Anul meu de business
Ziarul Financiar a căutat ca, dincolo de calendarul de business al celor 27 de ani realizat de editorii ZF, să vadă şi cum se raportează astăzi, la final de 2025, mediul de business la o perioadă care a adus creştere şi dezvoltare pentru economie.
V-am adresat două întrebări:
Dacă ar fi să alegi un singur an din perioada 1998-2025, acel an marcant, definitoriu pentru compania ta, care ar fi acela şi de ce?
Cum va fi 2026 pentru businessul românesc? Dar pentru businessul tău?
Cristian Mătăşel, director general METIGLA România

Dacă ar fi să alegem un singur an din povestea noastră, acela ar fi 2025. Nu doar pentru că marchează 25 de ani de activitate METIGLA în România, ci pentru că reprezintă momentul în care am privit cu sinceritate înapoi, la drumul parcurs, şi cu încredere înainte, spre viitor.
Sub deviza „Povestea noastră scrisă în metal”, am oprit pentru o zi producţia fabricii din Ceptura şi am transformat-o într-un spaţiu de sărbătoare. Aproape 300 de oameni - parteneri, colaboratori, colegi - au fost parte dintr-un eveniment care a depăşit graniţele unei aniversări formale. A fost o reconfirmare a valorilor care ne-au adus aici: curajul de a inova, pasiunea pentru calitate şi forţa unei echipe unite.
2025 este, aşadar, anul care ne defineşte - anul în care am celebrat nu doar produsele, ci şi oamenii din spatele fiecărei soluţii, valorile care ne-au menţinut pe piaţă şi energia care ne-a împins mereu să mergem mai departe. Este o bornă simbolică, dar şi un punct de cotitură strategic: un moment în care am pus bazele unei noi etape de dezvoltare, bazată pe investiţii în digitalizare, sustenabilitate şi extinderea portofoliului de soluţii metalice inteligente.
2025 marchează, în fond, transformarea tradiţiei într-un impuls către viitor - o etapă în care inovaţia şi performanţa devin pilonii următorului nostru deceniu, iar povestea noastră continuă să se scrie, cu aceeaşi pasiune, în metal.
2026 se conturează ca un an al recalibrării şi al consolidării pentru mediul de afaceri românesc. După o perioadă plină de provocări şi schimbări rapide, companiile vor pune accent pe echilibru, eficienţă şi pe consolidarea direcţiilor strategice care le pot susţine pe termen lung. Într-un context economic încă dinamic, dar cu tendinţe de stabilizare, adaptabilitatea şi inovaţia vor rămâne principalele atuuri ale celor care vor dori să crească.
Pentru compania noastră, 2026 va fi un an de consolidare a poziţiei pe piaţă şi de accelerare a transformării digitale. Vom continua să investim în tehnologii moderne, în eficienţă operaţională şi în parteneriate strategice, dar mai ales în oameni - pentru că ei sunt motorul inovaţiei şi al fiecărui pas înainte.
Ne propunem ca 2026 să fie anul în care vom transforma provocările economice în oportunităţi reale de dezvoltare, continuând să construim pe fundaţia solidă a celor 25 de ani de experienţă.
Mihaela Lupu, CEO, UniCredit Bank

De regulă eu nu trăiesc în trecut, aşa că voi alege acest an, 2025, care a fost unul de transformare profundă pentru UniCredit Bank România. Am fost confruntaţi, pe de-o parte, cu un mediu macroeconomic plin de provocări, inflaţie mare, schimbări fiscale, iar pe de alta parte ne-au marcat activitatea şi tendinţele globale precum digitalizarea accelerată, nevoia de sustenabilitate sau schimbările din comportamentul clienţilor. În acest context, am reuşit să finalizăm cu succes fuziunea cu Alpha Bank România, consolidându-ne poziţia în topul sistemului bancar românesc. Ne-am adaptat rapid, investind în tehnologie, simplificând procesele şi regândind produse, în aşa fel încât să putem răspunde cât mai bine nevoilor clienţilor noştri. Am lansat soluţii digitale moderne, ne-am extins reţeaua de unităţi susţinând tranziţia către o economie verde. Printr-un efort al întregii echipe, am construit şi vom contiuna să consolidăm o bancă modernă, responsabilă şi aproape de oameni, o bancă pentru un viitor prosper.
Dacă ne referim la procesul de ajustare fiscală care e în curs, vedem deja că ne confruntăm cu temperarea consumului şi a investiţiilor, dar şi cu riscuri de deteriorare a comportamentului de plată al clienţilor. De asemenea, presiunea asupra preţurilor şi impunerea unor taxe suplimentare în sistemul bancar, ne cresc costurile. Aici cred că o consultare mult mai activă între autorităţi şi sectorul bancar ar fi benefică pentru a evita limitarea capacităţii băncilor de a finanţa economia românească.
Provocările perioadei următoare, pe lângă cele macroeconomice globale, sunt cele legate de impactul măsurilor de reducere a deficitului bugetar, respectiv cât de mult va fi afectată creşterea economică. Vedem la companii o anumită stare de aşteptare, de încetinire a proiectelor de investiţii şi a planurilor, dar până la urmă eu îmi păstrez optimismul, ţinând cont că mediul privat a învăţat deja să opereze într-un mediu economic incert.
Pentru UniCredit viitorul apropiat înseamnă integrarea completă postfuziune. Finalizarea proceselor operaţionale şi alinierea la nivelul culturii organizaţionale înseamnă pentru noi punctul în care vom funcţiona ca un mecanism unitar şi eficient. Ne dorim să creştem intermedierea financiară prin extinderea accesului la produse bancare în zonele mai puţin bancarizate şi, desigur, vom continua să fim preocupaţi de digitalizarea accelerată, de sustenabilitate, prin menţinerea angajamentului nostru faţă de mediu, guvernanţă şi responsabilitate socială, domenii în care banca a performat întotdeauna. Vom continua să fim partenerul de încredere al companiilor din România, oferind soluţii financiare adaptate nevoilor şi sprijin în tranziţia verde şi, totodată, ne concentrăm eforturile pentru a fi banca preferată de clienţi şi pe zona de retail. România este o piaţă strategică pentru Grupul UniCredit, iar investiţiile noastre vor continua pentru a ne consolida poziţia pe piaţă.
Noi aniversăm în acest an 30 de ani de activitate pe piaţa asigurărilor din România, iar 2025 este deosebit de important pentru noi. Am ajuns în top 3 asigurători pe piaţa din România, lideri pe CASCO şi Asigurări de Locuinţe şi dezvoltăm puternic toate liniile nonauto (property, sănătate, călătorii etc), pentru a răspunde adecvat nevoilor dinamice ale clienţilor noştri. Dar drumul nu a fost scurt sau uşor. Cu o viziune orientată către nevoile reale ale clienţilor şi o echipă unită şi profesionistă, am reuşit să construim pe parcursul celor trei decenii nu doar o companie solidă, stabilă şi puternică, ci şi un lider care a dovedit consecvenţă şi rezilienţă. Iar cifrele ne dau dreptate – din 1995 şi până în prezent, am emis aproximativ 35 milioane de poliţe, oferind protecţie şi încredere pentru milioane de clienţi şi am plătit 3,9 milioane de dosare de daună, înţelegând ce înseamnă empatia în momente dificile.
Uitându-mă în urmă la momentele importante pentru OMNIASIG, pot spune fără ezitare că anul 2012 a fost unul foarte special pentru noi. În 2012 am trecut printr-o fuziune majoră între fostul OMNIASIG şi BCR Asigurări. Nu a fost doar o fuziune între două companii, ci şi un proces de integrare reală a unor echipe, a două culturi diferite, două moduri de lucru, toate cu obiectivul de a crea o companie mai puternică şi mai pregătită pentru viitor. Succesul fuziunii din 2012 ne-a adus unde suntem astăzi: în topul asigurătorilor din România, o companie extrem de solidă, puternică şi adaptată pentru viitor.
În ultimii ani industria asigurărilor s-a confruntat cu provocări precum instabilitatea economică, falimente sonore, schimbări legislative frecvente şi volatilitatea preţurilor. Sperăm ca reformele iniţiate de actualul guvern să stabilizeze situaţia macro economică, astfel încât să avem parte de o creştere sustenabilă în 2026.
Sunt convins că anul viitor vom vedea noi produse şi servicii digitalizate şi bazate pe AI, pe măsură ce aceste tehnologii devin mai mature. Clienţii vor avea parte astfel de produse tot mai personalizate, iar birocraţia aferentă întocmirii dosarelor şi efectuării plăţilor se va reduce în continuare.
Noi, la OMNIASIG, vom continua să dezvoltăm produse adaptate clienţilor, să susţinem rezilienţa financiară şi creşterea gradului de accesibilitate a asigurărilor în comunităţi vulnerabile. În acelaşi timp, vom investi în îmbunătăţirea experienţei clienţilor în relaţia cu noi, inclusiv prin oferirea unor beneficii reale (de exemplu, aplicaţia ecoPILOT, ce urmează să fie lansată la începutul lui 2026 recompensează clienţii care conduc precaut şi preventiv). Vom continua să ne extindem portofoliul de produse şi să diversificăm liniile de business cu potenţial de dezvoltare (locuinţe, property, sănătate). În acelaşi timp, vom accelera tranziţia către sustenabilitate pe toate liniile operaţionale: de la subscriere la investiţii şi activitatea operaţională proprie, vizând neutralitatea climatică până în 2050.
Simona Panait, director de marketing Samsung Electronics România şi Bulgaria

Au fost multe momente definitorii pentru parcursul nostru. 2010, anul în care Samsung şi-a deschis oficial subsidiara în România, a marcat începutul unei prezenţe directe şi solide pe piaţă.
2013 a fost la fel de important, odată cu extinderea în Bulgaria, iar 2018 a marcat atingerea primului miliard de lei cifră de afaceri, un prag simbolic al maturităţii noastre ca business. Iar 2024 reprezintă, fără îndoială, începutul unei noi etape: cea în care inteligenţa artificială devine parte integrantă din portofoliul nostru de produse, sub viziunea AI for All. Fiecare dintre aceşti ani a însemnat progres, dar direcţia din prezent este, poate, cea mai ambiţioasă, aceea de a face tehnologia inteligentă mai accesibilă tuturor şi de a aduce inovaţia mai aproape de viaţa de zi cu zi a consumatorilor.
Cred că 2026 va fi un an al consolidării pentru mediul de business din România, în care companiile vor continua să investească tot mai mult în tehnologie şi inovaţie. Vom vedea o piaţă mai matură şi o mai bună înţelegere a modului în care inteligenţa artificială poate aduce valoare reală, nu doar eficienţă. Pentru Samsung, 2026 va însemna continuarea acestei transformări. Vom extinde ecosistemul nostru de produse şi servicii, în care AI-ul are un rol tot mai important, nu ca scop în sine, ci ca mijloc de a le oferi oamenilor mai mult confort şi echilibru. Ne dorim să fim parte dintr-un viitor în care tehnologia îi ajută pe oameni să trăiască mai bine şi să aibă mai mult timp pentru lucrurile care contează cu adevărat.
Mircea Turdean, CEO al Farmec

Dacă ar fi să alegem un singur an definitoriu pentru Farmec, acela ar fi momentul în care am finalizat procesul de privatizare şi am devenit o companie 100% românească, deţinută de angajaţii proprii. E vorba de 1995. A fost momentul care ne-a oferit libertatea de a ne construi strategia pe termen lung, de a investi curajos şi de a păstra valorile în care credem. De atunci, fiecare an a însemnat consolidare: ne-am reinventat în faţa crizelor, am crescut constant şi ne-am consolidat poziţia de lider de piaţă în industria în care activăm.
Credem că 2026 va fi un an al adaptabilităţii şi consolidării pentru businessul românesc, dar şi unul marcat de provocări semnificative. Într-un context economic şi geopolitic instabil, cu creşteri de taxe, scumpiri la utilităţi şi la bunurile de larg consum, presiunea asupra puterii de cumpărare a populaţiei va fi reală. Aceste evoluţii pot duce la o scădere a consumului, iar multe companii vor resimţi dificultăţi în menţinerea volumelor de vânzări. Pentru Farmec, 2026 va însemna continuarea procesului de modernizare, extinderea portofoliului de produse sustenabile şi creşterea prezenţei pe pieţele externe. Ne vom concentra pe politici comerciale şi de marketing adaptate noilor realităţi, pe lansarea de noi produse, deschiderea de noi spaţii comerciale şi pe comunicarea eficientă cu consumatorii. Chiar şi într-un climat economic dificil, obiectivul nostru rămâne acela de a susţine creşterea cifrei de afaceri, păstrând valorile care ne definesc: tradiţie, eficienţă şi încredere.
Robert Hellwagner, CEO al Selgros România

Pentru noi, anul care urmează este întotdeauna cel mai important. Nu privim înapoi ca să alegem un singur moment definitoriu, ci privim înainte, pentru că fiecare nou început aduce o şansă reală de a fi mai buni decât în anul precedent.
Ceea ce ne defineşte cu adevărat nu este un an anume, ci capacitatea de a ne adapta cerinţelor pieţei, de a ne reinventa şi de a rămâne un partener de încredere pentru clienţi. Această agilitate şi consecvenţă sunt reperele noastre — cele care ne-au construit identitatea de-a lungul timpului.
Anul 2026, ca şi cel actual, va fi un an marcat de contextul economic instabil, cu efecte directe asupra mediului de retail: scăderea puterii de cumpărare, inflaţia persistentă, presiunile fiscale, costurile mai ridicate cu utilităţile şi transportul, precum şi blocaje sau întârzieri în lanţurile de aprovizionare.
Într-un astfel de context, comportamentul de consum al clienţilor — în special al profesioniştilor din HoReCa — devine mult mai orientat către preţ şi valoare adăugată. Strategia noastră rămâne una clară: să răspundem rapid şi eficient nevoilor reale ale clienţilor, prin produse de calitate la preţ corect, soluţii integrate pentru afaceri şi o experienţă premium în magazinele noastre. Obiectivul este de a consolida un parteneriat solid, sustenabil şi relevant în toate situaţiile economice.
Silvia Sticlea, country manager Nestlé România

