ZF Agrobusiness

Criza generată de COVID-19 a scos în evidenţă cât de vulnerabile sunt lanţurile de aprovizionare ale anumitor ţări. În 2019, România a exportat produse alimentare şi animale vii de 4,77 mld. euro, în timp ce importurile au fost de peste 6,7 mld. euro

19.05.2020, 18:15 Autor: Mădălina Panaete

Lanţurile de aprovizionare cu alimente vor fi modificate fundamental în viitor, în contextul în care în multe ţări, inclusiv în Europa de Est şi implicit în România, importurile de produse agroalimentare au fost pe o pantă ascendentă, arată o analiză recentă a companiei de cercetare de piaţă Euromonitor.

„Este probabil ca „patriotismul” să devină mai important pe măsură ce nevoia de a produce local este pusă în discuţie în toată lumea având în vedere că pandemia de COVID-19 a scos în evidenţă cât de conectate şi vulnerabile diferite pieţe sunt”, se arată în raportul citat.

De altfel, analiza Euromonitor scoate în evidenţă că importurile de produse agroalimentare au fost pe o pantă ascendentă în majoritatea regiunilor. Iar România nu face excepţie, mai ales că sunt sectoare aşa cum este cazul cărnii de porc unde producţia locală nu acoperă nici jumătate din necesarul de consum. În plus, importăm chiar şi produse pentru consum, aşa cum este cazul produselor de panificaţie, al făinii sau al laptelui, unde importurile sunt sub nivelul exporturilor, însă sunt pe o pantă ascendentă.

La jumătatea lunii martie, atunci când au intrat în vigoare restricţiile privind circulaţia persoanelor, românii au început să-şi facă stocuri de alimente, ceea ce a pus la încercare atât producătorii locali, cât şi retailerii şi importatorii şi distribuitorii de bunuri de larg consum. Iar acest lucru a scos în evidenţă în principal faptul că România nu are în multe sectoare resursele necesare pentru a acoperi nici măcar consumul de bază.

Sunt procesatori care folosesc materii prime din import şi spuneau că dacă se îngreunează transporturile din afara ţării atunci şi producţia lor este pusă în pericol. De exemplu, pro­ducătorii de carne de porc spun că peste 50% din ne­cesarul de carne de porc pentru producţia locală este adusă din import, ceea ce constituie un dezavantaj în cazul unei încetiniri a transportului intracomunitar.

Pe de altă parte, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul cărnii de pui de exemplu, unde marea majoritate a procesatorilor deţin pro­pri­ile ferme şi fabrici de nutreţuri. În cazul laptelui, pro­ce­satorii sunt la „adăpost” doar pe perioada verii, în timp ce iarna sunt nevoiţi să importe lapte materie primă din alte ţări.

În 2019, România a exportat produse alimentare şi animale vii de 4,77 miliarde de euro, în timp ce importurile au fost de peste 6,7 miliarde de euro, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.

De exemplu, deşi România este pe locul şapte în UE la producţia de cartofi, importă cartofi de peste 30 mil. euro anual.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania