simple, dedicate unor probleme. De exemplu, una dintre ideile mele era legată de startup-uri. Câte startup-uri avem în Europa? Câţi tineri pornesc cu idei strălucite, fac primii 2-3 paşi în Europa, apoi sar în SUA, pentru că e singura şansă de a face rost de bani şi a găsi un ecosistem care nu are o aversiune la risc. Dar, dacă am crea un al 28-lea stat virtual, cu propriile reguli, simple, cred că ar putea fi regele simplificării.

Am ajuns aici cu speranţă. Cea de-a 5-a libertate se adaugă la cele 4 deja menţio­nate, şi referă la libertatea în inovaţie, intalgibilă, care ne lipseşte. Vestea bună este că instituţiile europene au început să ia problema lipsei de competitivitate în serios şi nevoia să aibă soluţii.

Politicile fără un termen limită sunt dezbateri academice. Dacă vrem politici eficiente şi implementate, trebuie să punem un deadline. Consiliul European a decis să pună termenul ţintă 2028, ca până atunci să finalizeze integrarea statelor rămase pe dinafară şi să introducă cel de-al 28-lea stat virtual şi a 5a libertate. Cred că asta este o provocare mare pentru noi, dar şi o mare oportunitate.

Nu este doar un subiect pentru politi­cieni, este şi jobul vostru – să fiţi vocali şi să cereţi să fie luată în serios. Trebuie să spu­neţi că fără deciziile luate în această direc­ţie, UE va fi jumătate din ceea ce avem nevoie. Iar dacă nu vom reuşi să devenim competitivi, oameni s-ar putea întreba dacă Uniunea Europeană este într-adevăr ceea ce avem nevoie.

Această este cea mai mare misiune pentru viitor – să repatriem joburi, capital şi să mobilizăm energia în UE, eliminând graniţele dintre pieţele noastre şi creând o identitate economică, industrială şi financiară. Nu este doar necesar, dar este urgent. Acest deadline de 2028 este o oportunitate uriaşă, pentru noi toţi.

Enrico Letta a primit un tricou în culorile echipei de fotbal Rapid Bucureşti

Cum a răspuns Enrico Letta la întrebările ZF

Cât va mai putea modelul european – socialist, burghez, birocratic şi din ce în ce mai puţin capitalist şi competitiv economic – să reziste? 

► Dacă vom fi capabili să înţelegem că sistemul nostru poate să atragă oameni de peste tot din lume, atunci putem să existăm şi în viitor. Dar avem nevoie să creăm aceste ecosisteme atractive. E important să simplificăm regulile şi să creăm un teren de joc egal. Dacă fiecare ţară are alte reguli iar piaţa comună este acolo doar retoric, la finalul zilei va fi imposibil. Trebuie să fim deschişi la aceste reforme. 

Cum poate Europa să se protejeze de retoricile populiste, naţionaliste, autocratice, suveraniste şi de extremă-dreaptă, care câştigă tot mai mult teren? 

► Europa se află în faţa unui test de maturitate econo­mi­că fără precedent, iar miza nu mai este doar competiti­vi­tatea, ci însăşi capacitatea continentului de a rămâne relevant într-o lume dominată de blocuri economice gi­gan­tice. Acesta este avertismentul lui Enrico Letta, fost premier al Italiei şi au­tor al unuia dintre cele două rapoarte stra­tegice comandate de instituţiile europene pentru a diagnostica stagnarea UE. Foarte simplu – dacă spunem că naţionalismul ajută Wall Streetul. Naţionalismul în Europa care creează fragmentarea trimite joburi, capital în afara Europei. Vă dau un exemplu, care nu e ceva generic. În apărare, noi ajutăm Ucraina în faţa agresiunii ruse şi trebuie să continuăm să facem asta, dar acest subiect demonstrează perfect la ce mă refer. În primii 2 ani ai agresiunii ruseşti, noi, Europenii, la comun, am plătit 140 mld. euro să ajutăm militar Ucraina. Ce înseamnă asta? Am cumpărat arme, muniţii şi echipamente militare şi le-am dat ucrainenilor să se apere. Dar acestea trebuiau date imediat, nu să creăm conglomerate cu programe pe termen lung. Industria noastră de apărare este fragmentată în industrii naţionale de apărare. Toate sistemele noastre de apărare sunt fragmentate în 27 de sisteme. Cu o duplicare a misiunilor – toată lumea face acelaşi lucru. Împreună, europenii cheltuie mai mult decât China, dar facem fix acelaşi lucru. Ştiţi cât din aceşti bani – 140 mld. euro – s-au dus pentru a crea joburi în Europa? 20%. Restul de 80% au creat joburi în Michigan, Pennsylvania şi alte state din SUA. De ce? Pentru că industria noastră de apărare este aşa de fragmentată că nu am putut livra cât a fost necesar. Vorbim de peste 100 de mld. de euro din banii noştri care au creat joburi în afara UE. Fragmentarea, naţionalismul, este cadoul perfect pentru chinezi, pentru americani, pentru Wall Street. Trebuie să păstrăm UE ca un mix fundamental între steagurile naţionale şi steagul european. Ele sunt împreună şi vor coexista împreună. 