Este greu să aleg un singur an de referinţă, marcant, definitoriu pentru activitatea noastră, pentru că în fiecare an din aceşti aproape 30 de ani de existenţă în România, Nestlé a venit cu ceva nou, măci şi produse noi de cafea, cereale, dulciuri, mâncare pentru copii, adulţi sau animalele de companie. Am dezvoltat în fiecare an alte proiecte de responsibiliate corporate, campanii în media şi parteneriate de lungă durată. Am dorit să construim de la an la an generaţii care să aibă un stil de viaţă sănătos şi echilibrat, am venit cu idei inovatoare, multe înaintea tendinţelor, şi am văzut cum s-a transformat piaţa de FMCG de la un an la altul. Deci aş alege întreaga perioadă, pentru că a fost o perioadă de dezvoltare pentru noi, menţinându-ne în preferinţele românilor de aproape 30 de ani.
Pentru Nestlé România, 2026 cu siguranţă va fi un an aniversar pentru că împlinim 30 de ani pe piaţa românească şi acest lucru ne dă speranţa şi puterea de a merge mai departe cu încredere. Dorim să ne continuăm traiectoria de creştere, să fim mereu alături de consumatorii şi partenerii noştri, bineînţeles continuând să contribuim la economia şi societatea românească.
Radu Berevoescu, general manager, PepsiCo East Balkans

PepsiCo este prezentă pe piaţa din România din 1991, anul în care portofoliul de băuturi răcoritoare a început să fie produs şi distribuit printr-un sistem de franciză de către îmbuteliatorul Quadrant Amroq Beverages (QAB). Istoria locală a produselor noastre merge însă şi mai departe, până în anii ’60, când Pepsi a fost una dintre primele băuturi răcoritoare pe care românii le-au savurat. Fiecare etapă a prezenţei noastră aici a însemnat o creştere constantă şi sustenabilă. Am căutat permanent echilibrul între tradiţie şi inovaţie, între performanţă şi responsabilitate, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor consumatorilor. Am fost alături de români în cele mai importante momente din viaţa lor, urmărind să îi surprindem şi să le susţinem pasiunile în mod autentic.
Strategia PepsiCo în România a vizat dezvoltarea pe termen lung, susţinută de investiţii de aproximativ 350 de milioane de dolari realizate în ultimii ani. Am extins şi modernizat capacităţile de producţie ale celor două fabrici – cea de snacks din Popeşti-Leordeni şi cea de băuturi din Dragomireşti-Deal –, am îmbunătăţit infrastructura logistică şi am consolidat parteneriate solide cu furnizori şi fermieri locali. Fiecare investiţie a avut la bază un obiectiv clar: eficienţă, inovaţie, calitate şi grijă faţă de mediu.
În acelaşi timp, ca parte a transformării globale pep+ (PepsiCo Positive), sustenabilitatea a devenit nucleul modelului nostru de afaceri. Astfel, România este acum un centru regional de producţie şi distribuţie pentru Europa Centrală şi de Sud-Est. În paralel, prin diversificarea portofoliului, am urmărit să răspundem cerinţelor unor generaţii tot mai diverse şi mai atente la alegerile pe care le fac. Gama Zero (Pepsi Zero Zahăr, Pepsi Twist Zero Zahăr – cu gust de lămâie), extinderea brandurilor emblematice PepsiCo cu arome noi şi colaborarea strategică cu Aqua Carpatica, începută în 2022, au redefinit modul în care anticipăm şi adresăm preferinţele consumatorilor.
Dincolo de produse şi investiţii, oamenii sunt cea mai valoroasă resursă. O prioritate constantă este formarea şi dezvoltarea competenţelor colegilor noştri, pentru a le oferi oportunităţi reale de creştere profesională. Cei peste 1.300 de colegi, cu spirit antreprenorial şi orientaţi spre performanţă, transformă planurile de business în rezultate concrete. De asemenea, se implică, de fiecare dată când au ocazia, în cele două programe educaţionale implementate de Asociaţia Casa Bună şi World Vision România, pe care le sprijinim de patru ani împreună cu Fundaţia PepsiCo.
Cu ocazia aniversării celor 27 de ani de la prima ediţie a Ziarului Financiar, privim cu admiraţie la evoluţia economiei româneşti şi a mediului de afaceri local, din care facem parte. Povestea PepsiCo în România este, la rândul ei, una despre perseverenţă, adaptabilitate şi încredere în viitorul acestui business local cu anvergură globală.