Ce rol se prevede pentru ţările din Europa de Est în noua piaţă comună, în special cele care vor să îşi construiască propriile companii internaţionale? Vor fi avantajate sau dezavantajate de noua politică? 

► Ceea ce încerc să spun are o valoare dublă sau triplă pentru cei care fac business în ţările care geografic sunt la periferia Uniunii Europene. Pentru că este clar că dacă eşti fizic la centru, este mult mai simplu.

Dar dacă eşti la periferie, ai nevoie să ai piaţa comună integrată. Dacă aceasta nu este integrată, va fi un obstacol din ce în ce mai mare pentru toţi antreprenorii care încearcă să intre pe piaţa mare. De aceea încerc să militez pentru un rol de leadership pentru România. România poate juca un rol esenţial, pentru că, geografic, este la intersecţia arterelor geopolitice. În ianuarie am avut vestea bună cu Schengen. Acum trebuie să adăugăm la Schengen şi zonele de telecom, energie, pieţe financiare. Altfel, izolarea va fi un mare minus. 

Ar trebui Comisia Europeană să preia iniţiativa să dezvolte o cale ferată de mare viteză între capitalele europene sau ar trebui să lase dezvoltarea acesteia statelor membre? 

► Când m-au rugat să scriu acest raport, am zis că Europa este un continent mic, voi încerca să călătoresc prin Europa cu trenuri de mare viteză. În Italia, cea mai bună modalitate de călătorie este cu trenul de mare viteză. La fel şi în Franţa şi alte state europene. Am înţeles însă imediat că în Europa este imposibil să ajungi de la o capitală la alta cu trenuri de mare viteză. Este un singur tren de mare viteză care conectează capitale – Paris-Bruxelles-Amsterdam. În rest, trebuie să zbori. Mi se pare o nebunie, pentru un continent atât de mic precum Europa. 

► Când am prezentant raportul, am încercat să le spun această poveste şi le-am spus că avem nevoie de un „moonshot“, pentru că atunci am putea să le arătăm oamenilor, antreprenorilor, studenţilor, că este posibil. Conectarea tuturor capitalelor europene este fundamentală şi ar putea fi acest moonshot. Comisia Europeană a decis să ia asta în considerare şi au anunţat în urmă cu 10 zile planul de a conecta întreaga Uniune Europeană şi toate capitalele europene cu trenuri de mare viteză până în 2040. 

Ce trei recomandări ai face unei ţări ca România pentru a se întoarce la o creştere economică de 5%? 

► Experienţa mea politică îmi spune că fiecare ţară are propriile idei şi responsabilităţi. Cred că cel mai rău lucru este să vii din străinătate şi să dai lecţii despre ceea ce trebuie să faceţi. Ştiţi mai bine decât mine ce este necesar pentru România. Vă pot spune un lucru: să nu vă fie teamă de integrarea europeană. Mai multă integrare, mai multe avantaje pentru voi, antreprenori, oameni de afaceri. Nu îi urmaţi pe cei care spun că trebuie să ne închidem graniţele. Trebuie să faceţi fix opusul pentru a vă face businessurile mai puternice. 

Cine va câştiga campionatul în Italia? 

► Genoa, cu siguranţă.