Anul 2026 se conturează a fi unul al provocărilor şi transformărilor pentru mediul de afaceri. Contextul economic, presiunea costurilor, schimbările în comportamentul consumatorilor şi ritmul accelerat al digitalizării vor determina companiile să fie mai agile, mai eficiente şi mai responsabile. Cheia succesului va fi capacitatea de adaptare şi colaborare – între industrie, comunităţi şi autorităţi –, pentru a valorifica provocările şi a le converti în oportunităţi de creştere pe termen lung.
Pentru PepsiCo East Balkans, 2026 va fi un an al continuităţii şi al inovaţiei sustenabile. Vom continua să ne eficientizăm activitatea, să consolidăm lanţul de aprovizionare şi transportul sustenabil, valorificând avantajele digitalizării şi investind în dezvoltarea oamenilor, care rămân motorul performanţei noastre. Totodată, printr-un portofoliu relevant şi campanii de comunicare inedite, ne propunem să aducem brandurile noastre şi mai aproape de consumatori.
Aşadar, 2026 va fi un an al echilibrului între rezilienţă şi inovaţie, între decizii strategice şi impact real asupra societăţii. Pentru PepsiCo, misiunea rămâne aceeaşi: să creştem sustenabil, să fim un partener de încredere pentru mediul de afaceri românesc şi să aducem valoare durabilă consumatorilor, partenerilor şi comunităţilor.
Paul Cazacu, CEO UNIQA Asigurări

Alegerea unui singur an definitoriu dintr-o perioadă atât de vastă este o provocare, având în vedere că fiecare etapă a adus cu sine momente importante care au contribuit la construirea şi consolidarea companiei. Parcursul UNIQA este definit de o evoluţie continuă, construită cu perseverenţă, responsabilitate şi viziune pe termen lung. De peste 15 ani în România, misiunea noastră a fost să construim un model de afaceri solid, sustenabil şi adaptat nevoilor reale ale clientilor.
În tot acest timp, am demonstrat rezilienţă într-un mediu plin de provocări, am consolidat un portofoliu echilibrat şi am construit un brand de încredere, susţinut de o echipă profesionistă şi orientată spre rezultate durabile. Faptul că am încheiat ultimii ani cu o evoluţie financiară solidă şi cu un portofoliu diversificat confirmă angajamentul nostru de a contrbitui în mod responsabil la dezvoltarea pieţei de asigurari. Această abordare ne-a permis nu doar să creştem în mod constant în piaţa locală, ci să ne consolidăm şi o poziţie relevantă în segmente-cheie, în special în zona asigurărilor nonauto şi de viaţă. Ne-am concentrat pe diversificare, stabilitate financiară, digitalizare şi excelenţă în relaţia cu clientul, punând mereu accent pe calitatea experienţei oferită clienţilor şi pe un impact pozitiv în societate.
Strategia actuală, „UNIQA 3.0 – Growing Impact”, reflectă acest angajament pe termen lung: este o viziune axată creştere durabilă, inovare şi impact real asupra comunităţilor. În România, această strategie se traduce prin consolidarea segmentelor sustenabile, adaptarea continuă la nevoile clienţilor şi o prezenţă activă în transformarea pieţei de asigurări într-una mai sigură, mai transparentă şi mai orientată spre viitor. Aşadar, mai mult decât un singur an definitoriu, ne caracterizează un parcurs de dezvoltare sustenabilă, cu responsabilitate faţă de clienţi şi comunitate.
Cred că 2026 va fi un an în care echilibrul între prudenţă şi viziune strategică va fi cheia transformării provocărilor în oportunităţi reale, cu impact pozitiv pe termen lung.
Companiile vor evolua într-un mediu caracterizat de volatilitatea pieţelor financiare, creşterea costurilor operaţionale şi presiuni generate de schimbările climatice şi tehnologice, context în care adaptabilitatea va fi foarte importantă pentru a-şi păstra relevanţa şi competitivitatea.
Pentru industria asigurărilor, acest context generează atât provocări, cât şi oportunităţi. Rolul companiilor de asigurare de oferi soluţii reale, personalizate şi relevante va fi tot mai acentuat, într-un mediu din ce în ce mai atent la riscurile care generează un impact major şi la sustenabilitatea pe termen lung.
Piaţa asigurărilor din România se confruntă încâ cu un grad redus de cuprindere, ceea ce reflectă un nivel încă insuficient de protecţie a populaţiei în faţa riscurilor majore. România este tot mai expusă la fenomene climatice extreme, a căror frecvenţă şi intensitate cresc, generând provocări semnificative atât pentru indivizi, cât şi pentru economie. În acest context, una dintre marile provocări rămâne educarea populaţiei cu privire la importanţa protecţiei financiare prin asigurare — atât în cazul bunurilor materiale, cât şi prin asigurările de viaţă, care oferă siguranţă şi stabilitate pe termen lung. Creşterea gradului de conştientizare şi adoptarea unor soluţii de asigurare adecvate sunt esenţiale pentru consolidarea rezilienţei individuale şi a comunităţii în faţa riscurilor tot mai complexe.
Pentru UNIQA, 2026 va fi un an de consolidare a direcţiilor strategice trasate prin „UNIQA 3.0 – Growing Impact”. Vom continua să dezvoltăm liniile de business cu potenţial — în special cele non-auto, asigurările de viaţă, soluţiile pentru IMM, cu o atenţie specială acordată îmbunătăţirii experienţei clientului.
În paralel, vom urmări implementarea obiectivelor ambiţioase pe care grupul UNIQA le are în regiunea Europei de Sud-Est (SEE): creştere susţinută în prime brute subscrise, profitabilitate solidă şi eficienţă operaţională sporită, într-un cadru ESG transparent şi responsabil. Regiunea SEE este un pilon esenţial în strategia grupului, iar România are un rol important în acest ecosistem regional.
Prin urmare, 2026 nu este doar un an de business. Este o etapă în care consolidăm transformarea deja începută: de la un furnizor de produse de asigurare, la un partener de încredere pentru o viaţă mai bună împreună – mai sigură, mai echilibrată şi mai sustenabilă.
Monica Tamaş, general manager Unilever Romania & Moldova

Privind parcursul companiei în România şi în regiune, ceea ce ne defineşte nu este un singur moment, ci o construcţie solidă, realizată cu răbdare, curaj şi angajament. Am contribuit activ la evoluţia pieţei bunurilor de larg consum, începând cu comerţul tradiţional din anii ’90 şi ajungând astăzi la o piaţă diversificată, cu multiple formate de retail. Portofoliile şi inovaţiile au fost constant adaptate atât la schimbările în comportamentul consumatorilor, cât şi la dinamica economică. 2007 a fost un an important, odată cu aderarea României la UE, care a deschis noi oportunităţi şi a accelerat alinierea la standarde europene. 2020 ne-a testat agilitatea în faţa unei crize globale, dar am reacţionat rapid, ne-am protejat angajaţii, am regândit procese şi am consolidat încrederea în brandurile noastre.
2022 a reprezentat, pentru Unilever, demararea proiectului de extindere al fabricii de produse alimentare din Ploieşti, cu investiţii atât în modernizarea şi dezvoltarea capacităţii de producţie, cât şi în privinţa creşterii eficienţei energetice.
Am crescut odată cu consumatorii, învăţând să fim relevanţi în fiecare etapă.
Ne bucurăm că, de-a lungul acestor 27 de ani, Ziarul Financiar a însoţit mediul de afaceri românesc în evoluţia sa, oferind o platformă solidă de informare, analiză şi dialog, contribuind astfel la dezvoltarea unei culturi economice bazate pe transparenţă, performanţă şi viziune. Vă mulţumim pentru parteneriatul de încredere şi pentru sprijinul constant acordat dezvoltării mediului de afaceri din România.

Ne aşteptăm ca 2026 să fie un an provocator din punct de vedere economic, context în care familiaritatea şi încrederea în branduri consacrate vor conta mai mult ca oricând, iar oamenii vor alege produse a căror eficienţă şi valoare sunt deja dovedite.
Va fi, cel mai probabil, un an al maturizării strategice pentru multe companii din România – un moment în care viziunea pe termen lung şi coerenţa strategică vor face diferenţa faţă de reacţiile impulsive la provocările imediate. Adaptabilitatea, eficienţa operaţională şi inovaţia vor rămâne esenţiale într-un mediu economic aflat în continuă transformare.
Pentru Unilever, 2026 reprezintă o continuare firească a direcţiilor strategice deja asumate – cu inovaţia în centrul deciziilor noastre. Vom continua să livrăm soluţii relevante, care răspund nu doar nevoilor funcţionale ale consumatorilor, ci şi valorilor lor profunde: grijă pentru sănătate, pentru mediu şi pentru comunitate. Privim spre 2026 ca la un moment de consolidare a angajamentului nostru faţă de România. Vom continua să investim în capacităţile de producţie locale, în dezvoltarea echipelor şi în parteneriate strategice, astfel încât România să rămână un pilon esenţial în arhitectura regională a Unilever.
Athanasios Giannousis, commercial manager al Olympus Romania

Îmi este destul de greu să mă opresc asupra unui singur an, asta deoarece au existat multe momente cu însemnătate deosebită în povestea care leagă Olympus de România. 1999 a marcat începutul producţiei pe plan local. În 2007 am demarat activităţile comerciale. În 2011 am dat startul producţiei de lactate în Fabrica de Lapte Braşov, iar în 2024 am finalizat construcţia noului centru logistic şi a unuia dintre cele mai mari depozite frigorifice high-bay din România. În plus, fiecare an cuprins între aceste borne a fost presărat cu succese mai mici sau mai mari, de care îmi amintesc întotdeauna cu drag.

Anul 2026 se anunţă unul în care va trebui să ne dovedim încă o dată rezilienţa şi abilitatea de a lua decizii corecte. Cu toate acestea, am toată încrederea că echipa noastră şi România au capacitatea de a trece cu bine şi peste această nouă încercare, mai ales după ce am depăşit împreună o criză economică globală şi o pandemie.
Claudiu Doroş, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Evergent Investments

Fie că ne gândim la 1999, anul listării la Bursă, fie că ne referim la 2009, când am început o strategie curajoasă pentru acea vreme, de restructurare a portofoliului prin vânzarea participaţiilor minoritare şi investiţii masive la BVB, accelerată din 2013 cu aportul unui nou board vizionar care a adăugat şi o componentă de private equity, putem continua cu multe cărămizi care au fundamentat succesul companiei noastre. Însă ca an definitoriu putem remarca 2021, când, încă prin ceaţa persistentă a unei pandemii globale, Evergent Investments se reinventa printr-un rebranding. Era prima dată în istoria pieţei româneşti de capital când o societate de investiţii financiare îşi schimba identitatea.
A fost mai mult decât o reîmprospătare de imagine, a coincis cu finalul unui proces de redefinire a guvernanţei corporative, a devenit o expresie a acceptării provocărilor ample ale pieţelor emergente, într-o lume în curs de deglobalizare. Compania s-a transformat într-un fond de investiţii agil în piaţa locală, aliniat practicilor internationale, care creează performanţă si valoare pe termen lung pentru acţionari. A fost de asemenea un răspuns calculat la schimbările legislative pe de o parte şi la maturizarea pieţei pe de altă parte. Boardul companiei a decis rebrandingul din 2021, aplicând cu perseverenţă o viziune ce combină prudenţa specifică unui investitor instituţional cu ambiţia antreprenorială, într-o eră marcată de incertitudine economică şi transformare accelerată.
Rebrandingul a fost un catalizator strategic, reflectat în sloganul “Drive for performance”, direcţie a cărei claritate a consolidat reputaţia companiei în faţa acţionarilor şi încrederea angajaţilor, care au pregătit compania pentru performanţele semnificative din anii următori.
În deceniul anterior anului 2021, strategia Evergent Investments a oferit o rată medie de apreciere a valorii pentru acţionari de aproape 15%, incluzând dividende şi creşterea activelor, mai mult decât media fondurilor de investitii din România. S-au acordat acţionarilor dividende în valoare de peste150 de milioane de euro, în paralel cu derularea unor programe investiţionale masive.
EVERGENT Investments şi-a continuat evoluţia: tot in anul 2021, a fost autorizată ca fond de investiţii alternative, un cadru european ce defineşte un investitor instituţional activ cu largi orizonturi investiţionale, consolidând astfel orientarea strategică a companiei. Portofoliul său se bazează pe investiţii în companii listate din sectoarele financiar-bancar şi energetic-industrial, care oferă lichiditate şi stabilitate. Private equity este un portofoliu de creştere al companiei, orientat pe domeniul imobiliar şi al horticulturii, prin fermele de afini, adăugându-se mai nou şi domeniul IT. Activele administrate se ridicau la 2,55 miliarde de lei, în creştere cu 19,4% faţă de anul 2020, pregătind terenul pentru recordurile post-rebranding.
Privind înapoi din 2025, cifrele işi spun propria poveste şi sunt dovada unui model de afaceri care transformă oportunităţile în profit şi prioritizează valoarea creată pe termen lung. Activele EVERGENT Investments au bătut record după record, 3,38 miliarde de lei la sfârşitul anului 2024, apoi au atins un nou maxim de 3,84 miliarde de lei la sfârşitul lui septembrie 2025. Rezultatul net a fost de 263,66 milioane de lei în 2024, respectiv 197,6 milioane lei la S1 2025. Dividendele, în valoare de 97,7 milioane de lei, aferente anului 2024, au rămas generoase, cu un randament de 7,28% (la 30 iunie 2025), iar valoarea operaţiunilor de răscumpărare a fost de 60,2 milioane de lei, aducând valoare acţionarilor prin creşterea rezultatului pe acţiune.
Într-o eră cu volatilitate ridicată în piaţă, povestea EVERGENT Investments vorbeşte despre performanţa obţinută cu răbdare, disciplină şi viziune strategică.

În 2026, economia României ar putea contura un peisaj al redresării graduale, în contextul reducerii riscurilor geopolitice, dar şi a unor provocări generate de schimbările structurale. Creşterea PIB, estimată la 2,3%, ar putea reflecta o relaxare treptată a inflaţiei până la un nivel sub 4%, conform prognozelor Comisiei Europene, ceea ce ar reduce presiunea asupra costurilor operaţionale ale companiilor. Deficitul bugetar ridicat, estimat la 8,4% din PIB, poate expune economia la volatilitate valutară, menţinând o dependenţă semnificativă a Statului faţă de finanţările externe.
Mediul de afaceri românesc, ca şi intreaga societate, va continua să beneficieze de fondurile din PNRR, care vor implica investiţii în digitalizare, infrastructură şi energie verde. Banca Mondială subliniază că absorbţia eficientă a fondurilor europene ar putea amplifica creşterea economică peste aşteptări, oferind un impuls companiilor care vizează extinderea. Însă, România va trebui să-si ajusteze modelul de dezvoltare, odată ce acest tip de finanţare se va epuiza. Accederea la statutul de membru cu drepturi depline OECD, proces în plină desfăşurare, ne arată şi directia spre consolidarea economică şi socială, spre o bună guvernanţă aliniată celor mai bune practici internaţionale, ceea ce va contribui la atragerea unor investiţii de calibru. Totuşi, riscurile politice, o eventuală instabilitate guvernamentală, ar putea eroda încrederea investitorilor în economie, afectând implicit lichiditatea şi cotaţiile la Bursa de Valori Bucureşti.
Pentru companiile cu maturitate operaţională, 2026 ar putea fi despre valorificarea contextului şi a trendurilor în ascensiune. Pentru EVERGENT Investments, 2026 va fi un an al disciplinei în gestionarea riscului şi al curajului în a valorifica oportunităţile. Portofoliul listat al companiei, cu o expunere semnificativă, de peste 40% în sectorul financiar-bancar şi de peste 25% în sectorul energie-industrial este bine poziţionat pentru a capitaliza oportunităţile create de redresarea economică.
In ultimii ani, EVERGENT a arătat rezultate financiare reziliente, urmând o strategie investiţională bazată pe o creştere a performantei portofoliului listat şi o valorificare a oportunităţilor prin proiecte de tip private equity. Compania va continua să urmeze strategia şi în 2026 printr-o disciplină în alocarea capitalului, pentru a crea valoare pentru acţionari. Anul 2026 promite să consolideze poziţia EVERGENT Investments ca actor principal în piaţa românească de capital atât în calitate de investitor, cât şi de companie listată.

♦ Record în servicii medicale private
Operatorul de sănătate privată Regina Maria, a fost cumpărat de un grup din ţările nordice – Mehiläinen, ce are în spate fondul de investiţii CVC, unul dintre cei mai mari investitori financiari din lume. Este cea mai mare tranzacţie din sectorul medical privat, iar grupul finlandez Mehiläinen a plătit 769 de milioane de euro pentru achiziţia reţelei de servicii medicale private Regina Maria, conform unui document analizat de ZF.
♦ Dispare OTP
Banca Transilvania a finalizat cu succes fuziunea cu OTP Bank România, care dispare asfel din statistici.
♦ Alpha Bank s-a dus la UniCredit
UniCredit Bank România a anunţat oficial încheierea cu succes a fuziunii cu Alpha Bank România şi anticipează că va urca mai sus în topul după active, chiar pe locul 3, această tranzacţie fiind finalizată în 15 august. Istoria de trei decenii a Alpha Bank pe piaţa românească se încheie.
♦ Bornă istorică pentru BET
În vara lui 2025, indicele BET a depăşit pentru prima dată pragul de 20.000 de puncte şi a marcat o nouă etapă în evoluţia Bursei româneşti, ajunsă recent la un număr record 250.000 de investitori, niveluri ce reflectă capacitatea pieţei de a depăşi şocurile politice şi crizele economice din anii precedenţi.

♦ Fenomenul din energie
Anul 2025 devine anul cu cele mai mari investiţii în producţia de energie verde din ultimii 30 de ani, cu o efervescenţă fără precdent la nivelul parcurilor solare. Prosumatorii sunt un alt fenomen care au deja 3.000 MW de capacitate instalată.

♦ La Cocoş, în familia Schwarz
Grupul german Schwarz, proprietarul Lidl şi al Kaufland, anunţă intenţia de a prelua 70% din supermarketul La Cocoş, cea mai puternică afacere românească din comerţul alimentar, care a ajuns la afaceri de 1 mld. lei. Tranzacţia e încă în analiză la Concurenţă.

♦ Ford Otosan Craiova demarează livrările de vehicule electrice
În martie 2025, Ford Otosan lansează livrările comerciale ale modelelor Ford Puma Gen-E şi E-Courier, primele vehicule complet electrice produse în România. Momentul confirmă tranziţia totală a uzinei Craiova către producţia de vehicule electrice.

♦ Va veni salvarea Sidex?
Fostul combinat Sidex Galaţi intră în concordat preventiv şi încearcă să se salveze de la o prăbuşire care pare tot mai aproape. Mittal închide combinatul de la Hunedoara în toamna acestui an.
♦ Cris-Tim la Bursă
Producătorul de mezeluri Cris-Tim, una dintre cele mai vechi şI mai mari afaceri antreprenoriale din România, a lansat o ofertă de listare la Bursa de Valori Bucureşti, printr-o majorare de capital combinată cu vânzarea de acţiuni existente. Intenţia companiei este de a face noi investiţii şi de a-şi creşte poziţia pe harta regională a producătorilor de alimente. Este cea mai importantă listare a unei companii din domeniul alimentelor din ultimii ani la BVB.

♦ Ungurii vor Napolact
Compania olandeză Royal FrieslandCampina a anunţat că a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operaţiunilor sale din România, incluzând brandul Napolact şi facilităţile de producţie din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş. Tranzacţia e pe masa Comisiei de Examinare a ISD-urilor, care o analizează „din perspectiva securităţii naţionale“, dar este analizată şi de Consiliul Concurenţei.